Am rămas dator cu unele precizări la articole apărute în Jurnal Paranormal

Majoritatea informațiilor referitoare unele fenomene situate la frontierele cunoașterii, dobândite de cercetători civili și militari, sunt clasificate operativ. Mă străduiesc să scriu articole folosind date din surse credibile, inclusiv din surse confidențiale. Revin cu unele informații pe care le consider utile pentru întâlnirea pământenilor cu viața extraterestră, care va avea loc în curând. A se vedea în acest sens, comunicatul făcut de către NASA. Drept prefață la articolul următor, citez dintr-un material apărut în Jurnal Paranormal în anul 2015, cu titlul Imperii antice prospere și pașnice, conduse de femei, despre care istoricii nu vorbesc.

Din punct de vedere funcțional, creierul feminin este mai evoluat (cu excepțiile de rigoare) decât creierul masculin. De pildă, în urma unor cercetări făcute la Universitatea Stanford (SUA), s-a demonstrat pe cale experimentală că detaliile-imagine stimulează la femei 9 centri nervoși, dispuși în ambele emisfere cerebrale. În creierul masculin la analiza detaliilor-imagine se activează numai 2 centri nervoși, într-o singură emisferă cerebrală. În creierul feminin există mai multe conexiuni și mai solide între cele două emisfere cerebrale decât în cel masculin. Experimentele efectuate la City University of New York, au arătat că bărbaţii întâmpină dificultăţi în a percepe corect culorile galben, verde şi albastru. Profesorul care a condus studiul, dr. Israel Abramov, afirmă că diferenţele înregistrate sunt la nivelul creierului uman. Totodată, s-a descoperit că femeile au capacitatea de a memora mai multe detalii decât bărbaţii. Alt studiu, publicat în jurnalul ştiinţific Biology of Sex Differeces, revelă faptul că femeile au simţul auzului, simțul gustului și simţul mirosului mai fine decât ale bărbaţilor. De exemplu, o femeie din Scoţia, Joy Milne, poate diagnostica după miros maladia Parkinson - lucru confirmat de cercetătorul dr. Tilo Kunath, de la Universitatea din Edinburgh. (Sursa: BBC) Prin urmare, a fost demonstrat pe calea cercetării științifice că femeile sunt mai bine dotate din punct de vedere cerebral, sunt mai inteligente și abile decât bărbații, putându-se vorbi chiar de două specii diferite.”

”Cercetătorii de la Facultatea de Medicină Harvard au ajuns la concluzia,  că porțiuni din lobul frontal – responsabile cu luarea deciziilor și rezolvarea problemelor curente - și cortexul limbic ce se implică în reglarea emoțiilor, sunt mai extinse la femei decât la bărbați. Iar zona creierului ce ține de memoria pe termen scurt și orientarea în spațiu este considerabil mai vastă la femei. (Sursa: New Scientist).” 

Creierul masculin este opus creierului feminin sub raportul scopului urmărit. Femeile dețin un creier mai evoluat decât bărbații și pot rezolva mai multe probleme de interes major pentru omenire.


Afirmația superiorității creierului feminin este justificată din punct de vedere științific, cele două genuri biologice având creiere diferite sub raportul performanțelor posibile. Intervine însă procesul realizării conexiunilor neuronale – proces analog cu instalarea memoriei la calculatoare electronice. Dacă memoria este structurată în mod deficitar, computerul va da erori la procesarea datelor.

Creierul masculin este menit genetic să rezolve problemele necesare vieții speciilor masculine. Bărbații folosesc numai un fragment din plaja posibilităților lor cerebrale; în rest se rezumă la probleme de existență cotidiană și la șicanele zilnice pe care le comit față de semenii lor masculi. 

Evoluția psihologică a speciei umane masculine, în absența extinderii conexiunilor cerebrale corespunzătoare.


Dacă și bărbații ar spori funcțiile cerebrale, ar putea obține performanțe uimitoare. De pildă, Bruno Gröning - cel mai mare vindecător uman cunoscut în istoria medicinii alterative, vindeca instantaneu câte 5000 – 10.000 de bolnavi, declarați incurabili de medicina alopată. În privința fantasticei sale capacități tămăduitoare au depus mărturie medici germani, dintre care mulți au fost vindecați instantaneu de boli incurabile de Bruno Gröning.

Creierul uman are posibilități practic nelimitate de stocare și procesare a datelor

Creierul uman are capacități practic nelimitate de a stoca și prelucra date complexe. Totul depinde de conexiunile neuronale, care sunt în funcție de dotarea genetică, de voință, de educație și de experiență individuală pe care o acumulează ființa umană terestră. Potrivit unui studiu recent, făcut de biologii de la Institutul Salk din La Jolla, California, creierul omului este capabil să stocheze în memorie atât de multe informaţii, cât conţine întreg internetul. Cercetătorii au descoperit că o celulă cerebrală utilizează 26 de moduri diferite de a codifica "biţii" săi.Bottom of Form "Aceasta este o bombă reală în domeniul neurologiei - a declarat Terry Sejnowski, biolog la Institutul Salk din La Jolla din California. Noile măsurători ale memoriei creierului uman cresc estimările anterioare de 10 ori – citează publicația Descopera.

Indianca Shakuntala Devi, supranumită computerul uman, la vârsta de 3 ani a dovedit că posedă o abilitate fantastică de a reține numere complexe. La 6 ani a făcut o demonstrație matematică la Universitatea din Mysore, iar în 1977 a extras rădăcina pătrată din 188132517, mai repede decât computerul. A calculat în numai 50 de secunde a 23-a rădăcină unui număr de 201 cifre. În 1980, la Imperial College din Londra i s-a pus întrebarea cât face 7686369774870 înmulțit cu 2465099745779. A răspuns în 28 de secunde: 18947668177995426462773730. Cele 28 secunde au inclus calculul și răspunsul la întrebare. În 1988, Shakuntala Devi fost testată de profesorul de psihologie Arthur Jensen, de la Universitatea din California. Printre alte teste, a fost întrebată cât face radical din 61629875, sau să afle ce număr ridicat la puterea 15, face 170859375. Ea a calculat mai repede, decât a reuşit profesorul Jensen să copieze răspunsurile date de computer. Și exemple de acest gen ar putea continua.

Să fiu bine înțeles. Și în cadrul speciei umane feminine coabitează femei cu inteligență deficitară, care nu au beneficiat de o educație corespunzătoare. Întâlnim deseori femei habotnice, care mai cred în moaște și în icoane făcătoare de minuni zugrăvite de diverși pictori naivi, ce se închină la acestea sărutându-le și răspândind diverse boli, în contradicție cu recomandările medicale. Dacă aveți curiozitatea să întrebați o astfel de femeie de unde știe că este vorba de lucruri sfinte și că trebuie să se închine la ele și le sărute, răspunsul sună invariabil: Dacă așa spun oamenii…”. Vasăzică dacă niște semeni inculți spun să sară pe fereastră, femeia habotnică sare fără gândească pentru ce face acest gest necugetat. Păcat de computerul ei biologic cu care s-a născut, care nu îi este de folos. Și nu din vina ei. Mediul social în care s-a născut și trăiește și-a pus amprenta negativă asupra funcțiilor sale cerebrale. Dar numărul femeilor cu inteligența superioară depășește pe cel al femeilor cu inteligență problematică. În ce privește specia umană masculină, raportul este inversat. A se vedea și articolul din JP, intitulat Moda sfinților făcuți la grămadă și a pupării moaștelor îi îndobitocește pe enoriași.

Femei habotnice care nu au beneficiat de o educație adecvată, se închină și sărută moaște – resturi biologice aflate în putrefacție ale unor pământeni, răspândind boli, adesea letale pentru specia umană. Și Ministerul Sănătății nu intervine cu nicio măsură în această practică abominabilă, ca nu deranjeze clerul ortodox, avid de câștiguri bănești.


Creierul masculin uman și animal nu este programat genetic să se ocupe de viitorul generațiilor următoare. Lipsește această funcție de pehard-diskul” computerului cerebral masculin. În schimb, creierul feminin are conexiuni naturale necesare pentru prezervarea și perpetuarea speciilor pe Pământ. Prin urmare, femeile umane și femele din regnul animal sunt interesate ca planeta noastră să fie prielnică vieții și pentru generațiile următoare.

Femeile și bărbații pot conlucra laolaltă pentru a rezolva probleme majore ce stau la ora actuală în fața omenirii, prin accesarea unor date din Computerul universal. Cercetători de avangardă au confirmat că acest computer există în realitate și poate fi folosit de specia umană; iar accesând date din Computerul universal, posibilitățile de rezolvare a problemelor omenești sunt practic nelimitate.

Creierul omului poate realiza performanțe uimitoare

Potrivit estimărilor făcute de oameni de știință americani, numărul conexiunilor neuronale posibile în creierul uman poate egala numărul atomilor existenți în Univers. Prin dezvoltarea conexiunilor sale neuronale, omul ar putea ajunge la performanțe uimitoare. De pildă, prin teledetecție extrasenzorială se poate investiga Universul în timp real, întrucât undele telepatice au o viteză de propagare practic instantanee. Americanul Ingo Swann a descoperit pe cale extrasenzorială, în anul 1977, un inel de asteroizi în jurul planetei Jupiter. Descoperirea a fost confirmată doi ani mai târziu de sonda spațială Voyager 1. Personal am localizat prin teledetecție extrasenzorială, în luna august 2013, vestigii arheologice în subsolul planetei Marte, fapt confirmat cu un an mai târziu de sateliții Google Maps. A se vedea și articolul din Jurnal Paranormal, cu titlul Sateliții confirmă existența vestigiilor arheologice pe planeta Marte.

În cadrul unui studiu multidisciplinar guvernamental, ce s-a desfășurat în zona Munților Orăștiei între anii 1995 – 1999, am folosit și detecția extrasenzorială pentru localizarea vestigiilor antice din subsolul zonei cercetate. Astfel am reperat în pământ zeci de kilometri de conducte din ceramică pentru alimentarea cu apă potabilă a cetăților și așezărilor civile dacice, am localizat 8 cetăți antice necunoscute de către arheologi și zeci de așezări civile. La Sarmizegetusa Regia am detectat pe cale extrasenzorială ziduri de apărare acoperite cu pământ, cărora le-am stabilit cu precizie dimensiunile și numărul blocurilor fasonate din piatră din care erau compuse, fapt confirmat ulterior de arhitecți din Ministerul Culturii. Am detectat conducte antice din ceramică pentru aducțiunea apei potabile și o scară de coborâre existentă sub pământ, între terasa XI și terasa pe care este amplasată cabana arheologilor, stabilind cu exactitate dimensiunile scării, inclusiv numărul treptelor ce există în subsol.

Oricare pământean care nu suferă de boli ale sistemului nervos este capabil de performanțe asemănătoare, dacă urmează un curs de activare a energiile extrasenzoriale din subconștientul său și deprinde modalitatea detecției extrasenzoriale. Dar dezvoltarea unor asemenea super simțuri nu este tolerată de guverne și de religii, pentru că există riscul ca masele umane să scape de sub control.

Omul poate renunța la ochelari de vedere

Sute de milioane de pământeni nu văd lumea înconjurătoare decât parțial, prin lentilele ochelarilor de vedere. Pot scăpa fenomene fizice importante, ce evoluează în afara câmpului văzut prin lentilele ochelarilor. O parte dintre aceste persoane poartă ochelari de vedere din copilărie și nu au văzut deloc cum arată mediul ambiant fără ochelari. În mod paradoxal, unii dintre acești semeni se lansează în politică și explică altora cum trebuie să privească viața ce se desfășoară în jurul lor.

Printr-un dram de voință, omul ar putea renunța la ochelari de vedere – și am dovedit de peste 30 de ani că acest lucru este posibil -  dar această opțiune nu este acceptată de industria ochelarilor de vedere, a cărei cifră de afaceri se situează la miliarde de dolari anual și de puzderia de cabinete oftalmologice de pe mapamond. Simțul văzului uman se poate îmbunătăți substanțial, încât omul să vadă la orice vârstă cele mai mici litere tipărite și să observe cu claritate detalii pe o rază de câțiva kilometri. Cine nu crede, să mă pună la încercare. Am renunțat la ochelari de vedere acum mai bine de trei decenii și am simțul vizual în parametri optimi.

Recent a fost descoperit în China un copil care vede și pe întuneric. Oamenii de știință chinezi pun această abilitate pe seama evoluției speciei umane. Nu se cunoaște ce impact vor avea asupra omenirii, copiii născuți cu gene extraterestre. A se vedea și articolul  Copii stelari, cu gene extraterestre.

Medicamente naturale

Majoritatea apelor din izvoare sunt tămăduitoare prin compoziție chimică și prin încărcătura lor energetică, ce poate fi dirijată pe cale psihică de către ființa umană. În loc să protejăm această resursă naturală binefăcătoare, ce intră în compoziția noastră organică în proporție covârșitoare, noi otrăvim apa zilnic prin poluare chimică, fizică și bacteriologică.

Medicamente pentru orice boală a umanității se găsesc în mediul ambiant, ca într-o farmacie inepuizabilă de sănătate, ce este la îndemâna tuturor semenilor. Dar acest lucru contravine intereselor meschine ale industriei farmaceutice, ale cărei cifră de afaceri se ridică la zeci de miliarde de dolari anual. Viața omului pe Pământ este scurtă; pentru ce adună patronii industriei farmaceutice și ale celorlalte complexe industriale averi pe care nu le pot lua cu sine, când le vine sorocul să părăsească viața terestră? Este un mister de nepătruns al speciei umane.

Să comunicăm cu celulele noastre

Vindecarea de boli grave se poate realiza și prin psihoterapie, în combinație cu celelalte remedii naturale, ce se găsesc la îndemâna noastră. Deși la prima vedere pare un paradox, comunicarea cu celulele noastre este posibilă, demonstrabilă pe cale clinică și grăbește vindecarea maladiilor. Dau un exemplu concret în acest sens. În practica medicală se cunoaște faptul, că un braț  afectat de un atac vascular cerebral, are temperatura mai scăzută decât brațul sănătos. În situația în care folosim brațul afectat și obținem o reușită, transmițându-i prin gând sau verbal mulțumirea noastră, după câteva secunde temperatura măsurabilă din braț crește cu 2-3 grade C. În caz de eșec, temperatura brațului afectat rămâne staționară. Prin urmare, celulele biologice din brațul bolnav răspund favorabil la gândurile noastre pozitive. Omul ar putea scăpa rapid și de pocnituri de la genunchi, comunicând cu celulele sale. Am dovedit că acest lucru este posibil.

Scopul existenței omului pe Pământ

Asemănător cu o mașină funcțională, ființa umană trebuie să îndeplinească scopul pentru care s-a născut – aspect pe care specia umană actuală îl neglijează. Menirea existenței omului pe Pământ nu constă numai să se hrănească, să bea, să se distreze, să șicaneze pe semenii săi și să se înmulțească necontrolat. Toate lucrurile din Univers au un anumit scop, nimic nu este întâmplător. Potrivit cercetărilor oamenilor de știință, viața omului nu este rezultatul unui proces accidental. Suntem pe Pământ pentru că trebuia să existăm și să ne implicăm în prezervarea planetei noastre pentru a o face funcțională pentru generațiile următoare. Numeroși cercetători din diverse țări, ce studiază problema morții terestre a speciei umane, au ajuns la concluzii asemănătoare. Profesorul Robert Lanza, doctor în medicină la Universitatea Wake Forest (SUA), specialist în cercetarea celulelor stem şi autorul teoriei biocentrismului, a argumentat în mod științific, că moartea este doar o iluzie. Universul este structurat şi guvernat de legi şi forţe care sunt favorabile vieţii. Conservarea energiei este un adevăr fundamental al ştiinţei. Energia nu poate fi creată, nici distrusă, doar se transformă corespunzător primei legi a termodinamicii. Potrivit cercetărilor doctorului Robert Lanza, conștiința umană este conservată după moarte sub forma unei energii, chiar dacă trupul este distrus. ”Viaţa omului nu este o întâmplare; este ceva ce trebuia să se întâmple” – a declarat dr. Robert Lanza. (Sursa: Huffington Post).

Putem conchide, că în Univers nimic nu este întâmplător și nimic nu dispare  - totul se transformă potrivit unor legi fizice constante. Înseamnă că materia întunecată - 83% din materia existentă în Univers, potrivit unor estimări făcute de oameni de știință - este formată din multitudinea energiilor ce se întrețes în vidul” cosmic și țin captive corpurile astrale. Se poate deduce, că procesul colonizării Universului are loc pe cale energetică iar numărul ființelor vii rămâne constant. Se transformă numai formele lor energetice, potrivit cu informațiile atașate energiilor. Ființa umană terestră își continuă viața la un nivel superior de organizare a materiei vii, guvernat de energii și viteze de propagare corpusculare ce sfidează unele legi ale fizicii actuale. Energiile noastre poartă cu sine și informațiile asupra materiei din care provin, fiind zestrea pe care o luăm cu noi în eternitate. Dar informațiile atașate conștiinței noastre sunt ca o lamă cu două tăișuri. Dacă predomină informațiile pozitive, vom avea parte de o transformare benefică. Dacă predomină informațiile negative, ne putem aștepta la reciclarea dureroasă a energiilor noastre. Iată de ce trebuie să devenim mai buni, mai concilianți cu semenii noștri și cu celelalte ființe terestre și să nu agresăm mediul ambiant care ne întreține viața.

Nu mai suntem stăpâni pe gândirea și voința noastră

Gândirea și voința majorității pământenilor a fost neutralizată de guverne, care bombardează zilnic specia umană și animală cu unde emise de zeci de milioane de emițătoare de radiații electromagnetice, profund nocive pentru sănătatea organismelor vii.

Creierul omului este bombardat zilnic cu radiații electromagnetice, ce induc boli psihice și organice grave pământenilor.


Au fost montate în diverse țări și emițătoare de unde electromagnetice destinate paralizării gândirii și voinței maselor umane, cu scopul orientării populației într-o direcție potrivnică cu interesele sale. Le folosesc anumite guverne împotriva propriilor cetățeni, pe banii contribuabililor. Dar este o cale prin care putem câștiga această inegală bătălie. Să ne trezim din euforia civilizației” tehnologice distructive și să luăm în propriile noastre mâini viața noastră și a urmașilor noștri. Și remediem stricăciunile comise asupra structurii planetei noastre, de care ne facem vinovați noi înșine. Dar ca acest lucru să devină posibil, trebuie să nu mai votăm în necunoștință de cauză politicieni problematici, care să ne reprezinte interesele în parlamentele statelor.

Prin articole pe care le scriu pledez pentru o lume mai bună,  lipsită de războaie între pământeni

Prin articole pe care le public în Jurnal Paranormal, militez pentru pace globală și bună înțelegere în sânul colectivității umane. Specia umană trebuie să renunțe la ură, la invidie, la rapacitate și minciună față de alți semeni și să-și dezvolte mintea pentru a găsi calea cea mai potrivită să iasă la liman. Renunțarea la cheltuieli militare, ce secătuiesc bugetele statelor, ar putea transforma planeta noastră într-o grădină a raiului pe Pământ. Pledez pentru prezervarea tuturor speciilor terestre, inclusiv a speciilor vegetale și la intervenția cât mai redusă a omului în structura funcțională a Terrei.

Militez totodată, pentru protejarea vestigiilor arheologice milenare și revenirea României la denumirea antică DACIA. Să renunțăm la numele de pripas român, care vine, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (DEX), de la rumân, care înseamnă iobag, șerb, rob. România este unica țară europeană care își trage numele din robie. Prin revenirea țării noastre la denumirea antică DACIA, vecinii noștri vor înțelege că ne sunt datori cu lucruri care nu se pot cumpăra.

Nu agreez limbajul dur, injurios la adresa niciunui semen, pentru că nu cunosc modul lui de gândire. Fiecare individ este unic din punctul de vedre al conexiunilor neuronale, prin urmare gândește potrivit cu zestrea sa  genetică și a educației dobândite pe parcursul vieții. A cere unui om să preia alt mod de gândire decât cel structurat de mintea sa, este un fapt reprobabil  și vădește o inteligență precară din partea unor indivizi, ce insistă să impună altora modul lor de gândire. Din păcate, mulți români obișnuiesc să se amestece în mod critic în treburile altor concetățeni, fără să rezolve mai întâi deficiențele din ograda proprie.

Nu sunt adeptul divizării populației țării noastre pe criterii primitive, în băsiști”, ”iohaniști”, ”pontiști” și mai nou, însoroșiști”. Este o departajare în spirit de turmă, făcută în scopul de a dezbina poporul român pentru a fi mai lesne deturnat din drumul său către unire cu ceilalți români, ce trăiesc în afara granițelor țării. Indiferent de persoana care se află vremelnic la conducerea statului, trebuie să-i acordăm respectul cuvenit, întrucât a fost aleasă prin vot democratic de către majoritatea populației țării. Respectând pe președintele ales al României, ne respectăm țara și pe noi înșine. Poporul nostru a dat dovadă de inteligentă și abnegație pe parcursul istoriei sale milenare și a demonstrat este capabil să apere pământul strămoșesc în vremi  de restriște.

Grosul politicienilor actuali sunt în slujba unor puteri străine și folosesc poporul român ca masă de manevră împotriva viitorului său. Vreți să vă convingeți că așa stau lucrurile? Încercați să scăpați de numele defăimător român și veți constata că politicienii neocomuniști se vor opune cu vehemență, indiferent dacă își pun pesediști, liberali, pedeliști sau udemeriști. Ei dorm la propriu în timpul ședințelor parlamentare pe banii noștri și sunt treziți numai ca să voteze lucruri prestabilite anterior, potrivnice interesului  național.

Politicieni români postdecembriști, dormind în timpul ședințelor parlamentare, pe banii contribuabililor. Sunt treziți numai ca să voteze hotărâri prestabilite, în contradicție cu interesul național.  

Perspective de viitor

De noi depinde viitorul speciei umane terestre. După alegerea unei femei în funcția de cancelar al Germaniei, a unei femei prim-ministru al Scoției și tot a unei femei în funcția de prim-ministru al Marii Britanii, a fost numită de curând în funcția de Secretar General adjunct al NATO tot o femeie.  Așteptăm să acceadă o femeie și la funcția Secretar General al NATO, responsabilă față de specia umană. Președintele Adunării Generale a ONU, Mogens Lykketoft, a declarat că va examina cu atenție candidaturile feminine pentru postul de Secretar General al ONU. ”Sunt convins că există un anumit număr de candidate potențiale, care au toate competențele cerute și chiar mai multe pentru acest post”. (Sursa: AFP, preluată de Agerpres)

Cele două genuri ale speciei umane tind astfel să-și reia locurile pe Terra, potrivit cu menirea lor primordială, ceea ce le va permite să urnească treburile administrative ale Pământului, de acolo de unde s-au împotmolit. Au existat în antichitate imperii pașnice și prospere în care femeile aveau rolul conducător, pe care le-au distrus bărbații după lupte crâncene. Papa Paul al II-lea a declarat în mod public, că Dumnezeu ar putea fi femeie.

Să nu ne fie teamă de perspectiva revenirii omenirii la matriarhat. Specia umană actuală se află în contradicție cu legile firii. La animale sociale, femela are rol conducător iar masculii se ocupă de protejarea familiei. La elefanţi, lei, bizoni, lupi, mistreţi, hiene, manguste, lemurieni, orci, etc., femela alfa este cea care conduce turma, pentru că beneficiază de inteligență, de memorie şi simţ responsabil faţă de familie superioare masculilor. Așa viețuiesc și se perpetuează speciile de animale de sute de milioane de ani pe planeta noastră. Potrivit concluziilor oamenilor de știință, rasa umană aflată sub dominație masculină, se află în pragul extincției din cauza acțiunilor nefaste comise asupra mediului înconjurător și a beligeranței între semeni. Omenirea continuă să cheltuiască cu nesăbuință mii de miliarde de dolari pentru înarmare, în scopul satisfacerii instinctului devastator al speciei umane masculine – bani ce ar putea îndestula populația planetei. De noi depinde dacă previziunile făcute de savanți se vor adeveri.

(Pentru acest articol au fost folosite fotografii existente pe internet.)