APOCALIPSA TERESTRĂ LA 21 DECEMBRIE 2012?

Calendarul civilizaţiei maya din peninsula Yucatan, din America Centrală, conţine după opinia specialiştilor cosmologi o dată fermă pentru şfârşitul actualei civilizaţii umane: 21 decembrie, 2012. Fenomenele  precursoare acestui fatidic eveniment – cutremure devastatoare, inundaţii catastrofale, invesarea polarităţii magnetice tereste, etc. - fiind în curs de desfăşurare. Dealtfel, potrivit concluziilor oamenilor de știință, civilizația actuală a omenirii se află la sfârșitul ciclului de dezvoltare.

         La 21 decembrie 2012 are loc alinierea Pământului şi a Soarelui nostru cu centrul galaxiei Calea Lactee, fenomen ce are loc la un interval de 26.000 ani (mai exact, la 25.920 de ani). Oamenii de ştiinţă au descoperit că în centrul galaxiei există o gigantică gaură neagră, a cărei masă este echivalentă cu 4.000.000 sori. Găurile negre din universul cunocut sunt paranormale, neputând fi explicate prin legile fizicii actuale. Au gravitaţie infinită şi pot să „înghită” planete și sisteme solare, pe care le comprimă la nesfârșit. Nici lumina nu scapă atracţiei gravitaţionale a unei găuri negre.

         În cele ce umează, ne vom ocupa de unul dintre fenomenele precursoare a marelui eveniment cosmic, schimbarea polarităţii magnetice terestre. Nu se pune problema dovedirii existenţei acestui fenomen geofizic. Oamenii se ştiinţă au venit cu dovezi irefutabile că în istoria sa de 4,5 miliarde de ani, planeta Pământ și-a schimbat polaritatea magnetică de mii de ori. Polul sud a devenit polul nord, iar polul nord s-a deplasat în locul polului sud în repetate rânduri. În prezent, polul magnetic nord se deplaseză în direcţia Rusiei cu 64 kilometri pe an, deci cu 175 metri în 24 de ore.

         Ne interesează dacă schimbarea polarităţii magnetice a Pământului se va produce brusc, sau va avea loc în timp relativ îndelungat. Recent, a fost răsturnată ipoteza potrivit căreia schimarea polarităţii magnetice a Terrei va dura 1000 de ani. Date credibile adunate de oameni de ştiinţă sunt fără echivoc: inversarea polilor magnetici tereştri se va realiza în cel mult o oră!

         Carotele rocilor extrase de către geologi în nordul Norvegiei şi în sudul Australiei, atestă că, cu 5200 de ani în urmă a avut loc o inversare instantanee a polarităţii magnetice terestre, eveniment ce a marcat intervalul de 5.200 de ani, relevat de calendarul mayaş pentru cel de-al patrulea ciclu al civilizaţiei umane. La fel a reieşit şi din observaţiile ştiinţifice făcute sub un ghețar din America de Sud, sub care s-au găsit plante de baltă specifice climei subtropicale, care au fost acoperite intantaneu de gheaţă cu 5.200 de ani în urmă.

         Printre fenomenele conexe inversării polilor magnetici ai Pământului  se numără şi dispariţia pentru un timp a atmosferei, fenomen ce se produce în situaţia reducerii drastice a magnetismului terestru. Are loc totodată, reaşezarea plăcilor tectonice, cu fenomenele aferente: cutremure, erupții vulcanice violente, valuri tsunami, inundaţii catastrofale, uragane dezastruoase.

         Rămâne întrebarea, dacă pe data de 21 decembrie 2012 va avea loc procesul inversării cvasi-instantanee a polarităţii magnetice terestre, sau se vor activa la scară planetară fenomene precursoare acestui eveniment geomagnetic.

         Potrivit testelor extrasenzoriale făcute de autor asupra focarelor geopatogene seismice, în viitorul apropiat nu se prevăd fenomene geofizice de proporții catastrofale. Prin urmare, inversarea polarității magnetice trerestre și diminuarea geomagnetismului vor continua în mod lent, însoțite de seisme, erupții vulcanice, inundații și uragane aferente. Potrivit testelor extrasenzoriale, în mod cert apocalipsa terestră nu va avea loc la 21 decembrie 2012. Pământul va trece de centrul Galaxiei, fără evenimente terestre majore.

         Bulversarea magnetică terestră cauzată de schimbarea polarității magnetice a Pământului, a diminuării magnetismului Terrei și a procesului actual al inversării polarității magnetice solare, va induce efecte nedorite în plan psihologic uman și animal, mai ales în cursul nopților, când mareea magnetică atinge cote maxime.

Ar fi indicat să recitim editorialul scris de Duncan M. Roads, publicat în NEXUS new times magazine, reluat în Jurnal Paranormal cu titlul „Relaţia omenirii cu fiinţe nonterestre” precum și articolul „Ce sunt focare geopatogene”. Și să renunţăm totodată la comoditatea noastră ancestrală şi să ne activăm abilităţile extrasenzoriale latente, aflate în subconștientul nostru. Vă garantez că vom avea nevoie în curând de ele.