Bagdad – răpirea inocenților (3)

În episoadele precedente am menționat câteva date contradictorii prelevate din teren, în urma monitorizării extrasenzoriale a crizei jurnaliștilor români răpiţi în Orientul Mijlociu – acțiune desfășurată la cererea şi sub controlul unui important serviciu secret autohton. Totodată, am făcut referiri şi la câteva dintre încrengăturile subterane ale afacerii ostaticilor, menite să dea măsură deciziei prezidențiale de a secretiza pentru următorii 50 de ani dosarul cu pricină. În acest episod vom încerca, pe baza unor informaţii certe, verificabile, să descâlcim câte ceva din păienjenișul de interese ce a fost ţesut în jurul controversatei aventuri orientale avându-i ca eroi pe „inocenţii” condeieri dâmboviţeni.

În nopţile premergătoare deplasării în teatrul de operațiuni asimetrice din Orientul Mijlociu, am continuat scanarea subconștientului celor trei jurnaliști, reţinuţi la Bagdad. În timpul somnului, ţinta scanării este mai vulnerabilă la investigaţii psi decât în timpul zilei. Când subiectul uman doarme, operatorul extrasenzitiv se poate “plimba” fără opreliști – metaforic vorbind – prin subconştientul acestuia, având posibilitatea să „vizualizeze” de la distanţă informaţiile diurne acumulate pe căi senzoriale şi subliminale. În timpul somnului, creierul uman „triază” informațiile, repartizându-le pe compartimente cerebrale specializate în procesarea acestora. Or, cunoscându-se frecvenţa cu care se desfășoară acest subtil proces psihic, operatorului psi nu îi rămâne altceva de făcut decât să acordeze propriul sistem de scanare extrasenzorială pe aceeaşi frecvenţă şi să rămână în aşteptare. Prin sistemul de teledetecţie extrasenzorială acordat pe frecvența de scanare a subconștientului uman (nu este cazul să precizez care este aceasta), spionul psi poate accesa succesiv date din subconştientul mai multor ţinte umane, aflate în diverse zone geografice.

Un procedeu asemănător a fost aplicat şi în cazul celor trei jurnalişti români, răpiţi în Irak; iar rezultatele obţinute pe această cale s-au dovedit a fi bulversante. Din motive obiective, în a doua parte a intervalului de timp alocat monitorizării psi, ţintele scanării erau cu precădere Marie-Jeanne Vasile şi Ovidiu Ohanesian. Unele date prelevate anterior din subconştientul jurnalistei Marie-Jeanne, conturau concluzia că preocuparea sa psihică dominantă în Orientul Mijlociu nu era jurnalismul. (Să fi fost ofiţer de informaţii sub acoperire, având o misiune secretă?) În ce priveşte soarta lui Ovidiu Ohanesian, lucrurile păreau să intre pe un făgaş periculos, ireversibil, fără legătură cu presupușii răpitori. De aici şi tensiunea sa psihică destructurantă evolutivă, detectată pe parcursul „vacanţei” la Bagdad. Nu am putut determina motivele pentru care Ohanesian devenise oaia neagră în interiorul grupului răpiţilor. Cert este că raporturile psihice subconştiente antagonice dintre Marie-Jeanne şi Ovidiu Ohanesian se accentuau progresiv, îndreptându-se către un final ireconciliabil.

A doua zi în zori, m-am întâlnit cu colonelul M.P. şi l-am pus la curent cu ultimile noutăţi apărute în procesul monitorizării extrasenzoriale a ostaticilor. Nu părea surprins de evoluția lucrurilor. A cerut să repetăm împreună scanarea celor două ţinte umane. După ce se convinse cum stă treaba, colonelul rămase pe gânduri. L-am întrebat ce urma să facem cu acele date. „Le treceţi în raport şi le predăm acolo unde trebuie” – a replicat sec M.P. „Bine, dar din scanări reiese că Ohanesian urmează să fie lichidat în Irak!” am obiectat eu. „Asta nu mai treceți în raport” – hotărâse colonelul.

Cu aproximativ patru ore mai târziu, am fost ţinta unui atac intens cu microunde, direcţionat dinspre o unitate militară cu profil special, situată la circa 150 – 200 metri de faţada locuinţei mele. Încăperea în care lucram se încălzise brusc ca un cuptor cu microunde, iar geamurile prinseră să vibreze. Îmbrăcămintea încărcată electrostatic se chircise pur şi simplu de pielea mea. M-am descotorosit cu dificultate de haine şi am îmbrăcat veşminte din bumbac ce se mai găseau prin casă, încercând să continui scanarea. Inutil. Nu mai puteam pune cap-la-cap două simple idei. Am deschis fereastra şi am observat staţionând în faţa blocului un automobil de culoare neagră, cu geamuri fumurii. Curând mi-a crescut tensiunea arterială şi mi-a ţâşnit sângele pe nas.

Am telefonat colonelului M.P., rugându-l să vină urgent la domiciliul meu. Cum a intrat pe uşă, a tresărit şi a întrebat „ce e cu undele astea?” După care a privit cu prudență prin fereastră şi a spus: „În maşina aceea e Karina”. Să fie vorba de un cunoscut agent al CIA, specializat în contra-acţiuni psi, după spusele colonelului? Am părăsit în grabă locuinţa, convins pe deplin că afacerea jurnaliştilor români răpiţi la Bagdad avea ramificaţii tenebroase. Din acțiunea represivă comisă asupra mea, se poate deduce obtuzitatea unor factori de decizie din servicii secrete. Nu era mai simplu să mi se pună să încetez scanarea jurnaliștilor și să-mi fie retrase hărțile NATO cu sigla top-secret?

Cu 36 ore înainte de aşa zisa eliberare a ostaticilor, ofiţerul m-a anunţat că operaţiunea noastră în Orientul Mijlociu a fost anulată printr-un ordin „venit de sus”. M-a informat totodată, că voi fi contactat ulterior de şeful serviciului secret pentru care lucrasem, urmând să fiu recompensat corespunzător pentru activitatea depusă, lucru ce nu s-a întâmplat nici până azi. L-am iscodit dacă s-a strecurat ceva incorect în rezultatele determinărilor extrasenzoriale. „Dimportivă, rostise laconic colonelul, rezultatele scanărilor au fost corecte.”

Mânat de curiozitate ştiinţifică, după încheierea acţiunii m-am întâlnit cu un bun amic, colonelul de informaţii C.I. L-am abordat direct: de ce trebuia să moară Ohanesian în Irak? „Simplu, a replicat C.I. Ohanesian deţine câteva dosare grele despre mafia cu epoleţi, pe care vroia să le publice. Deplasarea lui în Orientul Mjilociu nu a fost întâmplătoare, cum crede el. Voi aţi încurcat iţele afacerii.”

Nu ştiu în ce măsură am încurcat, împreună cu colonelul M.P., iţele afacerii ostaticilor. Ştiu însă sigur un lucru: dacă voi mai fi contactat vreodată de amintita instituţie sau de alta cu preocupări asemănătoare, pentru a colabora în vederea rezolvării unor cazuri de acest gen, voi lăsa deoparte bunele maniere şi voi trece pe neologisme orientale. Curând, colonelul M.P. a fost înaintat la gradul de general de brigadă. Dar acest lucru nu schimbă datele problemei.

Cei trei eroi” condeieri, la întoarcerea lor în țară. (După ce au fost prelucrați de agenți ai serviciilor secrete autohtone.)

 

Afacerea jurnaliștilor trimiși în Irak i-a costat pe contribuabili români, zice-se între 9 și 14 milioane dolari, care au fost plătiți răpitorilor în schimbul eliberării acestora. Serviciul de informații pentru care am lucrat, nu a fost în stare să plătească nici un dolar pentru contribuția mea la monitorizarea pe căi extrasenzoriale - ce s-a dovedit a fi corectă - a celor trei jurnaliști ținuți în captivitate la Bagdad. Dimpotrivă, s-a încercat anihilarea mea fizică, pentru că am descoperit că versiunea oficială asupra evenimentelor nu se confirmă.

Dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak, a fost secretizat pentru următorii 50 de ani.
 

P.S. Recent, pe un post de televiziune autohton, fostul șef al statului a negat că s-ar fi plătit vreo răscumpărare pentru eliberarea celor trei jurnaliști, reținuți în Irak. Nu este treaba mea să întreb, unde au ajuns banii pentru răscumpărarea jurnaliștilor.