Bliţuri ucigaşe

Autor: Vasile Rudan


         Agenţia Română de Presă AGERPRES cumpărase două bliţuri franţuzeşti Mimosa, pentru a fi testate în vederea înlocuirii gazorniţelor antediluviene aflate-n dotarea fotoreporterilor. Dacă lucrurile se brodeau cum trebuia, se intenţiona achiziţionarea a cel puţin şase-şapte bucăţi, pentru fotoreportaje de protocol.

         Casarea bliţurilor vechi era cerută cu insistenţă, îndeosebi de către Direcţia Securităţii Statului, pentru a nu fi confundate cu maşinării infernale. Cu ceva timp în urmă, de pildă, în timp ce un înalt demnitar comunist străin cobora scara avionului Tupolev şi întinse mâinile să-l îmbrăţişeze tovărăşeşte pe Nicolae Ceauşescu, bliţul unui fotoreporter ţiuise atât de strident, încât un zdrahon în civil îl înhăţă pe ştab de ţurloaie şi-l trânti fulgerător cu burta de pământ, ca la rugby.      Malacul înţelese proporţiile gafei sale, abia după ce văzuse că grangurul era cărat cu targa, la reanimare. Ce crezuse el că era pământ, se dovedise a fi betonul pistei de aterizare!

         Bliţurile Mimosa erau destul de grele – atârnau cam cinci-şase kile fiecare –, însă-n pofida acestui neajuns, inerent pe vremea aceea, în prospectul lor scria că erau bune pentru fotografia de presă. Cel puţin aşa pretindea tovarăşul din C.C. al PCR*, trimis în Franţa pentru procurarea acelor scule electronice, despre funcţionalitatea cărora aflase câte ceva de la tinichigiul garajului auto al partidului comunist.

         În scopul evitării unor scurgeri de informaţii asupra acţiunii demarate de AGERPRES – în sensul dă-le-n mă-sa, că-s de rahat! –  privilegiul testării noilor feştile electronice reveni, exclusiv,    fotoreporterilor cu cele mai „betonate” dosare personale. Din păcate, în urma neinspiratului experiment, pozarii-cobai rămaseră cu sechele pentru tot restul vieţii. Unul abia atinse butonul aparatului foto şi fuse învăluit instantaneu într-o flamă uriaşă, ce-i arse părul şi sprâncenele, lăsându-l chel ca-n palmă; următorul scoase un urlet înfiorător şi îşi înghiţi limba; celui de-al treilea fotograf sinucigaş îi luară foc pantalonii, făcându-i scrum bărbăţia; iar încheietorul testelor - un oarecare Cioacă sau ceva asemănător - intra într-o asemenea panică la vederea unui bliţ Mimosa, încât se căca pe el. Pe el, nu pe bliţ. Din pricina acestui beteşug profesional dobândit în exerciţiul funcţiunii, a fost necesar să fie retras timp câteva luni de la manifestări de protocol, până ce reuşiră chirurgii de la spitalul Elias să-i monteze un zgârci în jurul orificiului anal.

         În urma tărășeniei cu pozarii ghinoniști, conducerea instituţiei obţinuse acordul CC-ului să returneze fabricantului francez bliţurile buclucaşe şi să ceară banii înapoi. Firma în cauză refuză să restituie gologanii sau să înlocuiască marfa defectă. Astfel încât spre disperarea fotoreporterilor, în mai puţin de două luni de zile nenorocitele ustensile reapărură pe tejgheaua AGERPRES-ului, zice-se reparate-n Franţa.

         Onoarea încercării bliţurilor drese-n străinătăţuri capitaliste,      reveni de astă dată redactorului şef. Acesta, vrând să fie un înălţător exemplu pentru subalternii săi, apăsă – nu fără oarecare strângere de inimă – butonul declanşator. Se auzi o bubuitură asurzitoare şi din scăfârlia sa ţăşni o flacără albastră de vreo jumătate de metru, precedată de un ghemotoc de piele pârlită.

         După ce îşi reveniră din sperietură, pozarii observară că nefericitul rămase fără scalp! Pentru a nu fi târâţi prin tribunale ca martori la acea vădită tentativă de asasinare a unui redactor şef comunist, îşi amintiră că mai aveau şi alte treburi de făcut şi-n secundele următoare se risipiră ca potârnichiile.

         După consumarea teribilei tragedii, Popescu-dumnezeu** se înmuiase întrucâtva şi fuse de acord să fie importate bliţuri nemţeşti, iar spectacolele horror cu maşinăriile franţuzeşti încetară. Deoarece „mimozele” buclucaşe nu îndeplineau condiţiile legale pentru a fi casate, fuseră ferecate într-o fostă ladă de muniţie rămasă de pe vremea ultimului război mondial şi puse la păstrare într-un ungher întunecos       din subsolul Casei Scânteii.

         Nu peste mult timp, directorul general al pomenitei agenţii de presă ceru să fie scoase de acolo. Dacă sărea-n aer Casa Scânteii?! – şi propuse vânzarea acestora, eventual către o instituţie ce nu era văzută cu ochi buni de conducerea superioară de partid şi de stat. Drept urmare, unul dintre bliţurile ucigaşe fuse vândut Laboratorului de mijloace audio-vizuale, al Institutului de cercetări pedagogice şi psihologice din Bucureşti (ăla cu scandalul meditaţiei transcedentale), unde mai făcu o victimă, în persoana şefului laboratorului – un medic răspopit, lovit cu leuca. Graţie unei relaţii de partid sus-puse, ăsta îşi luase doctoratul în medicină cu o teză halucinantă: Confecţionarea ramelor pentru diapozitive din materiale plastice reciclabile, destinate orelor de biologie.

         Grăbit să demonstreze laboranţilor săi că între un bliţ Mimosa şi o ramă de diapozitiv nu era mare diferenţă, zăludul apăsă butonul fatidic. În următoarea fracţiune de secundă dispăru într-o vâlvătaie orbitoare, urmată de o detunătură ca de trăsnet!

         Laboranţii încremeniră de spaimă. Prin norii înecăcioşi de fum îl zăriră pe doctor zăcând lat pe spate, cu ochii daţi peste cap. Unde fuse şliţul pantalonilor săi englezeşti, se căsca un imens crater fumegând.

         O stagiară durdulie pălise brusc şi duse maşinal mâna la decolteu. De acolo extrase – oripilată -, un fragment pârlit de penis! Realizând grozăvia, scoase un urlet isteric şi se prăbuşi la pământ. Cu un răget înspăimântător restul laboranţilor ţâşni pe uşă afară, împroşcând cărămizi şi surcele-n toate părţile.

         Era cât pe ce să fiu şi eu mumificat de bliţul ăla ticălos, dar mi-e jenă să recunosc. Când scăpase ca un proiectil dintre degetele chircite ale doctorului, l-am prins din zbor cu intenţia să imortalizez într-o poză fericitul eveniment. Perfidia acelei scule parşive, se dovedise mai tare   decât bunele mele intenţii!

         Ce s-a întâmplat în continuare cu acea maşinărie diabolică, nimeni nu ştie. Perechea bliţului asasin se pierdu şi ea fără urmă, fiind chipurile casată, adică dusă acasă de contabilul Şutică - cel ce se îngrijea de împuţinarea inventarului foto şi accesoriilor aferente din magazia AGERPRES. Cui o fi vândut acel Şutică bliţul Mimosa „casat”, iarăşi nu se ştie.

         După revoluţia din decembrie ’89... Istoricul cârcotaş Mihai Alex Stoenescu susţine că a fost lovitură de stat; iar cum surâzătorul nostru preşedinte postdecembrist ne sfătuia să lăsăm în seama istoricilor să descâlcească iţele acelor evenimente învolburate, se cuvine să-i dăm ascultare. Aşadar, după lovitura de stat din decembrie ’89, una dintre cele două feştile electronice fuse găsită de un ţigan bătrân în groapa de gunoi Glina, la marginea Bucureştilor. Crezând că era casetofon, minoritarul apăsase butonul declanşator, vrând s-asculte manele. Fuse electrocutat pe loc, iar gunoaiele luară foc pe o rază de cinşpe metri.

         De la Glina, bliţul terorist fuse cărat la Poliţie, pentru cercetări. Poliţiştii, pretextând că n-aveau ce le trebuia ca să-i analizeze conţinutul, îl pasară unei echipe operative de la SRI.

         Specialiştii securişti, ă-ă-ă... sereişti, deciseră să expună obiectul la raze X, pentru a vedea dacă conţine explozibili. Se retraseră prudenţi în spatele unui paravan din oţel şi aprinseră – prin telecomandă – lampa Röentgen. Nu se-ntâmplase nimic. Ieşiră oarecum ruşinaţi din ascunzătoare şi în timp ce se îndreptau spre ciudăţenia aia, unul dintre ei tuşi. În picosecunda următoare se iscă o flamă infernală şi bliţul explodă în mii de bucăţele. Experţii sereişti fură transportaţi de îndată la spitalul Ministerului de Interne, unde primiră îngrijiri medicale de urgenţă.

         Persoane demne de încredere din interiorul unui important departament al serviciilor secrete, susţin că la expertiza cu pricină ar fi participat însuşi şeful de atunci al SRI-ului, Virgil Măgureanu. Zdruncinat în urma cumplitei explozii, machiavelicul personaj se retrase din SRI, se pocăi şi se puse pe colecţionat fluturaşi cu însemnele PCR, pe care-i îndesa pe furiş sub uşile „partidelor istorice”. Prietenii ştiu de ce!

         Astfel se încheiase odiseea unuia dintre cele două bliţuri Mimosa. Românii scăpaseră de unul dintre killeri, dar nu şi de „fratele” său geamăn. Cine ştie din ce cotlon o mai fi pândind ruginitura aia afurisită, potenţialele sale victime. Prognozele elaborate de specialiştii români în bliţuri Mimosa, sunt dintre cele mai sumbre. Odată cu trecerea timpului, se pare că făcăturile alea infernale devin din ce în ce mai periculoase, putând exploda la un simplu strănut al utilizatorului.

          Potrivit unor informaţii subtilizate din dosare secrete, aflate-n custodia liderului social-democrat Marian Vanghelie, ar reieşi că la vremea respectivă o grupare Al-Qaida s-ar fi infiltrat pe teritoriul României – trecând prin vamă ca prin caşcaval, cu acte-n regulă – în căutarea celui de-al doilea bliţ franţuzesc. Scula le era necesară pentru reglarea unor conturi mai vechi cu preşedintele american, George Bush. Ăsta ar fi fost dealtfel şi motivul real pentru care Jaques Chirac, preşedintele Franţei, se opusese cu atâta înverşunare invadării Irakului de către aliaţi. Ştia ce ştia franţuzul despre puterea distructivă a bliţurilor Mimosa!

         Şi se pare că lucrurile nu se opresc aici. Citim în ziare că pe 13-14 octombrie 2004 a avut loc, la Braşov, Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele NATO (RIMAP), la care  participase însuşi şeful Pentagonului, Donald Rumsfeld. Cică s-ar fi discutat posibilitatea deschiderii unor noi baze ale NATO, pe teritoriile unor foste state comuniste.

         Să fim serioşi! Surse din interiorul bătăioasei organizaţii transatlantice au declarat, sub protecţia anonimatului, că în realitate s-a pus problema localizării prin satelit şi distrugerii cu arme nucleare a ultimului bliţ Mimosa, pentru a se preveni pulverizarea bazelor NATO   ce urmau să fie amplasate pe teritoriul României. Înseamnă că vom mai auzi de bliţul ăla scelerat.

         


* Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

 ** Dumitru Popescu, membru al C.C. al P.C.R., şef peste mass-media autohtonă.  Fuse poreclit Popescu-dumnezeu pentru modul în care îi teroriza pe jurnalişti. Nimeni nu se încumetase să uzeze în mod public de apelativul Popescu-satana, ce i se potrivea ca o mănuşă. (N.a.)

Schiţă apărută în publicaţia NEXUS new times magazine, sub pseoudonimul Petrache Lupu.