Ce ne ascund guvernele despre telefonia mobilă (4 din 4)

Continuare din articolul "Efectele radiațiilor emise de pilonii și antenele de telefonie mobilă", de Andrei Drăgulinescu. Sursa: Sinaxa medicală

Câteva întrebări şi răspunsuri

1. – Dar nu avem nevoie şi nu depindem de telefoanele celulare?

– Desigur. Nimeni nu spune să interzicem telefoanele celulare şi pilonii, ci numai să le facem să prezinte siguranţă. Dacă Austria poate avea nivele de siguranţă de 10 000 de ori mai protectoare (decât SUA de exemplu), la fel putem avea şi noi. Este doar puţin mai costisitor pentru companiile producătoare. De asemenea, nu trebuie să lăsăm in­dustria să amplaseze pilonii oriunde vor ei. Putem să cerem să nu li se permită să amplaseze mai multe decât numărul minim necesar pen­tru a furniza o acoperire adecvată, precum şi să le pună în locurile ce pre­zintă cea mai mare siguranţă.

2. – Oare n‑ar fi mai bine ca pur şi simplu să ne opunem construirii de piloni de telefonie celulară în regiunea noastră?

– Printr‑o mutare strategică, industria telefoanelor celulare a încer­cat să impună guvernului [american] să adopte o lege care să stipuleze că este ilegal ca cetăţenii, invocând îngrijorările legate de efectele asu­pra sănătăţii publice, să se opună amplasării pilonilor. Prin Actul Te­lecomunicaţiilor, adoptat în SUA încă din 1996, drepturile cetăţenilor erau sever limitate în ce priveşte opoziţia pe care aveau voie să o aibă împotriva pilonilor atunci când aduceau ca argument efectele negative ale acestora asupra sănătăţii. Caracterul constituţional al acestui Act a fost contestat la Curtea Supremă. Totuşi, vor trece ani până când se va lua o decizie, în vreme ce publicul continuă să fie expus în mod cronic şi cumulativ la radiaţii cu fiecare nou pilon de telefonie mobilă construit.

3. – Aşadar, ce putem noi să facem?

– Actul Telecomunicaţiilor îi împiedică pe cetăţeni să se opună pilonilor, luând ca argumente îngrijorările legate de emisiile de ra­di­a­ţii, însă aceştia se pot opune invocând şi numeroase alte motive valide. Există încă drepturi ale oamenilor care permit controlul local al numă­rului, dimensiunilor şi locului de amplasare ale pilonilor de telefonie celulară, menţinându‑se în acelaşi timp o acoperire adecvată. Nume­roa­se comunităţi au cerut moratorii asupra construirii pilonilor, astfel încât să se emită ordonanţe stricte, care să ceară industriei să respecte dorinţele comunităţilor, cum ar fi construirea doar a numărului necesar şi suficient de piloni, în locaţiile corespunzătoare. În cadrul acestor moratorii, comunităţile pregătesc studii efectuate de oameni de ştiinţă ce nu lucrează pentru industria telefoniei celulare, şi creează planuri de protecţie a drepturilor şi a sănătăţii cetăţenilor, în limitele legale.

Amplasarea pilonilor de telefonie celulară este una dintre funcţiile importante ale „aleşilor noştri”. Protecţia sănătăţii cetăţeanului şi drep­turile de proprietate ar trebui să se numere printre principalele res­pon­sabilităţi ale autorităţilor locale. „Aleşii noştri” ar trebui să pro­tejeze sănătatea şi bunăstarea oamenilor ce locuiesc acolo, iar nu să‑şi urmă­rească interesele din care să obţină ei profituri cu multe zerouri, fără să le pese deloc de cei pe care îi guvernează15.

Rezultatele celor mai recente studii ştiinţifice din diverse ţări despre efectele radiaţiilor emise de piloni şi antene de telefonie mobilă

Un studiu egiptean a evaluat efectele neurocomportamentale în rândul persoanelor locuind în vecinătatea antenelor de telefonie mo­bilă (Abdel‑Rassoul şi colab., 2007). Studiul a fost efectuat pe 37 de per­soane locuind într‑o clădire pe care fuseseră amplasate antene de telefonie mobilă, pe 48 de persoane locuind vizavi şi pe un grup de con­trol alcătuit din 80 de persoane. În grupurile ce fuseseră expuse radiaţiilor s‑au constatat efecte neuropsihice precum: dureri de cap, tul­burări de memorie, vertije, tremurături, simptome de depresie, tul­burări ale somnului, efectele fiind mai accentuate la cei care locuiau în clădire, sub antene. Câmpul electromagnetic măsurat în interiorul clă­dirii avea o valoare de 0,2 V/m (deci mult inferior nivelelor maxime de expunere acceptate de normele în vigoare).

Şi în Austria au fost studiate efectele neuropsihice asupra persoa­nelor locuind în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mo­bilă. Un grup de cercetători ştiinţifici de la Universitatea de Medi­cină din Viena a realizat un studiu epidemiologic pe oamenii ce lo­cuiesc în mediul rural la distanţe de 24 – 600 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,05 , sau 0,3 V/m) şi în mediul urban la distanţe de 20 – 250 metri faţă de staţia de emisie (o valoare medie a expunerii de 0,02 , sau 0,12 V/m), cu un maxim al expunerii la 4,1 , sau 25 V/m. Măsurătorile au fost efectuate în camera de dormit în cazul a 365 de persoane, locuind în vecinătatea a 10 staţii de bază de emisie de telefonie mobilă. S‑a găsit o relaţie semnificativă între expunerile la radiaţiile emise de staţiile de bază de telefonie mobilă şi simptome ca dureri de cap (simptomul cel mai semnificativ) şi diminuarea performanţelor cognitive (în funcţie de gradul de expunere), relaţie ce nu poate fi atribuită vreunei temeri a persoanelor faţă de antenele de telefonie mobilă (Hutter şi colab., 2006).

Într‑un alt studiu s‑au cercetat efectele posibile ale câmpurilor electromagnetice emise de staţiile de bază de telefonie mobilă asupra unei populaţii de cocostârci (Ciconia ciconia) ce îşi aveau cuiburile în apropierea acestora. Rezultatele au fost o scădere cu 50% a fertilită­ţii în cazul cuiburilor situate la mai puţin de 200 m faţă de antene în comparaţie cu cele situate la mai mult de 300 m distanţă. 40% dintre cuiburile situate la mai puţin de 200 m erau lipsite de pui, comparativ cu doar 3% dintre cele situate la mai mult de 300 m. Mai multe obser­vaţii comportamentale interesante, compatibile cu rezultatele, au fost revelate în cazul cocostârcilor care îşi făcuseră cuiburile la distanţe mai mici de 100 m faţă de antene: certuri frecvente între mascul şi fe­melă în timpul construirii cuibului, construire mult mai laborioasă a a­ces­tuia, cuiburile cele mai afectate nu sunt terminate niciodată, frec­vent puii mor la o vârstă precoce, cocostârcii rămân în cuib în faţa an­te­ne­lor, pasivi, fără să facă nimic (Balmori şi colab., 2005).

Mai mulţi oameni de ştiinţă din Austria au cercetat legătura dintre staţiile de bază de telefonie mobilă şi modificarea formei electroen­cefalogramei. Ei au descoperit că radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o distanţă de 80 metri (aprox. 0,003 , sau 1 V/m) provoacă modificări semnificative ale curenţilor electrici în creierul persoanelor testate (măsurate prin intermediul electroencefa­lo­gramei EEG). Toate persoanele testate au recunoscut că se simţeau rău în timp ce au fost expuse la radiaţiile emise de staţia de bază, iar o parte dintre ele au avut simptome foarte severe. După autorii studiului, acesta a fost prima dovadă mondială a modificărilor cruciale ale cu­renţilor electrici în creier în urma expunerii la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă la o astfel de distanţă (Oberfeld şi colab., 2005).

Simptomele resimţite de persoanele ce locuiesc în apropierea sta­ţiilor de bază de telefonie mobilă au fost evidenţiate şi în studii reali­zate în Polonia. Într‑un astfel de studiu au fost raportate simptome di­verse, în special probleme ale sistemului circulator, dar şi tulburări ale somnului, iritabilitate, depresii, vedere înceţoşată, dificultăţi de con­cen­trare, greaţă, lipsă a poftei de mâncare, dureri de cap şi vertije. Stu­diile efectuate au arătat relaţia dintre incidenţa simptomelor indivi­duale, nivelul de expunere şi distanţa dintre o zonă locuită şi o staţie de emi­sie de telefonie mobilă. Această legătură a fost observată în am­bele gru­puri de persoane supuse studiului, adică atât în cei care cre­deau că problemele lor sunt legate de staţia de bază de telefonie mo­bilă, cât şi de cei care nu cunoşteau că ar fi posibilă o astfel de legă­tură, eli­mi­nând astfel orice posibilitate ca simptomele să fie induse prin auto­su­gestie sau vreun alt tip de subiectivism (Bortkiewicz şi colab., 2004).

Probleme similare au fost evidenţiate şi într‑un studiu realizat în colaborare de către oameni de ştiinţă din Austria şi din Spania. Simp­tomele acuzate de persoanele ce locuiau în apropierea a două sta­ţii de bază de telefonie mobilă au cuprins tendinţe depresive, oboseală, tul­bu­rări ale somnului, dificultăţi de concentrare şi probleme cardio­vas­cu­lare (Oberfeld şi colab., 2004).

Un alt studiu, realizat în Israel în oraşul Netanya, a indicat o creş­tere puternică a cazurilor de cancer în vecinătatea staţiilor de bază de emisie de telefonie mobilă. La acest studiu epidemiologic a partici­pat un grup de 622 de persoane (grupul A) ce au locuit pe o durată în­tre 3 şi 7 ani în apropierea unei staţii de transmisie de telefonie celu­lară, precum şi un grup de 1222 de persoane (grupul B), având caracte­ristici foarte asemănătoare cu celălalt grup (în privinţa mediului în­conjurător, locului de muncă şi caracteristicilor profesionale; singura diferenţă: lipsa vecinătăţii unei staţii de emisie de telefonie mobilă) şi care a fost folosit pentru comparaţie. Scopul studiului a fost de a de­termina dacă există sau nu o creştere a numărului de cazuri de cancer în rândul unei populaţii locuind în cadrul unei suprafeţe de mică întin­dere, expusă la radiaţiile emise de o staţie de bază de telefonie mobilă. În grupul A al celor expuşi la radiaţii s‑au înregistrat, numai într‑un singur an, opt cazuri de diferite tipuri de cancer (din totalul de 622 de persoane supuse studiului), în timp ce în grupul B au fost diagnosticaţi doar 2 persoane din 1222. În timp ce în grupul femeilor, procentul re­lativ al cancerelor a fost de 10,5 pentru grupul A şi de 0,6 pentru gru­pul B. Concluzia studiului a fost o legătură între incidenţa crescută a can­cerelor şi faptul de a locui în vecinătatea unei staţii de transmisie de telefonie mobilă (Wolf şi colab., 2004).

Un alt studiu epidemiologic, studiul NAILA, a fost realizat în Germania şi a cercetat de asemenea influenţa proximităţii faţă de an­tenele de telefonie mobilă asupra incidenţei cancerelor. Studiul a cuprins aproximativ 1000 de pacienţi, care au fost urmăriţi între anii 1994 şi 2004. Rezultatele studiului au arătat că proporţia de noi cazuri de îmbolnăvire de cancer a fost semnificativ crescută în rândul paci­enţilor ce au trăit timp de 10 ani la o distanţă de până la 400 de metri de locul în care erau amplasate staţiile de emisie de telefonie mobilă, care sunt în funcţiune din anul 1993, comparativ cu pacienţii ce locu­iau la distanţe mai mari faţă de acestea şi că acei pacienţi ce locuiau în vecinătatea staţiei de bază se îmbolnăviseră în medie cu 8 ani mai de­vreme decât cei ce locuiau la distanţe mai mari faţă de aceasta. De asemenea, în perioada dintre anii 1999 şi 2004 riscul relativ de a con­tracta un cancer s‑a triplat pentru locuitorii zonei din apropierea staţiei de emisie comparativ cu cei ce locuiau în acelaşi oraş (Naila), dar în afara acestei zone (Eger şi colab., 2004).

Studii şi cercetări realizate pe riveranii antenelor de te­lefonie mobilă

În ceea ce priveşte telefonia mobilă, pericolul provine atât de la te­lefonul mobil, cât şi de la antenele emiţătoare.

Contrar aserţiunilor industriei de telecomunicaţii, care susţine că opo­zanţii antenelor au o teamă exagerată de acestea, un studiu austriac a arătat că, prin comparaţie cu un grup de control, riveranii antenelor nu arătau o teamă neobişnuită faţă de această tehnologie (Hutter şi colab., 2004). Această constatare a fost confirmată şi de un studiu el­veţian (Siegrist şi colab., 2005). Aceste studii arată că simptomele acuzate de riveranii antenelor de telefonie mobilă sunt reale şi nu exagerate.

Un studiu polonez realizat pe riveranii de antene de telefonie mo­bilă arată că simptomele cele mai frecvent induse de staţiile de bază de telefonie mobilă sunt: o proastă funcţionare a sistemului circulator, tul­burări ale somnului, iritabilitate, depresie, dificultăţi de concentrare, tul­burări ale vederii, greţuri, lipsă a poftei de mâncare, dureri de cap şi vertije (Bortkiewicz şi colab., 2004).

Un studiu realizat pe riveranii spanioli de antene emiţând pe 900 MHz, a evidenţiat o corelaţie semnificativă între simptomele prezen­tate de aceste persoane şi densitatea de putere a câmpului electromag­netic de microunde, măsurată în locuinţele lor. Cu cât densitatea era mai ridicată, cu atât simptomele erau mai grave (Navarro şi colab., 2002).

Un alt studiu, realizat tot pe riverani spanioli de antene de telefonie mobilă, dar pe 1800 MHz, a evidenţiat de asemenea o corelaţie semni­ficativă între simptome şi densitatea de putere a câmpului electromag­netic. În cadrul acestui studiu, au fost constituite două grupuri. Persoa­nele din primul grup locuiau la mai puţin de 250 de metri de antene şi erau expuse la densităţi de putere de aprox. 1100 (1,1 ). Persoanele din cel de‑al doilea grup locuiau la mai mult de 250 de metri de antene, fiind expuse la densităţi de putere de aprox. 100 . Primul grup, mai expus, a prezentat o severitate a simp­­tomelor mai mare decât al doilea grup, mai puţin expus. Simpto­mele, a căror corelaţie cu intensitatea câmpului electromagnetic era sem­ni­fica­tivă, au fost următoarele: iritabilitate, dureri de cap, obo­seală, pier­de­rea poftei de mâncare, stare generală proastă, tulburări ale somnului, de­­pre­sie, dificultăţi de concentrare, vertije şi probleme cardio‑vasculare (Navarro şi colab., 2003).

Un studiu epidemiologic realizat în Franţa a revelat la riveranii de antene de telefonie mobilă simptome acuzate în legătură cu expunerea la microunde. În cadrul studiului au fost constituite două grupuri. Pri­mul includea persoane locuind într‑un perimetru de 300 de metri în jurul antenei. Al doilea, grupul de control, cuprindea persoane care lo­cu­iau la distanţe mai mari de 300 de metri de antenă, sau al căror do­miciliu era situat în afara influenţei unei staţii de bază de emisie de telefonie mobilă. Simptomele acuzate în legătură cu expunerea la radi­aţii de microunde au apărut în grupul persoanelor care locuiau într‑un perimetru de 300 de metri în jurul antenei. Unele simptome erau sem­nificativ crescute în anumite intervale de distanţe faţă de antenă:

• de la 0 la 10 m de antenă: greţuri, pierderea poftei de mâncare, tulburări de vedere, dificultăţi de deplasare;

• de la 10 la 100 m de antenă: iritabilitate, tendinţe depresive, difi­cultăţi de concentrare, pierderi de memorie, vertij, scăderea libidoului;

• de la 100 la 200 m de antenă: dureri de cap, tulburări de somn, senzaţie de disconfort, probleme cutanate;

• de la 200 la 300 m de antenă: oboseală cronică (Santini şi colab., 2001).

Anumite simptome erau mai marcate la femei decât la bărbaţi (Santini şi colab., 2002).

Vârsta subiecţilor expuşi a fost de asemenea un factor al sensibili­tăţii la microunde. La subiecţii cu vârste de peste 60 de ani, efectele erau mai intense pentru anumite simptome decât la tineri (Santini şi colab., 2003).

Numeroase simptome aveau intensitatea cea mai mare în cazul în care locuinţa subiecţilor se afla chiar „în faţa” antenelor (Santini şi colab., 2003).

La Naila, în Germania, mai multe antene de telefonie mobilă au fost puse în funcţiune în 1993. Examinarea a circa 1000 de fişe medi­cale ale pacienţilor din Naila pe perioada dintre anii 1994 şi 2004 a arătat că, dintre persoanele care au locuit în aceşti 10 ani într‑un peri­metru de 400 m în jurul antenelor, numărul cazurilor noi de cancer era semnificativ mai mare decât în rândul persoanelor care au locuit în aceeaşi perioadă în afara acestei arii. S‑a remarcat de asemenea că aceste cazuri noi de cancer apăreau la vârste mai tinere la cei care lo­cuiau într‑un perimetru de 400 m în jurul antenelor, decât la cei care locuiau în afara acestui perimetru. (Eger şi colab., 2004)

Un alt studiu, realizat la Netanya, în Israel, pe o populaţie locuind într‑un perimetru de 350 m în jurul unei antene GSM şi expusă unei densităţi de putere de 5300 , a evidenţiat un număr de 4,15 ori mai mare de cazuri de cancer în rândurile acestei populaţii, compa­rativ cu un grup de control locuind în afara acestui perimetru, şi aceas­ta la doar un an de expunere la radiaţiile de microunde emise de aceas­tă antenă. (Wolf şi Wolf, 2004)

Un studiu epidemiologic austriac din mai 2006 a arătat că într‑un mediu rural, până la o distanţă de 600 m de antenele de telefonie mo­bilă şi cu o expunere medie de 50 , adică aprox. 0,135 V/m, exista o relaţie semnificativă între această expunere şi simptome ca dureri de cap, precum şi diminuarea performanţelor cognitive. (Hutter şi colab., 2006)

Această valoare de 50 la care se întâlnesc deja efecte sem­nificative a fost evaluată din măsurătorile efectuate în dormitorul din locuinţele persoanelor expuse. Acest fapt ne conduce la concluzia că trebuie să fie stabilite, ca măsură de precauţie, norme de expunere mai joase de 50ca densitate maximă admisibilă de putere a câmpului electromagnetic al microundelor în interiorul clădirilor. Ast­fel de norme au fost impuse în unele regiuni, cum ar fi de pildă nor­mele propuse în 2002 de ministerul sănătăţii publice din Salzburg, Austria, care sunt de 10 pentru exteriorul clădirilor şi de 1 în interiorul clădirilor, ceea ce corespunde unor valori de 0,06 V/m, respectiv de 0,02 V/m. (Cf. Apelul de la Freiburg, 2002)

Un alt studiu epidemiologic, apărut în august 2006, a fost realizat la Menoufiya în Egipt pe persoanele locuind într‑o clădire pe acoperişul căreia se găseşte o antenă emiţătoare (37 de persoane), precum şi pe cele locuind într‑o clădire situată în faţa acestei antene (48 de persoane). Un alt grup, de 80 de persoane, neexpuse la radiaţiile emise de antenă, a fost ales ca grup de control. Simptomele raportate sunt no­tate, în procente, în tabelul de mai jos.

Valorile câmpului electromagnetic provenind de la antenă erau mai joase decât normele în vigoare în acea regiune.

În cadrul aceluiaşi studiu au fost efectuate şi teste cognitive, care au evidenţiat alterări semnificative ale funcţiilor cognitive la grupul expus în comparaţie cu grupul de control. (Abdel‑Rassoul şi colab., 2007)

Doctorul Neil Cherry din Noua Zeelandă a prezentat în 29 iunie 2000 la colocviul organizat de Partidul Verzilor în Parlamentul Euro­pean un raport privind microundele, raport pe care l‑a adus la zi în 2002. Pentru el, orice substanţă care produce o alterare cromozomială sau a moleculei de ADN, sau care provoacă modificări ale activităţii genetice a celulei este genotoxică, iar o substanţă genotoxică gene­rea­ză mutaţii, malformaţii şi cancere.

„Acţiunea microundelor asupra cromozomilor, asupra moleculei de ADN, asupra ionilor de calciu, asupra substanţelor care pot să se trans­forme în produşi cancerigeni, precum şi asupra producerii de mela­tonină, arată că microundele trebuie să fie considerate genotoxice”, subliniază şi doctorul belgian Jean Pilette, autorul cărţii Antennes de téléphonie mobile, technologies sans fil et santé.

Doctorul Cherry şi‑a încheiat raportul afirmând următoarele: „Ins­ta­larea miilor de piloni şi antene de telefonie mobilă în comu­nităţi înseamnă o creştere semnificativă a expunerii a milioane de oa­meni la nivele ale radiaţiilor de microunde despre care se cunoaşte că provoacă probleme serioase de sănătate. Problemele se vor agrava dacă nu se va acţiona rapid şi eficient şi dacă se vor instala noi piloni şi antene şi în alte locuri în afară de cele în care acestea nu vor produce decât nivele de expunere extrem de joase, ceva în genul unei densităţi de putere sub 10 .” (Cherry, 2002; Pilette, 2008)

Cum ne putem proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă? Soluţii propuse de medicul belgian Jean Pilette

• Atunci când se deschide o anchetă publică privind instalarea unei antene de telefonie mobilă în vecinătatea locuinţei noastre (lucru vala­bil în ţările occidentale, însă la noi, din păcate, de cele mai multe ori aceste antene sunt instalate fără să ni se ceară în vreun fel acordul) este recomandabil să ne manifestăm, individual sau colectiv, dezacordul. Este mai uşor să împiedicăm instalarea unei antene decât să înlăturăm o antenă deja instalată.

• Trebuie să evităm să ţinem în locuinţa noastră obiecte cu su­pra­feţe metalice mari, oglinzi mari şi structuri metalice prea volumi­noase pe care se reflectă microundele, sporind astfel densitatea câm­pului electromagnetic.

• Orice structură metalică trebuie să aibă legătură la pământ.

• Este preferabil să amplasaţi fotoliul şi patul la distanţă de ferestre. Valorile câmpului datorate microundelor ce vin din exterior se măresc semnificativ atunci când ne apropiem de ferestre, deoarece geamurile, chiar şi cele duble, protejează mai puţin decât pereţii în faţa microun­delor.

• Sunt de preferat paturile cu armătură din lemn în locul celor cu armătură metalică.

• O bună instalaţie electrică, cu cabluri blindate şi cu legătură la pământ poate duce la diminuarea valorii câmpurilor electromagnetice de microunde în interiorul locuinţei. În fapt, microundele sunt trans­por­tate şi prin cablurile electrice care pătrund în casă. O bună îm­pă­mântare a cablurilor permite curenţilor paraziţi să se scurgă în pământ.

• Este recomandabil să purtăm haine confecţionate din fibre natu­rale (lână, bumbac, mătase, in, cânepă etc.), în scopul evitării acumulă­rii de electricitate statică în corp.

• Ferestrele duble oferă o mai bună protecţie decât ferestrele sim­ple. Ferestrele duble cu film metalic, precum şi obloanele şi storurile metalice pot oferi protecţie împotriva unei iradieri din exterior cu mi­crounde, deoarece acestea din urmă se reflectă în mare parte pe aceste suprafeţe. Însă dacă microundele pătrund în locuinţă prin alte locuri decât prin ferestre şi prin uşi, ca de exemplu dacă intră traversând acoperişul sau pereţii subţiri, ele pot ajunge să se reflecte de suprafaţa internă a acestor ferestre sau de acele obloane sau storuri şi astfel pot duce la creşterea intensităţii câmpului electromagnetic în interiorul locuinţei. Aceleaşi efecte pot avea loc şi dacă în casă se găsesc surse de radiaţii de microunde (de exemplu telefoane mobile, telefoane fixe fără fir etc.). Aşadar beneficiul acestor ferestre ce conţin un film me­talic sau al acestor storuri metalice trebuie examinat cu atenţie în fi­ecare caz.

• O alegere foarte bună o constituie interpunerea între antenă şi locuinţa noastră a unor perdele de vegetaţie, arbori sau arbuşti, care ab­sorb parţial microundele.

• O măsură eficientă de protecţie o constituie îmbrăcarea pereţilor interiori ai casei cu unul sau mai multe straturi de argilă. Un strat de argilă chiar şi de numai 3 cm grosime reduce densitatea de putere a unui câmp electromagnetic de microunde.

• Diverse firme specializate în protecţia împotriva microundelor (în ţările occidentale; la noi în ţară, după cunoştinţa noastră, încă nu există) oferă perdele, cuverturi, tapete pentru pereţi sau pentru duşu­mea, care atenuează microundele. Totuşi, eficacitatea acestor sisteme de­­pinde de numeroşi factori.

• De asemenea, se găsesc de vânzare (cu aceeaşi menţiune ca şi la punctul anterior) aparate şi dispozitive care pot fi instalate în casă sau în locul în care se află antenele şi care au proprietatea de a atenua nivelul radiaţiilor. Aceste dispozitive necesită o studiere mai apro­fundată.

Cum fiecare caz are particularităţile proprii, nu există o soluţie standard pentru a ne proteja de radiaţiile emise de antenele de telefonie mobilă.

Atunci când ne alegem o locuinţă nouă, este bine să ţinem cont şi de următoarele puncte:

• Dacă este posibil, să ne alegem locuinţa într‑o zonă situată la distanţă mai mare de locurile în care sunt amplasaţi piloni de telefonie mobilă şi antene.

• Este bine să nu alegeţi un apartament care se găseşte la aceeaşi înălţime cu o antenă de telefonie mobilă şi este preferabil să evitaţi imobilele care au antene de telefonie mobilă pe acoperiş.

• O casă cu ziduri groase şi prevăzută cu pivniţe bune constituie o alegere mai bună decât o casă cu ziduri subţiri şi fără pivniţe. Zidurile sunt un ecran parţial în faţa microundelor care, atunci când le traver­sează, îşi pierd o parte din energia lor. Pământul se comportă de ase­menea ca un ecran în faţa microundelor; în consecinţă, densitatea de putere măsurată într‑o pivniţă este semnificativ mai redusă decât cea măsurată la parterul sau la etajele casei. Astfel, pivniţa poate fi un loc de refugiu.”

P.S. Ce mai are de spus parlametarul român, cu nume armenesc, despre microundele utilizate în telefonia mobilă?