CUTREMURELE DE PĂMÂNT SE INTENSIFICĂ

     În articolul intilutat “Marile cutremure din ultimile zile ar putea afecta România?”, publicat recent în Descopera.ro, se face trimitere la studiul elaborat de Tom Parsons, cercetător la US Geological Survey (USGS), potrivit căruia există conexiuni între seisme pe plan global. Studiul menționat este sprijinit și de observațiile făcute de Dvid Hill și Fred Pollitz, cercetători la USGS.

     Tom Parsons a ajuns la concluzia, pe baza unor cercetări statistice pe care le-a întreprins începând cu anul 1979, că rata de a se produce cutremure în altă parte a globului, ca urmare a unor seisme, este semnificativă.

     Studiile cercetătorilor americani sunt corecte, cu observația că,  cercetarea fenomenelor seismice pe care le-au făcut se rezumă la efecte și nu la cauzele producerii seismelor. Or, eu am observant, de de peste trei decenii, că seismele produc efecte la distanță datorită fenomenelor geodinamice precursoare, pe care le-am pus în evidență urmărind evoluțiile focarelor geopatogene seismice. De exemplu, un cutremur din Asia de sud-est este urmat peste căteva ore sau zile de cutremure ce se produc pe alte continente. Energiile tectonice precursoare seismelor induc modificări geodinamice în scoarța pământului pe distanțe globale.

     În noua eră în care a intrat planeta noastră, în urma trecerii Pământului și a Soarelui nostru prin axa nucleului galaxiei Calea Lactee (fenomen ce a avul loc la 21 decembrie 2012 și care se repetă la fiecare 26.000 de ani) trebuie să ne așteptăm la cutremure din ce în ce mai violente. Cred că a venit timpul să fie analizată de institute de specilitate și metoda de predicție a cutremurelor, prin teledetecția extrasenzorială a evoluției focarelor geopatogene seismice. Focarele geopatogene seismice evoluează (teoretic, pe întregul mapamond) cu circa două săptămâni înainte de a se produce un cutremur semnificativ, într-o zonă geografică. (A se vedea și articole publicate în Jurnal Paranormal, pe tema focarelor geopatogene.)

     Totodată, ar trebui reglementată și problema informării populației  despre iminența producerii unor cutremure devastatoare. Panica ce se stârnește în rândul maselor în timpul unui cutremur neanunțat este mai intensă, decât în cazul în care populația ar fi anunțață din timp asupra structurării seismului într-o zonă dată. Precedentul a fost creat de către NASA, prin anunțarea asteroizilor ce pot intra în coliziune cu Pământul. Pe când și anunțatarea iminenței producerii cutremurelor?

     În pofida preciziei procedurii predicției cutremurelor, prin teledetecție extrasenzorială a fenomenelor precursoare seismelor, această metodă  este respinsă în continuare de majoritatea geofizicienilor, din cauză că predicția cutremurelor se face prin intermediul biodetecției. Cvasimajoritatea savanților însă recunosc faptul că animalele au abilitatea de a simți fenomenele precursoare structurării seismelor, ceea ce le permite să se ferească de urmările viitoarelor mișcări tectonice. Din motive obscure, omului îi este refuzat acest atribut biologic. Abilitățile extrasenzoriale ale omului, existente în stare latentă în subconștientul său, sunt activate și studiate numai în cadrul unor programe guvernamentale secrete, ce nu intră sub incidența cotrolului public.