CUTREMURELE POT FI PROGNOZATE EXTRASENZORIAL

 

În curând, în Jurnal paranormal veţi găsi zilnic prognoza extrasenzorială a viitoarelor seisme.

         Potrivit bilanţului estimativ oficial, valul seismic declanşat de cutremurul catastrofal din 26 decembrie 2004 cu magnitudinea de peste 9 grade pe scara Richter, ce a avut loc în Oceanul Pacific, a ucis peste 250.000 de oameni în zone de litoral din Asia de sud-est. S-a constatat totodată că, datorită unui fenomen aparent inexplicabil, uriaşul val tsunami nu a curmat viaţa nici unui animal sălbatic sau domestic nepriponit. Explicaţia acestui miracol al Naturii a fost găsită ceva mai târziu, în urma investigaţiilor făcute la faţa locului de oameni de ştiinţă. S-a descoperit că, începând cu aproximativ două săptămâni înainte de declanşarea cutremurului din adâncul Oceanului Pacific, animalele, prin supersimţurile lor, au detectat fenomenele precursoare cataclismului, au delimitat cu anticipaţie zonele periculoase şi au părăsit în grabă regiunile joase ale litoralului, refugiindu-se pe platouri înalte situate în interiorul continentului. Peştii, la rândul lor, au migrat spre largul mării cu câteva zile înainte de producerea seismului.

         Savanţii au notat acest eveniment inedit, dar nu şi-au dat silinţa să-l aprofundeze din punct de vedere ştiinţific, considerându-l normal pentru lumea animală.

         Oamenii, autointitulaţi în orgoliul lor drept fiinţe supreme ale Planetei, priveau consternaţi la exodul masiv al populaţiei animale, fără să aibă habar de evenimentele apocaliptice pe care le presimţiseră şi le interpretaseră corect şi în timp util „necuvântătoarele”.

          În Italia, cu câteva zile înainte de cutremurul din anul 2009, broaştele au părăsit lacul din L’Aquila, migrând în masă spre zone mai sigure. În iarna anului 1975, şerpii au ieşit din hibernare şi au părăsit vizuinele cu o lună înante de producerea seismului. Porumbeii când se află în zbor, detectează undele seismice premergătoare cutremurelor.

         Păunii (Pavo cristatus) şi fazanii (Phasianus colichius) simt structurarea cutremurelor cu două săptâmăni înainte de a se declanşa. Oamenii de ştiinţă pun această abilitate pe seama captării de către organismul lor a fenomenelor precursoare seismelor, prin infrasunete, radiaţii calorice din adâncul pământului şi a variaţiilor neperiodice ale unor unde electromagnetice care preced cutremurele. Cu alte cuvinte, s-a dovedit din punct de vedere ştiinţific, că animalele au abilitatea de a detecta extrasenzorial fenomenele precursoare cutremurelor.

         Mai persistă, din păcate, credinţa eronată potrivit căreia omul, deşi se consideră un produs al creaţiei divine (după unii erudiţi), sau produs biologic evoluat din rândul speciilor animale (după alţi erudiţi), nu ar deţine atributele subconştiente asemănătoare cu cele ale „necuvântătoarelor”. În realitate, semenii noştri au cu certitudine însuşiri paranormale latente care, dacă sunt activate şi dezvoltate corespunzător, pot extinde pe distanţe astronomice simţurile umane.

         Metoda extrasenzorială pentru predicţia cutremurelor elaborată de autor, este rezultatul a treizeci de ani de cercetare experimentală a evoluţiilor focarelor geopatogene, în raport cu seisme ce au avut loc în România şi în alte zone ale globului. Timp de trei decenii am făcut determinări experimentale asupra focarelor geopatogene seismice, am  corelat datele obţinute cu seisme de diverse grade magnitudine pe scara Richter care au avut loc în diferite zone geografice şi am dezvoltat o metodă de predicţie extrasenzorială a cutremurelor, ce niciodată nu dă greş.

         Metoda pentru predicţia cutremurelor, bazată pe monitorizarea prin detecţie extrasenzorială a fenomenelor precursoare relevate de focare geopatogene seismice, face posibilă prognozarea cutremurelor cu până la 14 zile înainte de a se declaşa.

         În curând, în Jurnal paranormal veţi găsi zilnic prognoza extrasenzorială a viitoarelor seisme. Aşa veţi scăpa de stresul cauzat de aşteptarea următorului mare cutremur din România şi veţi dormi mai liniştiţi. Până atunci vă recomand să citiţi articolul intitulat Ce sunt focarele geopatogene?, publicat în Jurnal paranormal.

Comentarii

danutilasciuc's picture

evenimentele majore, dramatice care se abat asupra omenirii pot fi presimtite...imi aduc aminte ca in ziua doborarii turnurilor gemene americane... ceva foarte trist ma apasa, desi sunt o fire care isi gaseste usor echilibrul, o nostalgie stranie, ceva apasator inexplicabil...parca mi se intampla mie in avans durerea pe care o avea de simtit acei oameni implicati direct... imi aduc aminte ca pentru a scapa de acel sentiment m-am angajat intr-un jogging de aproximativ 15 km pe o vreme ploioasa intre 2 mari localitati...cred ca asta s-a datorat si faptului ca ale noastre minti sunt de fapt interconectate...iar acel asa-zis atentat a fost un "inside job" , niste minti deosebit de malefice aveau sa decida brutal pentru vietile unor mii de oameni.

Interesanta ar fi opinia dvs. in privinta recentelor cutremure din Italia! Sunt convinsa ca stiti multe si ne spuneti cam putine!
Orice comentariu de-al dvs. il consider pertinent , in ciuda avertismentului de incheiere pe care-l folositi de fiecare da data.
Ce va retine d-le Danut sa comentati mai pe larg?
Sau sa scrieti personal articole? Am sentimentul ca imi este foarte familiar modul in care scrieti. De ce si de unde nu-mi dau seama , e ca si cum un ceva nu-mi da voie sa merg mai departe de comentariu.