DE CE NU NE VOR VEST-EUROPENII, ÎN SPAȚIUL SCHENGEN?

         În primul rând, din cauza prostiei politicienilor noștri. Au acceptat schimbarea denumirii țiganilor în romi = români, denumire impusă pentru țiganii din România la ordinul lui Stalin. Atât politicienii români cât și mass-media autohtonă, când vorbesc de isprăvile țiganilor în Europa occidentală, folosesc termenul români. Nici măcar cetățeni români, ci de-a dreptul români. Să ne mai mire faptul că presa occidentală a preluat noua denumire a țiganilor, din surse de informare românești?   

         Și în al doilea rând, din cauza corupției la toate nivelurile din țara noastră, ce se întinde ca o pecingine de la funcționari publici, până la justiție și parlament. România este taxată printre cele mai corupte țări din Europa.

         Neajunsurile pe care le suportă azi cu stoicism românii, au drept cauză comoditatea și prostia majorității populației, care acceptă fără să crâcnească  biruri și taxe stabilite samovolnic de politicieni. Mai nou, a fost elaborat un proiect de lege și pentru... impozitarea verighetelor! Pe când și impozitarea aerului poluat, pe care îl respirăm? Apropo, ce se face cu banii încasați pentru timbrul de poluare a  mediului, pe care îl plătesc posesorii de automobile? Firesc ar fi ca acești bani să fie folosiți pentru plantarea unor arbori, în zonele în care află surplus de bioxid de carbon rezultat din eșapamentele automobilelor. Și, bineînțeles, pentru instalații tehnice  pentru purificarea aerului. Banii încasați drept taxe de poluare a mediului, se pierd în labirintul cel fără sfâșit al birocației de stat și ajung în final la discreția “clasei politice” postdecembriste.

        Este în vigoare și azi, conceptul de suportabilitate a populației. Adică, politicienii strâng șurubul, urmărind reacțiile românilor.

         Este necesar să fie acordată o grijă deosebită, pentru prezervarea sănătății publice. România deține un trist record european la proliferea unor boli specifice lumii a treia, printre care și tuberculoza. Să fie repuse în drepturile lor instituțiile medicale, ca să fie în stare să acorde ajutor de specialitate tuturor cetățenilor acestei țări. Un popor bolnav, nu poate să-și apere patria în cazul unui atac extern. Instituțiile de sănătate publică, fac parte dintre obiectivele ce trebuiesc avute în vedere de Legea siguranței naționale.

        Să fie luate, totodată, măsuri legale ferme împotriva impostorilor, care bântuie ograda mecidinii alternative. Recent, a fost semnalat de către mass-media un alt șarlatan, ce vindea de ani buni pastile din seu rânced de oaie, pe post de panaceu pentru videcarea cancerului. Cum a fost posibil ca acest escroc bătrân să ridice două vile, pe banii încasați de pe urma bolnavilor disperați, fără ca autoritățile de drept să intervină?

         Zilele trecute, o altă impostoare a fost prezentată la o televiziune cu difuzare națională, ce pretindea că “vindecă prin bioenergie” toate boleșnițele incurabile de care suferă românii. Drept argument pentru puterile sale tămăduitoare, a făcut o demonstrație în direct la tv privind  “magnetismul” propriu, lipind de pielea sa diferite obiecte. Ori, se  știe că seboreea lipiciosă ce apare pe pielea unor indivizi (boală de piele cauzată de secreția excesivă a glandelor sebacee și hipertrofie glandulară), nu are nimic comun cu puterile paranormale ale omului. Dimpotrivă, “vindecătorii” cu acest handicap, riscă să îmbolnăvească și mai mult pe naivii care le calcă pragul. (A se vedea în acest sens și articolul apărut în Jurnal Pranormal, intitulat Mit sau realitate? Magnetismul uman.) Să fie interzise reclamele în mass-media în domeniul sănătății, fără acordul ministerului de resort.

         Cum se face că românii, care au dat omenirii specialiști de marcă în varii domenii, sunt taxați în prezent drept cei mai proști, cei mai turbulenți și infractori cetățeni ai Uniunii Europene? Nu cumva din cauză că cetățenii vest-europeni îi percep pe români, prin prismă exclusiv țigănească? Inițiativa renunțării la naționalitate în cartea de indențitate, s-a dovedit a fi păguboasă pentru români. Avem ce învăța în acest sens, de la minoritatea maghiară din țara noastră. Ungurii nu și-ar asuma faptele reprobabile pe care le comit țiganii în occident. Delimitarea dintre unguri și țigani este una categorică. Se pare că politicienii români au tras semnul egalității între țigan și român, din slugărnicie față de demnitari postdecembriști, ce se jenau de obârșia lor. Exact ce și-a dorit tătucul Stalin. În fapt, problema este cu mult mai gravă. Voi reveni asupra acestui lucru, în editorialul următor.

        Să ne mai mire faptul că în manuale școlare din secuime, românii sunt prezentați drept slugi ale secuilor? Care secui sunt în cea mai mare parte, tot români. Majoritatea strămoșilor secuilor de azi și-au maghiarizat numele românesc pe vremea imperiului Austro-Ungar, pentru a nu pierde privilegiile economice. (A se vedea și articolul din Jurnal Paranomal, intitulat Complexul limbii materne.) Procedeul era simplu: Pașcan a devenit Pászkány, Cojocaru a fost transcris Koszokar, etc. Prin maghiarizare, românii deveniți secui au dobândit un plus de educație și sunt lipsiți de complexe. Adică, lipsiți de lașitatea românească, ce ne macină destinele. Românii sunt patrioți, numai în vorbe. La fapte, sunt ca o turmă strunită în direcția dorită de orice întreprinzător. Și de acest fenomen, se fac vinovați politicienii noștri. Politicieni făcuți, nu născuți!

        Să fiu bine înțeles. Nu am nimic cu țiganii. Printre ei sunt oameni de treabă, cu talente autentice. Printre ei sunt specialiști de excepție, care se mândresc cu faptul că sunt țigani. Atâta doar că, fiecare etnie trebuie să-și asume responsabilitatea pentru faptele membrilor săi, să nu maculeze numele altor etnii.

Bandă de infractori români, arestată în Anglia. (Ziarele) Se vede de la o poștă că “românii” sunt țigani sadea.