Din culisele spionajului extrasenzitiv

Pentru a ne face o idee asupra modului practic în care se desfăşoară o scanare extrasenzorială a subconştientului uman, mă voi referi la un caz concret pe care îl cunosc îndeaproape. În scopul protejării identităţii persoanelor ce au fost implicate în episodul ce urmează, voi opera unele defazări în desfăşurarea evenimentelor, fără să modific conţinutul acestora. Voi încerca totodată, să refac din memorie câteva discuţii purtate între participanţii la acţiunea menţionată, pentru a da şi puţină culoare manierei în care se tranşau uneori probleme de acest gen. În rest – strict autentic cum s-ar spune.

Agentul extrasenzitiv abia se întoarse de la ambasada unei ţări africane, unde se desfăşurase o amuzantă conferinţă de presă (în graba lucrurilor, ministrul de externe oaspete uitase să-şi încheie şliţul pantalonilor...), că a şi fost interceptat de adjunctul instituţiei sale, un bătrânel parşiv, cu mutră de prelat iezuit.

- Se pare că ai fost transferat – în interes de serviciu – la un laborator de mijloace audio-vizuale al unui institut de cercetări psihologice sau cam aşa ceva. Ai aici numărul de telefon al doctorului A.G., viitorul dumitale şef – surâse machiavelic adjunctul, scoţând la vedere un petic de hârtie împestriţat cu scrisul său şovăielnic. Alte lămuriri vei primi înainte să ajungi la destinaţie.

La parterul clădirii aştepta ofiţerul de informaţii S.T, un moldovean cu grai cumpănit şi privire aparent inocentă.

- Trebuiesc vizualizate câteva imagini din subconştientul unei fetişcane, îl înştiinţă acesta.

Extrasenzitivul schiţă un gest de recul.

- Cereţi acordul tovarăşului general...

- Imposibil – răspunse grăbit ofiţerul. E vorba chiar de un general al Armatei, cu funcţie politică înaltă. Contra-amiral.

- În cazul ăsta – mulţumesc pentru „ofertă”. Oalele se vor sparge iarăşi în capul meu – se retrase paranormalul în găoace.

- Nu vă faceţi griji, vă acoperim noi! îl asigură cu solicitudine S.T.

- Încă o „acoperire” ca cea de data trecută şi voi fi la pământ -   conchise extrasenzitivul, schiţând un gest de lehamite.

Cu ceva timp în urmă fuse solicitat să decodifice, pe cale telepatică, esenţa unei discuţii confidenţiale purtată de un general român cu ataşatul militar al unei ţări „prietene”, cu prilejul depunerii unor coroane de flori la monumentul „eroilor” clasei muncitoare din Parcul Libertăţii. Ulterior, generalul-ţintă fuse acuzat de trădare şi numai o întâmplare neprevăzută l-a scăpat de ştreang.

- De data asta e o chestie de care se interesează Şefa*) personal. I-am vorbit de dumneavoastră şi...

- „Tovarăşa” mă ştie? se interesă extrasenzitivul.

- Nu tocmai; a spus „Luaţi-l pe ăla... cum îi zice şi terminaţi treaba!”.

Nu era loc de întors. Cine s-ar fi încumetat să stea de-a curmezişul toanelor diabolicei dictatoare?

- Şefa deţine câteva frânturi de informaţii despre un presupus viol – continuă ofiţerul – ce ar fi fost comis cu vreo trei ani în urmă de un contra-amiral, asupra nepoatei sale de numai 12 ani.

- Şi ce treabă am eu cu asta? încercă să bată în retragere extrasenzitivul. N-aţi împănat dormitorul amiralului cu tehnică operativă?

- Marinarul nu e prost. Naiba ştie ce a făcut, de nu s-a auzit nimic. Şefa vrea să ştie sigur cum stau lucrurile, eventual şi cu detalii picante. Aşa veţi avea şi dumneavoastră prilejul să vă continuaţi studiile paranormale şi să vă puneţi bine cu cine trebuie.

Diriguitorul menţionatului laborator de mijloace audio-vizuale, situat într-o aripă a şcolii în care învăţa nepoata contra-amiralului, era un medic răspopit, lovit cu leuca. Graţie unei relaţii de partid sus-puse, îşi luase doctoratul în medicină cu o teză halucinantă. Ceva cu teoria confecţionării ramelor pentru diapozitive din deşeuri de mase plastice reciclabile, destinate orele de biologie. Bineînţeles că nici teza aia nu fuse elaborată de către doctorand, ci de un „negru”, inginerul pensionar Anton Bielusici, specialist în tehnică cinematografică. Doctorul îşi puse doar semnătura după ce evaluase conţinutul lucrării, pipăind grosimea acesteia.  Nici subalternii săi nu erau întrutotul lipsiţi de ciudăţenii. În orele de program urmau cursuri intensive de engleză, după care se mistuia câte unul peste graniţă ca transfug sau obţinea permisiunea statului român pentru reîntregirea familiei în ţări occidentale.

Odată prezentările făcute, extrasenzitivul se îndreptă către noul său loc de muncă – laboratorul de fotoprocesare. Fuse ajuns din urmă de colonelul în rezervă din M.Ap.N., Gheorghe Eftimescu, un oltean scund, ascuţit la minte, poreclit de foştii săi subordonaţi „Hopa-Mitică”. Avea talentul nativ de a „cădea” întotdeauna în picioare, dacă intra în vreun bucluc cu superiorii săi.

- Ascultă -  se adresă colonelul către presupusul laborant. Dumneata ori ai fluierat în biserică de ai ajuns aici, ori ai alte treburi de făcut. Nu mă interesează ce hram porţi. Doctorul m-a angajat cu o jumătate de normă, să-ţi fac mizerie. De ce trebuie să-ţi fac mizerie, iarăşi nu e treaba mea. În fiece dimineaţă – între opt şi nouă – voi veni în laboratorul dumitale şi voi face scandal, căutându-ţi nod în papură. Să-mi răspunzi şi dumneata pe acelaşi ton, să audă doctorul şi zurbagii săi că ne certăm de-a binelea. Trebuie să mă ajuţi astfel să câştig şi eu un ban în plus.

Odată pus la punct acel interesant aspect al relaţiilor intercolegiale, paranormalul se închise în laborator, reperă mental ţinta (în acel moment eleva se afla în clasă, la ora de matematică) şi se pregăti pentru tatonarea extrasenzitivă preliminară. Procedura se dovedi însă mai dificilă decât se aşteptase. În decurs de o săptămână, abia reuşi să nimerească frecvenţa telepatică de scanare extrasenzorială. Ceva nu mergea cum trebuia. Pe de altă parte, profesoara de matematică, ţinută în funcţie în pofida faptului că depăşise vârsta pensionării (despre care gurile rele spuneau că avuse o viaţă amoroasă agitată, înainte ca răbdătorul ei consort să-şi ia câmpii), se prinse că în timpul orelor sale se întâmpla ceva ciudat cu eleva aceea. În loc să fie atentă la tablă, fata stătea uneori cu ochii pironiţi în gol, dincolo de sferele celei de-a treia dimensiuni.

Privind lucrurile din perspectiva propriei sale  experienţe în domeniu, matematiciana puse deîndată semnul egalităţii între postura „visătoare” a adolescentei şi prezenţa proaspătului angajat al doctorului lovit cu leuca. Interpretase însă anapoda semnificaţiile celor două elemente, fiind convinsă că individul pusese gând rău elevei sale, râvnind cu siguranţă la nurii protejaţi de etică şi lege. În consecinţă, se puse la pândă, îndeosebi în timpul recreaţiilor. Când nu o găsea pe fetişcană în clasă, dădea buzna sub felurite pretexte în laboratorul paranormalului, sperând să surprindă imaginarul flagrant delict. În van.

Pierzându-şi răbdarea, îi sărise la un moment dat ţandăra şi îl convocase pe falsul laborant la o discuţie lămuritoare, în cabinetul directorului şcolii. La finalul recitalului oratoric, bătrâna profesoară concluzionase cu glas răguşit: „Vă ştiu eu pe voi, bărbaţii, de ce sunteţi în stare. Toţi sunteţi la fel!”. În replică, extrasenzitivul îi atrase atenţia că era victima propriilor sale fantezii, pentru simplul motiv că, oricât de încăpător ar fi fost patul dânsei, era puţin probabil să fi trecut pe acolo chiar toţi bărbaţii de pe mapamond, ca să-i cunoască cum trebuie.

Profesoara păru satisfăcută de argument. Scoase un răget de îl îngălbeni până şi pe director şi ieşi ca o furtună trântind uşa cabinetului.

Presimţind ce avea să urmeze, agentul psi puse mâna pe telefon, ceru o întâlnire „de avarie” cu ofiţerul S.T. şi îi spuse să ia degrabă „baba” de pe el, altfel va eşua toată operaţiunea.

- Pe baborniţă n-avem cum să o mutăm în altă parte, răspunse ofiţerul cu grai cumpănit şi privire aparent blajină. Noi am crescut-o şi stă bine acolo unde a fost pusă. În schimb, putem să-i distragem atenţia cu altceva până terminaţi scanarea aia afurisită.

Întâmplarea a făcut că în mai puţin de o săptămână, septuagenara matematiciană apăruse la şcoală în straie cernite, cu ochii încercănaţi şi fuse ocupată până peste cap cu primirea condoleanţelor din partea colegilor săi ipocriţi. Întrucât pârtia devenise liberă, în zilele următoare operaţiunile de scanare extrasenzorială se încheiaseră cu un succes relativ. Văzând raportul extrasenzitivului, ofiţerul S.T. păli. „Aici o să cadă capete” – murmură ca pentru sine, furişând o privire piezişă în direcţia paranormalului.

Deşi datele furnizate de de agentul psi erau relevante pentru un specialist în branşa culegerii de informaţii de talia ofiţerului S.T., rezultatele scanării extrasenzoriale aveau şi unele spaţii „albe”, rămase neelucidate. Cel puţin aşa suna concluzia lui S.T. Potrivit constatărilor preliminare era vorba într-adevăr de un viol, întrucât cele câteva „imagini” mentale pescuite de extrasenzitiv în subconştientul adolescentei erau convingătoare. Prim-planul  unui bărbat aplecat asupra fetei, conturul unei mâini masculine oferindu-i un pahar cu un lichid de culoare relativ roşie, aceiaşi mână strecurându-se apoi către partea mediană a trupului subiectului scanării; după care, din motive necunoscute, „filmul” se întrerupse.

- Cred că Şefa are nevoie de mai multe amănunte despre chestia asta – fuse de părere ofiţerul.

- Mai multe detalii nu se pot scoate în balamucul de aici! replicase cu năduf extrasenzitivul. Parcă a dat strechea în toţi subalternii doctorului. Se pândesc unul pe altul, se „muşcă” de fund reciproc, se pitesc prin closete şi scriu note informative... Completaţi dumneavoastră spaţiile goale.

- Asta  nu se poate - îl temperă S.T. Aici e vorba de persoane importante, nu ne putem juca cu focul. În sfârşit, să vedem ce zice Şefa.

După ce primi informarea cuvenită, Şefa strâmbase din nas şi ordonase sec, fără drept de replică: „Spune-i ăluia... cum îl zice, să descoase cum trebuie fata aia, nu să umble cu căcăţişuri din astea!” Cel puţin în această variantă prezentase ofiţerul lucrurile, cu vreo două zile mai târziu.

Profund jignit în amorul său profesional (ceea ce realizase erau „căcăţişuri”?!), paranormalul ceruse timp de gândire, pentru a găsi o soluţie mulţumitoare în vederea ieşirii din impas. Însă modul dispreţuitor în care se exprimase „Tovarăşa” la adresa prestaţiei sale i se înfipse ca un cui în suflet, ceea ce nu avea darul să prefigureze un final tocmai fericit acţiunii demarate.

Pentru a nu irosi timpul cu altă serie de tatonări preliminare în vederea scanării extrasenzoriale a ţintei, extrasenzitivul se decise să abordeze frontal problema, apucând taurul de coarne cum s-ar spune. După ce ticluise o înlănţuire subliminală de cuvinte şi fraze potrivite, pe care le dichisise corespunzător în urma reascultării mesajelor de pe un suport magnetic, pândi momentul în care cârciogara profesoară nu se afla în incinta şcolii şi invită eleva la o discuţie particulară. Nu i-a luat mult timp să pună dialogul pe roate. În urma unei sugestii uşoare, fără efecte remanente, adolescenta povestise de la cap la coadă cum se petrecuseră lucrurile. Iată, pe scurt, ce aflase.

Cu vreo trei ani în urmă, unchiul fetei - politrucul contra-amiral al marinei militare, o invitase pe nepoată-sa la Mangalia, să petreacă vacanţa de vară la domiciliul dânsului. Sosită la destinaţie, fata constatase că soţia marinarului era internată în spital împreună cu băieţelul cuplului, pentru „analize medicale”. Seara, după ce adolescenta se duse la culcare, unchiul se ivise lângă patul ei, după care urmase violul.

- Îţi aminteşti dacă ţi-a oferit vreun pahar umplut cu un lichid de culoare roşie, înainte să se petreacă treaba aceea? vruse să ştie extrasenzitivul.

- Pahar? Nu... Ba da, răspunse fata după un moment de ezitare. Unchiul îmi aduse un pahar cu vin.

- Şi l-ai băut?

- Da.

- Ce gust avea, îţi aminteşti?

- Era dulce şi... parcă avea un iz de medicament. După aceea am adormit şi m-am trezit dimineaţa, când unchiul cobora din pat şi am constatat că...   

Asta a fost tot. Îndestulător însă pentru a da măsură celor întâmplate.

- Aşa – da! exclamase cu satisfacţie ofiţerul, după ce văzuse noul raport al extrasenzitivului. Cu siguranţă Şefa va fi mulţumită!

Încruntat, paranormalul nu împărtăşise entuziasmul manifestat de S.T. În privirile sale mocnea o ranchiună nedisimulată faţa de eminenţa cenuşie a întregii afaceri. Nu uitase atitudinea ofensatoare a „Tovarăşei” faţă de competenţa sa profesională. Mulțumit de conţinutul raportului pe care îl avea în mână, se pare că ofiţerul nu observase acel îngrijorător detaliu psihologic. Iar nu peste mult timp, ireparabilul se produse.

Era în preajma unei conferinţe naţionale a PCR. În timp ce datele prelevate pe căi extrasenzoriale referitoare la aventura marinarului erau lucrate după rigorile serviciilor de informaţii, iar „Tovarăşa” jubila gândindu-se probabil la modul în care urma să-l „jugănească” pe amiral pentru poftele sale perverse, jignitul agent psi dădu în vileag întreaga afacere. Îi ceruse fetei, inducându-i în subconştient „ingredientele” subliminale necesare, să relateze părinţilor ei cele petrecute cu trei ani în urmă. Adolescenta se conformase întocmai. Specialiştii în informaţii, ce se ocupau cu discreţie de acel sensibil caz, cât şi primejdioasa lor şefă trebuie să fi avut parte de clipe deloc plăcute, în urma monumentalei gafe comise de extrasenzitiv. Mai ales că tatăl fetei îl şi somase telefonic pe amiral să se prezinte deîndată la Bucureşti, pentru explicaţii. În caz contrar – ameninţase părintele ultragiat – urma să-l informeze pe tovarăşul Ceauşescu personal despre cele întâmplate. Colac peste pupăză, neostoita profesoară de matematică – în acelaşi timp şi diriginta elevei cu pricină – prinzând mişcarea de la părinţii protejatei sale, dăduse iama prin timpanele colegilor de breaslă, povestind de-a fir a păr toată tărăşenia fără a se consulta în prealabil cu securistul dânsei, pentru a fi înştiinţată dacă avea voie să bată talanga prin vecini sau trebuia să-şi ţină pliscul.

Odată tărăboiul iscat, paranormalul îşi îndeplini prima fază a „proiectului”, adică răzbunarea. În continuare avea timp berechet să refelecteze şi la urmările inevitabile ale gestului său necugetat. Spălase întrucâtva ocara cu care îl gratificase diabolica dictatoare, dar nu se gândise îndeajus la preţul pe care urma să-l plătească pentru satisfacţia sa trecătoare.

Întrucât măsurile de conspirare a cazului în speţă se spulberaseră, „Tovarăşa” decise muşamalizarea grabnică a tărășeniei – mai ales că rămăseră puţine zile până la începerea acelei conferinţe naţionale a PCR, astfel încât amiralul amator de trufandale îşi păstrase capul pe umeri, fiind doar eliberat din funcţie politică şi „rotit” pe o linie moartă, de unde urma să fie trecut în rezervă cu coada între picioare. Dacă şi-a mai văzut nepoata după acea neplăcută întâmplare, nu avem de unde şti.

 

*) Elena Caușescu.

 

Sursa: revista Independent