Domnu’ Omidiu şi colţunaşii

După o emisiune tv pe tema terapiilor alternative am fost invitat de domnu’ Omidiu şi de consoarta dumisale, doamna Zina, la restaurantul Puşkin. Ca să dejunăm. Eu năzuiam să cumpăr ceva de mâncare şi să plec acasă, să iau masa cu fiul meu, Horia. Domnu’ Omidiu şi doamna Zina s-au ţinut scai de capul meu să mergem la restaurantul Puşkin, să mâncăm borş ucrainean. Cu asta m-au dat gata! Nu mai mâncasem borş ucrainean din vremea copilăriei mele.

M-au asigurat că sunt invitatul lor, aşa că... Din grupul nostru făcea parte şi Cristi Groza, realizatorul emisiunii tv – un baiat blajin şi cu desăvârșire politicos. Ajungem la faimosul restaurant Puşkin, ţinut de un basarabean. Ce mai, jos pălăria! Interior plăcut, serviciu ireproșabil. Dacă şi mâncarea e pe măsură...        

Chelnerul se înfățișă imediat să preia comanda.

Începând de aci, lucrurile se cam învolburară. Domnu’ Omidiu ne informă că dumnealui serveşte numai borş ucrainean. Porţia de borş e îndestulătoare pentru orice om normal, adăugase domnu’ Omidiu. Mai ales în cazul în care tragem pe gât şi câte 50 de grame de votcă, de la mama ei de acasă!

Borşul ucrainean se dovedise, într-adevăr, fără cusur.

Doamna Zina îmi spuse că la restaurantul Puşkin fac nişte pelimeni (colţunaşi micuţi), de îţi vine să te lingi pe degete. Drept care mă îndemnă să comand pe alese, pelimeni cu brânză, cu varză sau carne. 

         – Eu nu mânănc pelimeni! se burzului domnu’ Omidiu. Borşul ucrainean îmi ajunge. Vă sfătuiesc să aşteptaţi până apare senzaţia de saţietate după borş.

Eram între ciocan şi nicovală. Pe o parte zgârcenia proverbială a  lu’ domnu’ Omidiu, pe de altă parte dărnicia rubicondei cucoane, în stare să comande la nesfârşit bunătăţi culinare. Cum nu puteam s-o dezamăgesc pe doamna Zina, am cerut şi o porţie de pelimeni cu brânză de vaci, cu smântână. Doamna Zina i-a spus chelnerului să aducă pentru dumneaei trei porţii de pelimeni: cu brânză, cu varză şi carne. Cristi Groza a comandat şi el pelimeni cu brânză de vaci, cu smântână.

Domnu’ Omidiu, pare-se nemulţumit de faptul că toţi râvneam pelimeni, ceru chelnerului să pună cele cinci porţii de colţunaşi într-un singur vas, ceea ce era o cârpăceală jenantă. Dintr-o dată eram văduviţi de accesul direct la porţiile noastre de pelimeni. Când sosiră colțunașii, puşi de-a valma într-un blid mare, domnu’ Omidiu trase recipientul în dreptul nasului dumnealui (avea beteşugul să-i curgă nasul mai tot timpul) şi mă pofti să servesc.

Luai, cu jena de rigoare, un pelimen. La insistenţele domnului Omidiu, a mai pus unul în farfuria mea. După care, domnu’ Omidiu îl îndemnă pe Cristi Goza să ia şi el doi pelimeni. Deşertă apoi vreo doi-trei pelimeni în farfuria consoartei dumnealui şi se puse pe mâncat grosul colţunaşilor, cu o poftă de canibal. Din când în când, trăgându-şi nasul, domnu’ Omidiu mă îmbia să mai iau un pelimen. Bineînţeles că l-am refuzat, sub pretextul că m-am săturat cu borşul ucrainean.

Cristi Groza, băiat simţit, n-a scos o vorbă. Se vedea cât colo că era obişnuit cu metehnele domnului Omidiu. Două săptâmăni mai târziu, după ce am ieşit în aceeaşi formaţie de la o altă emisiune tv, am declinat invitaţia de-ai însoţi din nou la restaurantul Puşkin, să prânzim. Am motivat refuzul meu prin faptul că eram „aşteptat” la o întâlnire importantă, ce nu suferea amânare.