Informații privind organizarea Cursului pentru activarea energiilor extrasenzoriale ale omului – modul 2

Primim zeci de mesaje de la absolvenții cursului - modul 1, ce se interesează de perioada în care se va desfășura următorul modul. Din motive organizatorice independente de voința noastră, asupra cărora nu dorim să facem comentarii, modulul 2 al cursului nostru, cu aplicații practice extrasenzoriale în teren, va avea loc la o dată ce va fi publicată din timp, în Jurnal Paranormal.

Așteptăm totodată, să fie retrasă interdicția desfășurării aplicațiilor extrasenzoriale în teren. Detecțiile și teledetecțiile extrasenzoriale vor viza numai sectoarele civile din domeniile seismologiei, arheologiei, biologiei, sănătății umane, surselor acvifere și localizării zăcămintelor petrolifere.

A venit timpul ca semenii de care depinde organizarea acestei activități să înțeleagă că în viitorul foarte apropiat specia umană va avea nevoie supersimțuri activate, pentru a rezista în fața evenimentelor seismice, mareice, cosmice, meteorologice și de altă natură, ce se vor intensifica de la o zi la alta. Omul trebuie să recupereze energiile extrasenzoriale din subconștientul său și să se ocupe de soarta sa și a familiei sale, întrucât în viitorul apropiat riscă să rămână descoperit în fața fenomenelor negative, ce se dezvoltă implacabil pe planeta noastră.

Redacția