Localizarea ”fantomelor” prin detecție extrasenzorială

Unul dintre cele mai stranii fenomene întâlnite în practica detecției extrasenzoriale, este localizarea „fantomelor” unor obiecte, ce aparent nu mai există din punct de vedere fizic. Subiectul pare desprins din literatura SF, dar aşa cum am menționat şi cu alt prilej, în această branșă se obţin uneori performanţe ce sfidează legile fizicii actuale. În fond, fantomele nu sunt o invenție imaginară. Lumina unor stele situate la distanțe de mii de ani lumină, reprezintă fantomele unor corpuri cerești, ce nu mai există din punct de vedere fizic sub forma pe care o vedem, întrucât de mult au dispărut din spațiul extraterestru. Energia și informația generată de acele stele călătorește în Univers și, în mod paradoxal, afectează sănătatea organismelor vii terestre.

Pentru a ne apropia de esenţa fenomenului „fantomelor”, să începem prin câteva exemple concrete, privind detectarea urmelor invizibile ale unor forme inerte sau însufleţite ale materiei.        

În situaţia în care punem pentru câteva zeci de secunde un obiect oarecare pe suprafaţa solului, având temperatura mai ridicată decât cea a suprafeţei de contact, după îndepărtarea acestuia putem vizualiza, prin termoviziune, amprenta termică a obiectului. Pot fi vizualizate şi amprentele termice ale unor fiinţe vii, inclusiv urmele invizibile ale deplasării acestora într-un perimetru dat. Unele animale, cum ar fi şerpii  de pildă, sunt înzestrate de natură cu această „tehnologie”, necesară localizării micilor mamifere cu care se hrănesc.

Pentru măsurarea exactă a distanţei astronomice la care se află la un moment dat un corp ceresc sau o ţintă terestră disimulată în spaţiul cosmic, în prezent se foloseşte o tehnologie relativ sofisticată, bazată pe laseri. Dispozitivul tehnic emite o rază laser în direcţia ţintei aflată spaţiul cosmic, după care fascicolul de lumină se reflectă pe suprafaţa obiectului-ţintă şi este captat de receptorii instalaţiei tehnologice. În urma pierderilor de fotoni în spaţiul cosmic şi în atmosfera terestră prin fenomenul de dispersie a luminii, din fascicolul laser emis iniţial se întorc la senzorul dispozitivului receptor cel mult 3 - 4 fotoni. Din punct de vedere practic, este suficient să fie captat un singur foton, pentru a se determina distanţa la care se află obiectul-ţintă. Să reţinem totodată  faptul că tehnologia de măsurare a distanţelor astronomice prin intermediul razelor laser se află abia la începuturile sale şi că în deceniile următoare se va ajunge la performanţe de neconceput la ora actuală.

În cadrul unor experimente efectuate pe litoralul românesc al Mării Negre, din programul cercetării făcea parte şi verificarea sensibilităţii extrasenzoriale a unui subiect uman, antrenat special pentru detecţia remanenţei energetice a unor obiecte, ce au staţionat temporar în mediul înconjurător. Din curiozitate, am „împins” rigoarea testelor până la limitele imposibilului dar a rezultat în final că în biodetecţie limitele imposibilului sunt situate mult prea departe pentru a fi studiate din perspectiva legilor fizicii actuale. De exemplu, pe nisipul plajei a fost întinsă pentru câteva zeci de secunde o aţă neagră de croitorie, după care aţa a fost arsă iar cenuşa rezultată a fost aruncată în apa mării. După 30 de minute a sosit operatorul extrasenzitiv, care nu a participat la prima fază a experimentului şi i s-a cerut să detecteze locul în care fusese pusă aţa. După câteva minute de căutare, extrasenzitivul a localizat cu precizie „fantoma” aţei, inclusiv orientarea acesteia în plan orizontal. Pentru a se elimina probabilitatea ca extrasenzitivul să detecteze infima diferenţă de temperatură de pe suprafaţa plajei, determinată de minuscula fâşie de umbră lăsată timp de câteva zeci de secunde de aţa de culoare neagră (a se reține că vipera malaieziană detectează prin fosele sale termice o diferență că o miime de grad Celsius), s-a repetat experimentul cu fragmente de aţe cu nuanţe deschise. Rezultatele au fost similare.

În experimentul menţionat au fost folosite numai obiecte ultrauşoare, pentru a se evita apariţia unor amprente fizice în urma tasării suprafeţei de contact, pe care să le detecteze operatorul extrasenzitiv. Se pune întrebarea, cât timp persistă remanenţa  detectabilă a materiei fizice în mediul înconjurător. Dacă privim lucrurile din perspectiva unui alt fenomen exotic situat la limitele cunoaşterii, cu care se confruntă uneori operatorii extrasenzitivi, se pare că remanenţa acelor „fantome” e de lungă durată. Şi în acest sens, vin în continuare cu un exemplu concret.

În timpul căutării prin teledetecţie extrasenzorială a unor borne geodezice militare îngropate sub nivelul solului, în absenţa balizelor geodezice de suprafaţă – operaţie efectuată împreună cu generalul de divizie Vasile Dragomir, fost şef al Direcţiei Topografice Militare din cadrul M.Ap.N. -, am constatat că după reperarea ţintelor prin baleiaj orizontal, traseul parcurs de operatorul extrasenzitiv către ţinte nu este rectiliniar, ci unul sinuos. Subconștientul îl determină pe extrasenzitiv să ocolească „formaţiuni” imateriale invizibile, unele având contururi rectangulare, altele circulare sau hibride.  Este exclus ca drumul sinuos al operatorului extrasenzitiv să fie determinat de vestigii arheologice necunoscute din subsol, de cavităţi carstice, ape subterane sau de fisuri ale unor stratificări geologice, întrucât selectivitatea detecției extrasenzoriale este remarcabilă. Să fie vorba de remanenţa în timp a unor energii subtile ale materiei la suprafaţa solului, sau de existenţa unui univers paralel, tangibil prin intermediul supersimţurilor organismelor vii?

Ce spun oameni de știință despre fenomenul ”fantomelor”

Cercetători de avangardă au propus ipoteze de lucru interesante, în sensul lămuririi fenomenului detecției ”fantomelor” lăsate de obiecte materiale pe suprafața solului, dar deocamdată sunt vulnerabile sub raport ştiinţific. Fenomenul e incitant şi ar putea deschide o cale rezonabilă pentru investigarea unor apariţii fantomatice cu aspect uman sau relativ uman, semnalate de-a lungul timpului în diverse zone geografice. Potrivit unor supoziţii relativ recente, avansate de oameni de ştiinţă, se pare că evenimente istorice cu profundă încărcătură energetică se pot imprima pe cale naturală în unele roci din mediul înconjurător, asemănător hologramelor. Iar în anumite conjuncturi fizice, hologramele naturale s-ar putea „materializa” în imagini vizuale mai mult sau mai puţin estompate sau distorsionate, în urma deprecierii în timp a rocilor-hologramă sub acţiunea factorilor meteorologici.

Detecţia extrasenzorială a „fantomelor” unor obiecte materiale sau energetice, ce au staţionat pentru câteva zeci de secunde la suprafața solului, nu este supranaturală. Unele animale dispun de mijloace senzoriale şi extrasenzoriale pentru a detecta urmele energetice lăsate de obiecte pe suprafaţa solului. De exemplu, poliţia din SUA foloseşte câini special dresaţi să adulmece urme mai vechi de 6 luni de zile. Câinii pot discerne prin miros evenimente petrecute cu luni de zile în urmă. Fenomenul este interesant şi ar merita cercetat mai în profunzime, în perspectiva aplicaţiilor sale viitoare. E posibil ca o eventuală iniţiativă în acest sens să aibă neşansa de a fi combătută din start de corifeii fizicii tradiţionale, secondaţi îndeaproape de „atotştiutorii” critici ai fenomenelor paranormale. Ar fi de preferat, totuşi, o investigare ştiinţifică fără garanţii prealabile privind elucidarea remanenţei formelor materiei în mediul înconjurător, decât pasarea tacită a acestei sensibile probleme în seama generaţiilor viitoare, cum se mai întâmplă uneori.

Ceea ce vedem este o sinteză a realității înconjurătoare

Să reținem că, prin intermediul celor 5 simţuri conştiente ale sale, omul vine în contact direct cu doar un fragment din fenomenele ce evoluează în jurul său. De pildă, prin simţul văzului - potrivit concluziilor oamenilor de știință, 83% din funcţiile cerebrale cunoscute până la ora actuală sunt consacrate simţului văzului - omul accesează numai o fantă îngustă din spectrul radiaţiilor electromagnetice, cuprinsă între frecvenţele 4∙1014Hz şi 8∙1014Hz,  respectiv 7,8∙10-7m şi 3,8∙10-7 m lungimi de undă. Ce este dincolo de acest minuscul segment al radiaţiilor electromagnetice cunoscute poate fi pus în evidenţă (în măsură redusă) prin intermediul dispozitivelor tehnice actuale.

Spectrul vizibil al radiațiilor electromagnetice este sesizat prin simțul văzului, în mod diferit de speciile terestre. De exemplu, felinele văd într-un  spectru îmbunătățit al radiațiilor vizibile, păsările văd într-un spectru mai extins, insectele văd într-un alt spectru și așa mai departe. Comparativ cu celelalte specii terestre, prin simțul văzului omul nu beneficiază un spectru larg al radiațiilor vizibile. Potrivit cercetărilor de ultimă oră, omul reține prin simțul văzului numai circa 10 % din informațiile vizuale captate din mediul proximal și îndepărtat, restul de 90% sunt completate din banca lui de date înregistrate anterior de subconștient. Ceea ce vedem la un moment dat, reprezintă în cel mai bun caz o sinteză a realității. Din această cauză, indivizii umani percep pe cale vizuală fenomene în mod diferit, în funcție de bagajul informațional individual. 

Prin activarea supersimțurilor umane existente în stare latentă în subconștient, ne extindem în mod practic plaja posibilităților noastre de a accesa fenomene situate dincolo de frontierele cunoașterii. În mod practic, detecţia extrasenzorială este o extensie a simţurilor omului dincolo de limitele actuale ale cunoaşterii, înlesnind accesarea unui univers invizibil, situat la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce nu pot fi explicate prin legile fizicii actuale.