Mit sau realitate? MAGNETISMUL UMAN

Din motive personale am cugetat îndelung înainte de a mă hazarda să scriu despre sensibilul şi totodată delicatul subiect al biomagnetismului uman. Mai ales că o distinsă doamnă, redactor şef al unei publicaţii săptămânale şi cercetătoare perseverentă a fenomenologiilor de frontieră, era pe cale să rupă relaţiile diplomatice cu semnatarul acestor rânduri pe motiv că puneam la îndoială puterile paranormale ale unei studente la medicină. Iar un cunoscut scriitor ar putea să procedeze asemănător, în cazul în care m-aş atinge în vreun fel de virtuţile extrasenzoriale ale protejatei sale, aceeaşi studentă care face risipă de biomagnetism, ridicând cu palma cărţoaie la televiziuni în direct şi la ore de vârf. Pe de altă parte, sunt conştient că acest articol va stârni şi viesparul resentimentelor breslei bioterapeuţilor şi că restrânsul cerc al amicilor mei se va subţia şi mai mult. Totuşi, pentru că am deschis cutia Pandorei pe tema aurei umane, iar biomagnetismul e parte integrantă a structurii energetice menţionate, trebuie să trec şi de aceste inconveniente, asumându-mi consecinţele.

Problema magnetismului uman continuă să fie aprig dezbătută atât în sectorul cercetării ştiinţifice, unde lucrurile par să fie ceva mai limpezi, cât mai ales în mass-media internă şi internaţională. Nu se mai ştie sigur când şi unde a fost semnalată apariţia primilor „oameni magnetici”. Cert e că acest interesant fenomen psihic tinde să capete proporţii pandemice, asemănător unei gripe aviare. Se pare că omul modern, văduvit de abilităţile sale biologice ancestrale în urma impactului civilizaţiei tehnologice, tânjeşte să demonstreze semenilor săi că, iată, mai are în străfundul subconştientului său şi niscaiva energii paranormale, moştenite de la mama Natură.

Care energii – nu-i aşa? – nefiind la îndemâna oricui, se cer a fi comercializate potrivit legilor nemiloase ale economiei de piaţă.  De aici şi invazia „oamenilor magnetici” la televiziunile noastre, încercând să ne convingă prin argumente năucitoare prin naivitatea lor că, ar fi posesorii unor puteri supranaturale capabile să vindece până şi cele mai îndărâtnice boleşniţe ale speciei umane. Cum au ajuns aceste persoane la nefericita concluzie că un beteşug biologic ereditar sau dobândit le-ar da dreptul să se autoproclame bioterapeuţi, e treaba lor. Greu de înţeles e faptul că personalităţi cunoscute ale vieţii publice româneşti, bine intenţionate de altfel, certifică prin prezenţa lor că acele spectacole de bâlci ar fi fenomene paranormale. Dar să revenim la acei „oameni magnetici” cu lingurile lor lipitoare.

La începutul anilor ’90 am fost invitat să particip la expertizarea unui copil ce fuse atestat cu acte în regulă, de un responsabil din Ministerul Sănătăţii,  ca având abilităţi paranormale de vindecător şi prezicător. Cititorii îşi amintesc, probabil, de cazul Danielei din Braşov, în vârstă de cinci ani şi jumătate care, uzând de bănuitele sale energii paranormale, prorocise numele viitorului preşedinte al României. În consecinţă, tot natul trebuia musai să voteze vrerea Celui de sus, transmisă pe Pământ prin gura acelui nevinovat copil. Acceptând participarea la expertiză, nici prin cap nu-mi trecuse în ce mă băgam!

Demonstrarea capacităţilor „paranormale” ale micuţei braşovence începuse, cum era de aşteptat, cu „atragerea magnetică” a unor monezi de palmele sale – în fapt, acestea erau „lipite”, prin presare, de către tatăl copilului – după care au urmat tradiţionalele linguri, părintele scuzându-se că în graba lucrurilor uitase să aducă şi fierul de călcat pentru a-l lipi de pieptul fetiţei. Părinţii odraslei paranormale şi alte persoane din asistenţă ne-au informat că, în baza patalamalei emisă de Ministerul Sănătăţii, copilul se şi apucase să vindece o grămadă de oameni şi că pacienţii se înghesuiau la uşa apartamentului din Braşov pentru a fi puşi pe picioare, după ce doctorii dăduseră chix cu medicina lor cu tot.

Dintr-o privire se putea observa că bietul copil era departe de a fi în măsură să cedeze ceva din energia sa vitală pentru însănătoşirea unor bolnavi, fie ei curabili sau incurabili, întrucât prezenta semne evidente de hipertiroidie. Or, în unele afecţiuni endocrine şi în alte câteva disfuncţii fiziologice pot apărea la suprafaţa epidermei secreţii lipicioase, ce pot reţine pentru câteva zeci de secunde obiecte din diferite materiale, fenomenul având cauze biochimice şi nicidecum  magnetice. Drept care, am cerut ca palmele copilului să fie spălate cu apă caldă şi săpun, apoi date cu talc. Fireşte că abilităţile „paranormale” ale copilului dispăruseră cu desăvârşire. Apa, săpunul şi talcul reprezintă leacul însănătoşirii tuturor „oamenilor magnetici” de pe planetă.

În final, am recomandat părinţilor să ducă fetiţa la un endocrinolog, pentru consult medical. „Omule, îmi şoptise un expert biolog, ţi-ai tăiat craca de sub picioare. N-ai aflat că fetiţa asta a prorocit cine va fi preşedintele României?” Aflasem, dar uitasem amănuntul acela. În următorii doi-trei ani o liotă de indivizi necunoscuţi s-au străduit să-mi împrospăteze memoria, înjurându-mă la telefon ca la uşa cortului, zi şi noapte. Alţii m-au apostrofat că, folosind apa, săpunul şi talcul am introdus în organismul copilului trei elemente malefice, care ar fi distrus capacităţile sale paranormale. De atunci nu am mai fost solicitat la expertizarea „oamenilor magnetici”, pentru a nu pune în pericol prezervarea acestei insolite specii apărută ca flora spontană pe povârnişurile chinuitei democraţii post-decembriste.

Geloşi pe succesul mediatic al micuţei braşovence, zeci de români luară cu asalt porţile televiziunilor cerând – unii cu vehemenţă, alţii cu umilinţă – să fie şi ei arătaţi telespectatorilor ca „oameni magnetici”, pentru că şi de pielea lor se lipesc toate cele, mai ales când sunt năduşiţi, având şi dânşii dreptul să vindece bolnavi şi să câştige bani pe chestia asta. Mai ales când palma e frecată şi cu un adeziv special ce intră în reacţie chimică cu lacul de pe coperţile unor cărţi, reuşita „paranormală” e garantată. Iar un biochimist (?!) din Galaţi, îngrijorat de faptul că ceilalţi „magnetici” luaseră un avans comercial considerabil în faţa sa, dădu o declaraţie fulminantă într-un cotidian central, susţinând că, după ce descoperise magnetismul providenţial pe propria sa piele, i se arătase însuşi Dumnezeu sfătuindu-l să adune „oile” rătăcite şi să le vindece cu puterile sale paranormale.

Odată lămurit fenomenul „oamenilor magnetici”, să ne întoarcem la biocâmpul uman şi la componenta sa magnetică reală.

Procesele biologice interne ale organismului uman duc şi la apariţia componentei magnetice din structura sa energetică externă. Unul dintre pionierii investigării acestui interesant fenomen a fost fizicianul David Cohen de la Universitatea Illinois (SUA), care a construit şi primul aparat pentru detecţia câmpurilor magnetice slabe, până la o miliardime de gauss. Pe baza determinărilor efectuate de Cohen, s-a reuşit realizarea primei hărţi magnetice din jurul torsului omenesc, până la o depărtare de 10 centimetri faţă de învelişul cutanat. Sigur că extensia câmpului magnetic al omului e mult mai mare, dar acestea au fost limitele detectabile atinse de fizicianul american, cu magnetometrul său artizanal. În dreptul inimii, de exemplu,  Cohen a înregistrat prezenţa unui câmp magnetic având fluctuaţiile cuprinse între 1/10.000.000 şi 1/100.000.000 gauss, la o frecvenţă de 1-30 Hz.

Sub raportul situării sale în spaţiu, omul ar putea fi comparat cu un magnet-bară, ceea ce ne poate oferi o idee şi despre complexitatea biocâmpului uman, în ansamblul său. Se ştie că între câmpuri magnetice au loc influenţe reciproce, inclusiv între magnetosfera solară, magnetismul lunar, magnetismul terestru şi cel al omului. Cunoscându-se totodată faptul că oscilaţiile magnetismului Solar provoacă perturbări importante la nivelul magnetismului terestru, ne putem lesne imagina bulversările magnetice ale biocâmpului uman şi urmările acestui proces în plan psihic şi fiziologic.

Prin urmare şi autointitulaţii bio-energo-terapeuţi ar cam trebui să-şi dea seama că, frământând în continuare aura umană aidoma aluatului din copaie, nu vor ajunge prea departe la capitolul credibilităţii profesionale.

Comentarii

Pentru ca, am citit un astfel de post.Era si timpul. Chiar daca nebunia, prostia si mai ales, sarlatania nu dispar, macar sunt semnalate.