A SOSIT CLIPA

“A sosit clipa în care omul trebuie să acorde mai mult timp pentru interesul său şi al familiei sale, în concordanţă cu principiile universale care stau la baza destinului său de fiinţă raţională. Vor veni profeţi inconştienţi, ce vor încerca să ne liniştească în privinţa recrudescenţei fenomenelor telurice, mareice, meteorologice, sociale şi de altă natură care se desfăşoară în prezent pe Pământ, fenomene ce prefigurează evenimente catastrofale la scară planetară, ce vor avea loc cu siguranţă în viitorul apropiat. Omul este dator să verifice prin simţurile sale şi să judece cu mintea lui adevărata măsură a lucrurilor.

Să nu uităm că omul, deşi este o fiinţă socială, porneşte singur în eternitate. Nu îl vor ajuta în nici un fel relaţiile sale economice, politice, sociale. Pentru această inevitabilă călătorie trebuie să se pregătească din timp, să fie iertat şi împăcat cu toată lumea. Mari gânditori ai omenirii au ajuns la concluzia că faptele noastre antrenează consecinţe în viaţa actuală şi mai ales în viaţa viitoare. În funcţie de faptele noastre, vom avea parte de evoluţie sau, după caz, de involuţie.

Iisus a spus că raiul şi iadul există în noi. Alegem raiul, vom avea parte de rai. Alegem iadul, vom avea parte de iad. Fiecare om este liber să aleagă drumul pe care doreşte să îl urmeze.”

(Fragment din Prolog la manualului de supraviețuire, publicat în Jurnal Paranormal.)