Supraoamenii lui Stan Lee - de la miracol la impostură


Stan Lee


Documentarul american de televiziune intitulat Supraoamenii lui Stan Lee, transmis pe canalele tv HISTORY și DISCOVERY, ne-a obișnuit să vizionăm secvențe filmate în care evoluează semeni de-ai noștri, cu abilități de supereroi umani. Numai că printre adevărații supermani se strecoară și impostori din specia noastră, dornici de reclamă televizată, contribuind la derutarea telespectatorilor mai puțin informați. În cele ce urmează, mă voi referi la două cazuri flagrante.

Omul – magnet care atrage linguri, topoare, fiare de călcat, cărămizi, etc., este binecunoscut. Se numește Liew Thow Lin, este din Malayesia și a trecut de 70 de ani.

Omul magnet” Liew Thow Lin.

Omul – magnet” la vârsta maturității, cu gândire imatură.

Nici la această vârstă nu s-a cumințit. Oferă reprezentații cu nemaipomenitul său dar “supranatural”, pentru diverși gură-cască. Explicația existenței „omenilor-magnetici” este simplă. În unele afecţiuni endocrine şi în alte câteva disfuncţii fiziologice, pot apărea la suprafaţa epidermei secreţii lipicioase, ce pot reţine pentru câteva zeci de secunde obiecte din diferite materiale, fenomenul având cauze biochimice şi nicidecum  magnetice. Prin urmare, „oamenii-magnet” există numai în situația în care nu se spală prea des.

Fenomenul “oamenilor-magnetici” s-a răpândit ca pecinginea și la noi în țară. Inși fără scrupule și-au făcut reclamă pe la televiziuni că, datorită “magnetismului” providențial descoperit pe pielea lor, pot vindeca pe români de toate boleșnițele posibile. (Dar pe oamenii “magnetici”, cine îi vindecă?)

A se vedea și articolul Mit sau realitate? MAGNETISMUL UMAN, apărut în  Jurnal Paranormal.

 

Omul cu puteri pshice supranaturale, care declanșează - de la distanță -  mișcarea unor obiecte. Cu alte cuvinte, telekinezie. Omul-minune și-a făcut numărul pe History Channel la emisiunea lui Stan Lee, trasmisă pe data de 22 noiembrie 2013, la orele 23,00.

Ce a demonstat omul cu puteri psihice miraculoase? Că este capabil să miște obiecte ușoare prin puterea gândului, numai prin gesturi făcute cu palmele, fără să atingă obiectele respective. Pentru a ne convinge de adevărul științific al abilităților sale, a acceptat să fie dus la cabinetul unui neurolog, care i-a făcut și o electroencefalogramă în timp ce își făcea numărul. Rezultatul? Neurologul era să cadă pe spate de uimire, declarând că în cariera sa nu a mai întâlnit un caz asemănător. A înregistrat pe diagmama ECG un vârf de activitate cerebrală, în momentul în care “supermanul” a mișcat, agitând palmele, un pix pus pe buza unei sticle, așezată vertical. Neurologul a confirmat că, omul are într-adevăr puteri psihice supranaturale, pe care însă nu le poate explica în nici un fel.

Numai că la testarea omului-minune, omul de știință nu a ținut cont de... aerul înconjurător. Impostorul manipula cu palmele aerul din jurul obiectului în cauză, făcând turbioane care deplasau obiectul. Bașca aerul expirat de “omul-minune”, dirijat către obiect. La deplasarea pe orizontală a unui mic colțar metalic, impostorul a frecat întâi obiectul în palme pentru a-l încălzi și a-l unge cu seboreea palmelor, să-l facă să lunece mai lesne pe lespedea de faianță pe care l-a pus. După care a aplicat stratagema cu aerul.

Un alt truc prezentat de „omul-minune” la cabinetul neurologului, a fost cel cu “atinsul” palmelor. Un subiect uman a intins palmele în plan vertical, cu ochii închiși. Impostorul și-a apropiat brusc palmele de mâinile sale, asflel încât să execite presiune asupra aerului de deasupra și dedesubtul mâinilor subiectului uman. Senzația pe care a simțit-o acesta a fost cea de atingere a mâilor sale. Omul de știință a depus mărturie că „omul-minune”  nu a atins cu palmele mâinile subiectului uman. Nu a fost în stare să explice fenomenul.

Iată cum se poate înșela un om de știință, de bună-credință. Recomand cititorilor JP să analizeze cu circumspecție abilitățile supranaturale pe care semenii nostri se străduiesc să le arate la televizor. Și, mai ales, să nu creadă întotdeaună că ceea ce confirmă un om de știință, înseamnă întra-devăr știință. Să verifice înainte de a crede. Sintagma “crede și nu cerceta”  vă spune ceva? În rest, referitor la inițiativa lui Stan Lee de a prezenta supereroi umani telespectatorilor, numai de bine.