Anunț
Autorul revistei Jurnal Paranormal, Vasile Rudan, a încetat din viață în luna aprilie 2021.


Începând cu data de 01.05.2021, Jurnal Paranormal este arhivat și păstrat online. Nu vor mai fi însă publicate noi articole.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi in ultimul deceniu de activitate.

”Despre Vasile Rudan, care a susținut mai multe cursuri pe tema percepției extrasenzoriale, vorbește gen. V. Antonescu”

Cititori ai revistei online Jurnal Paranormal, au atras recent atenția asupra unui articol pe tema percepției extrasenzoriale cu titlul de mai sus, semnat de gen. V. Antonescu, apărut pe Forumul TITANII ȚĂRII ROMÂNEȘTI la 28 august 2012. Nu-l cunosc pe autorul acestui articol, deși este la curent cu cercetări experimentale în domeniul extrasenzorial, pe care le-am efectuat sub controlul armatei. (Probabil a colaborat, la vremea respectivă, cu generalul Ilie Ceaușescu). Îi mulțumesc pentru această inițiativă. Sunt binevenite precizările pe le face în articol, întrucât câțiva pigmei ajunși întâmplător în aria cercetării acestui fascinant domeniu de frontieră, se străduiesc să întoarcă piramida valorică cu susul în jos, cocoțând în vârf inși anonimi, ce nu au avut nici în clin, nici în mânecă, cu cercetarea fenomenelor extrasenzoriale propriu-zise. Pentru ce, totuși, acești trepăduși se implică într-un demers sortit eșecului? Simplu: dându-și silința să inițieze un clasament ”valoric” aberant în acest sector, fac jocul unui general de brigadă în rezervă, ce speră că prin acest truc degradant va trage spuza pe turta sa. Deșartă speranță! Dânsul știe că atâta timp cât trăiesc eu, nu are nici o șansă să mă concureze la capitolul cercetării aplicative a detecției și teledetecției extrasenzoriale și a comunicației telepatice. Îi recomand să citească articolul publicat recent în JP, cu titlul Partea invizibilă a omului, pe înțelesul tuturor.

Redau, în continuare, articolul apărut pe forum.

 


 

Forum

TITANII TARII ROMANESTI

Vasile Rudan

28 August 2012 

Despre Vasile Rudan, care a susținut mai multe cursuri cu tema percepție extrasenzoriala, vorbeste gen. V. Antonescu

https://www.facebook.com/antonescu.v.


Cercetătorul Vasile Rudan, specialist în percepţie extrasenzorială, a lucrat sub contract strict pentru această unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotaţi, iar rapoartele, fotografiile şi negativele, precum şi filmele erau predate unităţii respective. Nu avea voie să oprească nimic.
România a facut primii pași în folosirea armei parapsihologice către sfârsitul anilor’70. Unul dintre cei implicați a fost Vasile Rudan. […]

În 1989, Ministerul Apărării era pe punctul de a inființa prima unitate militară de telepați din Romania, sub comanda directa a generalului Ilie Ceausescu. Instructor urma să fie Vasile Rudan, un absolvent IATC, care a devenit înca din anii ′70 unul dintre cei mai titrați parapsihologi din România, începuse să-și formeze în secret o echipa de telepați, sub protecția armatei, înca din 1980. Rostul acestei unități militare era să detecteze de la mare distanță pozițiile în teren ale unui potențial inamic. Dar nu numai atât. Telepații români trebuiau să fie capabili să radiografieze subteranul cu puterea minții, pentru a găsi cavitați ascunse, vestigii arheologice sau chiar zăcăminte minerale. […]

Experimentele de triere s-au desfașurat în Buzau.
În septembrie 1988 a fost convocat la Ministerul Apărării Naționale, la generalul Ilie Ceausescu, șeful armatei la acea vreme. Din ordinul acestuia, pe 11 si 12 octombrie 1988 a avut loc, în sudul judetului Constanta, experimentul ‘Dobrogea’, prima demonstrație de biodetecție cu asistență  militară la nivel înalt, în Romania.
Printre alte teste, lui Rudan i s-a cerut sa localizeze un obiect mic, ascuns în pământ, pe o suprafața de teren de aproximativ 1,5 hectare*. Lucru pe care l-a reușit în două minute și patruzeci de secunde. Următorul pas a fost formarea nucleului de baza al unității, care trebuia să ia ființă efectiv în 1990. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. [...]
Lucrurile devin mult mai evidente după ce Vasile Rudan începe să participe la evenimente de tip “K” ale Departamentului Zero. Cercetătorul Vasile Rudan a fost băgat în comă de un atac Psihotronic, după misiuni speciale în Bucegi alături de Departamentul Zero!
Înca de la momentul anunțării publice a cursului de protecție și apărare extrasenzorială nivelul 1 susținut de dl. Vasile Rudan, pe la domiciliul dumnealui au început să sune telefoane și să se perinde tot felul de oficiali actuali sau foști, colegi și „prieteni binevoitori” din „servicii”, purtând cu toții același mesaj: VĂ RUGĂM INSISTENT SĂ FIȚI ATENT CU ACEST CURS. VĂ RUGAM INSISTENT SĂ NU DIVULGAȚI INFORMAȚII CARE AR PUTEA ADUCE ATINGERE SIGURANȚEI NAȚIONALE.
Unii s-ar putea întreba: păi bine, ce legatură are siguranța națională cu protecția extrasenzoriala ? Cei puțini, care cunosc trecutul lui Vasile Rudan, studiile și cercetările făcute de acesta, faptul că acesta a pregătit generații întregi de SPP-iști și DIA (și nu numai) în domeniul apărării extrasenzoriale, că a fost consultantul Consiliului Suprem de Apărare al Țarii (CSAT) în domeniul biodetecției la distanță – înțeleg despre ce este vorba.
Voiau să se asigure că Vasile Rudan nu va divulga informatii de genul:
- cum poți detecta dacă o persoană pe care o vezi la televizor sau într-o poză  este moartă sau în viață, dacă este persoana care se spune că este (cea asociată numelui) sau doar o dublură.
- cum poți detecta de la distanță (doar pe baza unei fotografii) locația exactă  în care se află o persoană, starea ei de sănătate și alte informatii ce țin de acea persoană.
- cum poți detecta cu exactitate anumite resurse subterane (mineraliere, petrolifere, etc.) fără mijloace tehnice.
- cum poți detecta din timp, uneori chiar cu zile întregi înainte, producerea unui cutremur de pământ într-o anumită zonă, fără mijloace tehnice.
Despre toate acestea, „organele” doreau să nu se vorbească, dl. Rudan fiind avertizat să nu dezvăluie metode de antrenament a capacităților extrasenzoriale, dezvoltate de serviciile secrete românești, care au fost foarte apreciate la vremea lor pentru eficiența lor în lumea „serviciilor” (spre exemplu, eficiența transmisiilor telepatice între subiecții antrenați prin această metodă ajunge și la 90%, față de metodele rusești sau americane, care obținuseră maxim 50% rata de succes).
De aceea, nimeni nu s-a mirat atunci când pe lista cursanților s-au regăsit înscrisi și ofițeri cursanți ai diferitelor institutii de stat – ce au atribuții în domeniul securității naționale. Nu a mirat nici solicitarea adresată de Vasile Rudan la sfârsitul primei zile de curs, d-lui colonel în rezervă Dumitru Prichici („parintele” noii legi a siguranței naționale) – de altfel prieten vechi al dlui Rudan, care asista din fundul sălii la acest curs – de a-i confirma ca NU A PREZENTAT INFORMAȚII CARE SĂ ADUCĂ ATINGERE SIGURANȚEI NAȚIONALE – fapt confirmat de către dl. colonel. Se pare că totuși informațiile oferite publicului în cadrul acestui curs au depășit limita ce se dorea a fi impusă, astfel că, atunci când dl. Rudan a anunțat că în luna august 2010 va avea loc continuarea cursului (nivelul II) au început problemele de sănătate.
Ce se dorea a se preda la nivelul 2 al acestui curs ? Cităm din interviul acordat Revistei Nexus de dl. Rudan: “Aplicațiile civile și militare ale telepatiei și teledetecției extrasenzoriale. Supersimțurile umane pe câmpul de luptă mental. Monitorizarea prin teledetecție extrasenzorială a unor ținte umane aflate în teatre de operațiuni militare. (Demonstrații practice).
Determinarea de la distantă a nivelului de stres a unor ținte umane, cu prerogative de decizie și comandă. (Demonstrații practice.) Detecția și localizarea zăcămintelor petrolifere în anticlinal. (Demonstrații practice în teren.)”
Însa, stranie coincidență, la doar două zile de la anuntarea publică a locului și datei exacte unde urma să se țină modulul 2 de curs, dl. Rudan a suferit un atac cerebral. În momentul de față, starea de sănătate a dlui Vasile Rudan este critică, fiind internat în spital, incapabil să vorbească (având afectată în principal funcția vorbirii).
Prezentăm în continuare un fragment dintr-un articol publicat în Revista Nexus nr. 13 de către dl. Vasile Rudan, articol intitulat “Kilerii Psi”, în care acesta vorbea pe larg despre posibilitațile pe care le au anumite personane antrenate de a afecta starea de sănătate – sau chiar de a ucide prin metode asa-zis paranormale, anumite persoane considerate indezirabile.
„În realitate, abilitățile paranormale ale killerilor psi sunt ceva mai modeste, dar nu lipsite cu totul de specificul lor terifiant. Începând cu faimoasa kaghebista Nina Kalughina, care într-o prima fază exersa pe broaște asasinatul prin puterea gândului, iar apoi a trecut direct la subiecți umani recrutați din rândul detinuților de drept comun (gurile rele spun că nu toți erau de drept comun) și terminand cu eleganții „men in black” cu accent slav, englezesc, evreiesc, sau mai nou – chinezesc, tehnica uciderii prin mijloace psihice a progresat, diversificandu-se totodata metodele de execuție a unor persoane aflate în calea unor deziderate cu caracter politic sau de altă natura.
Potrivit unor date declasificate relativ recent, un killer psi bine antrenat ar putea suprima relativ instantaneu viata unei ținte umane incomode, sau ar putea prelungi supliciul acesteia la cote insuportabile sub aspect fizic și psihic, în funcție de instrucțiunile primite pentru înfăptuirea respectivului act abominal. De cele mai multe ori, killerul extrasenzitiv acționeaza de la distanță asupra funcțiilor cardiace ale țintei sale, provocand decesul prin reducerea treptată a pulsațiilor miocardului, sau prin accelerarea contracțiilor acestuia. În aparență, lucrul pare simplu; în realitate e destul de complicat.”
Ceea ce ne pune pe gânduri este faptul că, la momentul în care fiul dlui Rudan a ajuns la domiciliul tatălui său, găsindu-l pe acesta căzut în casă, a avut surpriza să descopere că cineva acoperise numele proprietarului Vasile Rudan cu o bandă albă de hârtie, pe cutia poștală a acestuia, ca și cum acolo nu mai locuiește nimeni…

 

*În realitate, demonstrația s-a desfășurat pe un teren semiarid, cu o suprafață de 4-5 hectare. (N.a.) 

Error | Jurnal paranormal

Error

The website encountered an unexpected error. Please try again later.