Anunț
Autorul revistei Jurnal Paranormal, Vasile Rudan, a încetat din viață în luna aprilie 2021.


Începând cu data de 01.05.2021, Jurnal Paranormal este arhivat și păstrat online. Nu vor mai fi însă publicate noi articole.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi in ultimul deceniu de activitate.

Elon Musk: În următorii 5 ani, oamenii își vor dezvolta puterile paranormale și vor comunica telepatic

Omul de știință, Elon Musk, a declarat, că în decurs de 5 ani, oamenii își vor dezvolta puteri paranormale, vor renunța la limbajul verbal învechit și vor comunica pe cale telepatică. Proiectul comunicației telepatice interumane este derulat prin compania sa, NEURALIN. (Sursa: The Independent.) În sprijinul proiectului inițiat de Elon Musk, furnizez câteva informații obținute pe parcursul a peste trei decenii de cercetări experimentale extrasenzoriale, făcute sub controlul Armatei. Am ajuns la concluzia fermă, că undele telepatice se propagă instantaneu în spațiul cosmic, pe distanțe nelimitate.

Elon Musk, omul de știință care vine din Viitorul omenirii.

Susțin acest lucru printr-un exemplu edificator. Eu am localizat practic instantaneu, prin teledetecție extrasenzorială, vestigii arheologice în subsolul planetei Marte. Descoperirea vestigiilor arheologice în subsolul planetei Marte a fost publicată în JURNAL PARANORMAL la 27 august 2013. În anul următor, descoperirea vestigiilor arheologice în subsolul planetei Marte a fost confirmată de către NASA. Este o dovadă în plus, că undele telepatice se propagă instantaneu în spațiul cosmic, pe distanțe nelimitate.

Efectul Rudan este detectabil în gama undelor telepatice

O componentă aparte a biocâmpului a fost descoperită de autor în primăvara anului 1965, în timpul unor teste experimentale efectuate asupra structurii energetice externe a organismelor vii. Descoperirea a fost trecută sub embargo de Ministerul Apărării Naționale, datorită aplicaţiilor sale militare. Fenomenul comun biocâmpurilor umane, animale şi vegetale a fost particularizat prin denumirea efect Rudan. Efectul Rudan este detectabil pe cale extrasenzorială în biocâmpurile uman, animal și vegetal. Efectul Rudan indică în permanență nivelul funcțiilor fiziologice vitale ale organismului biologic, relevând orice abatere funcțională ce intervine la un moment dat. Efectul Rudan este detectabil în gama undelor telepatice, deci poate fi pus în evidență instantaneu pe distanțe de mii de kilometri. A se consulta în acest sens, articole apărute de-a lungul anilor în JURNAL PARANORMAL.

Teledetecția extrasenzorială este operabilă în gama undelor telepatice

Ca metodă de investigare, teledetecţia extrasenzorială este definită drept ansamblul operaţiilor efectuate cu mijloace şi procedee specifice biosinergeticii, cu implicarea directă a biocâmpurilor vieţuitoarelor (vegetale, animale, umane) în scopul obţinerii de informaţii funcţionale, spaţiale şi/sau temporale asupra unui fenomen fizic, chimic, biologic, social. Enunţul elaborat de omul de ştiinţă român, prof. univ. dr. Alexandru Măruţă, acoperă în mod satisfăcător plajele teoretică şi aplicativă ale teledetecţiei extrasenzoriale. Teledetecția extrasenzorială este operabilă în gama undelor telepatice. Este cel mai eficient mijloc de localizare a țintelor subterane și a celor existente în spațiul înconjurător.

Semenii noștri din alte sisteme solare, comunică prin mijloace nonverbale

Am fost martor ocular în Munții Orăștiei din România, împreună cu generalul de divizie ing. Vasile Dragomir, fost șef al Direcției Topografice Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, când doi piloți ale unei astronave venită din alt sistem solar, comunicau prin mijloace nonverbale. Prin urmare, Elon Musk are dreptate: limbajul verbal uman este învechit, cu posibilități reduse de exprimare. Specia umană terestră trebuie să treacă la comunicare telepatică. Dacă acest lucru va reuși, se deschid noi domenii ale activităților umane în care va fi aplicată telepatia.

Proiectul derulat de omul de știință, Elon Musk, este viabil și aplicabil

Potrivit datelor experimentale pe care le dețin, proiectul derulat de omul de știință, Elon Musk, este viabil și aplicabil. Elon Musk deține și mijloace materiale necesare, finalizării acestui proiect inedit. Omenirea își poate dezvolta abilitățile paranormale, astfel încât să renunțe la limbajul verbal învechit și să treacă la comunicare telepatică complexă. Despre aplicarea comunicației telepatice la nivelul întregii colectivități umane, deocamdată mă abțin să fac comentarii.

Vasile Rudan

 

Error | Jurnal paranormal

Error

The website encountered an unexpected error. Please try again later.