Întâmplarea a făcut să participla două emisiuni de televiziune, axate pe tema fantomelor. Aţi citit bine. Era vorba chiar de fantome în carne şi oase, cum s-ar spune. Realizatorul şi totodată moderatorul emisiunilor cu pricină era abilul teleast Mădălin Ionescu, în stare să ţină sub control şi situaţii paranormale în care se strâng laolaltă indivizi cu idei diametral opuse, zămislite în circumvoluţiuni hoinare prin sferele celei de-a patra dimensiuni. În cele ce urmează, voi încerca să rezum câteva dintre „savantlâcurile” vânturate cu acel prilej pe seama năpăstuitelor fantome care, cred eu, s-or fi crucit auzind cu ce înverşunare le era discutată soarta, îndeosebi în pauzele publicitare când timpanele telespectatorilor erau ferite de violenţele verbale ale interlocutorilor.

În scopul elucidării apariţiilor spectrale (sau plasmatice, după caz) ale fantomelor, nălucilor şi strigoilor de tot felul (nu vă grăbiţi să puneţi în aceeaşi oală aceste entităţi!), la telediscuţiile menţionate au participat următorii cunoscători ai terifiantului fenomen paranormal: doi încrâncenaţi vânători de fantome(redactori la o publicaţie de specialitate), o distinsă doamnă profiler ornată cu sumedenie de bijuterii din aur (era bioenergoterapeut, sau cam aşa ceva),o tânără doamnă medium cu funcţie de parapsiholog între ghilimele (se pare că specialiştii din regia tv bănuiau ceva necurat la mijloc, de înscripţionaseră pe ecran acele ghilimele) şi subsemnatul. La prima emisiune participase şi o jună voluptuoasă, cu decolteu generos, ce avuse -  potrivit propriei declaraţii în direct - o aventură nebuloasă cu un băiat decedat cu câteva secole în urmă. Partea bărbătească prezentă în platou n-a înţeles mare lucru din relatarea tinerei, întrucât nu îşi putea dezlipi privirile hulpave de la „balcoanele” fetei, navigând imaginar prin cine ştie ce cotloane ale parşiveniei masculine.

Doamna profiler, teribil de evlavioasă, ne muştruluise din capul locului pentru sacrilegiul de a fi confundat fantomele, cu strigoii. Pentru că, precizase dânsa, fantomele sunt spirite bune, în timp ce strigoii sunt creaturi malefice puse tot timpul pe rele, bântuind Pământul chiar din clipa în care ies din găoace. Copiii născuţi strigoi (doamna profiler fuse asistentă medicală, prin urmare era în cunoştinţă de cauză) pot fi recunoscuţi lesne, având pe cap o pielicică numită căiţă sau membrane la degete ca la raţe. (Din DEX reiese însă că despre un om norocos se spune că s-a născut cu căiţă...) Când am deschis gura să fac pe deşteptul, Mădălin Ionescu făcuse un semn discret să-mi ţin pliscul, pentru a lăsa emisiunea să curgă în linişte.

În continuare, a urcat pe ring tânăra doamnă medium-parapsiholog între ghilimele. Cu privire inocentă, uşor umbrită de emoţii transcedentale, spuse cu glas stins că făcea frecvente voiaje - de câte două-trei săptămâni - în lumea spiritelor. Acolo cică stătea de vorbă cu răposaţii şi cu îngerii.

Fiind curios din fire, voiam să profit de împrejurare pentru a o însoţi într-o asemenea călătorie, avid să cunosc şi alte entităţi decât cele cuibărite în fotoliile parlamentare, de năbădăile cărora mă săturasem până peste cap. În scop de documentare, am întrebat-o cu ce erau îmbrăcaţi îngerii de sex feminin, pentru a-mi face o idee cam ce putea fi pe dedesubt. (De unde se vede că purtatul bărbii albe, nu e întotdeauna o garanţie sigură a inocenţei speciei umane.) Răspunse cu aceeaşi candoare că îngerii aveau pene, ceea ce îmi mutase pe dată gândul la alte lucruri, mai ferite de păcate omeneşti. Voiam, totuşi, să aflu dacă acei „îngeri cu pene” se înmulţeau prin ouă, năşteau pui vii, sau erau făuriţi prin clonare. Două săptămâni, socoteam eu, erau arhisuficiente pentru lămurirea acestui incitant mister.

Doamna profiler, care se vede treaba umblase nu odată pe atari coclauri nepământene (cu alt prilej, mărturisise că avuse o discuţie între patru ochi cu însuşi Scaraoschi!), îmi scurtase elanul cu un argument fără drept de replică. În lumea spiritelor cică se mânca numai aburul de pe oale, nu şi bucatele. Cum credeam eu, pământean nesăbuit, că puteam rezista acolo două săptămâni fără haleală?! Ce era să mai zic? Am renunţat cu regret la ideea expediţiei, întrucât având vârsta înaintată era prea târziu să mă apuc şi de fachirism pentru a îngurgita numai izuri culinare.

Mai interesantă mi se păruse a fi vânătoarea de fantome, în care excelau cei doi misterioşi jurnalişti. Au fost arătate, spre ştiinţa telespectatorilor, sumedenie de fotografii cu „fantome” sub formă de biluţe mai mult sau mai puţin luminoase, cu forme sferice, lunguieţe sau teşite, despre care specialiştii în năluci spuneau că reprezentau spirite fotografiate în locuri dosnice, cu încărcături energetice colosale. „Cine se îndoieşte de veridicitatea acestor poze e ignorant, sau de rea credinţă!” se înverşunase unul dintre vânătorii de vedenii, cel cu scăfârlie lucie. „Să vină câteva nopţi cu noi prin cimitire, să vadă cu ochii lui fantomele şi abia după aia să vorbească!” conchise privind provocator în direcţia bărbii subsemnatului.

Pentru a nu rămâne ignorant, am fost de acord să merg cu ei la o partidă de vânat stafii, dar voiam să ştiu dinainte dacă urma să tragem cu alice sau cu gloanţe dum-dum. Şi mai ales, voiam să fiu informat din capul locului câţi ani de puşcărie urma să încasez, dacă nălucile alea nu se vor lăsa scoase de bunăvoie din tărtăcuţele dânşilor. Cât priveşte propunerea mea ca la o viitoare dezbatere televizată pe tema fantomelor să discutăm cu certificatele neuropsihiatrice pe masă, am întâmpinat un refuz colectiv vehement, cu excepţia realizatorului tv şi a cameramanilor din platou.

Aşa stând lucrurile, nu ne rămâne decât să coborâm cu picioarele pe pământ şi să încercăm a desluşi, în limite rezonabile, controversatul fenomen al apariţiilor fantomatice -  fie ele spectrale, plasmatice sau de altă natură.         

În urma unor cercetări ştiinţifice întreprinse de neurologi şi psihiatri, reiese că în peste 80% din cazurile în care unele persoane susţin că au vedenii fantomatice, ar fi vorba de disfuncţii ale axului hipotalamo-hipofizo-andrenergic. Potrivit concluziilor savanţilor, unele malformaţii corticale (ale scoarţei cerebrale) pot cauza tulburări ale cunoaşterii şi comportamentale, îndeosebi în epilepsie, handicap intelectual, retard emoţional şi social. Leziuni ale scoartei cerebrale sau dezinhibarea senzitivă specifică sindromului Charles Bonnet, de pildă, pot determina perceperea vizuală a unui peisaj cu „pete gri”, pe care creierul bolnavului le completează cu informaţii/imagini stocate anterior pe căi subliminale în subconştient. De exemplu, în cazul vizualizării unui cimitir sau a unei clădiri vechi părăsite, bolnavul poate vedea un peisaj împănat cu fantome sau cu alte închipuiri, ce se potrivesc sub aspect emoţional orizontului său de aşteptare. „Fantomele” generate de leziuni ale scoarţei cerebrale nu pot fi observate de alte persoane şi nu pot fi fotografiate sau filmate, pentru că acestea se formează doar la nivelul mental al bolnavului. Şi un individ atins de delirium tremens  (boală provocată de alcoolism) poate „vedea” fantome agresive, ce lasă impresia că vor să-i facă de petrecanie. (Am studiat în detaliu un asemenea caz, avându-l drept cobai pe beţivul blocului în care locuiesc.)

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că baza neurologică a halucinaţiilor vizuale e încă departe de a fi cunoscută în întregime, astfel încât vânătorii de fantome şi voiajorii pe alte tărâmuri se pot manifesta în voie la orice post de televiziune, în scopul creşterii audienţei şi încasării banilor pe reclame.     

Pe de  altă parte, halucinaţiile vizuale pot fi determinate de „focalizarea” infrasunetelor de foarte joasă frecvenţă în preajma unor utilaje generatoare de vibraţii, cum ar fi ventilatoare industriale cu rotoare descentrate, de exemplu. Dacă un individ intră întâmplător într-un „focar” infrasonic, poate „vedea” imagini fantomatice întrucâtva asemănătoare cu unele dintre rubedeniile sale decedate,  structurate prin aportul informaţiilor vizuale stocate pe parcursul vieţii în subconştientul său. După oprirea sursei generatoare de infrasunete sau după îndepărtarea persoanei respective din „focarul” infrasonor, „fantomele” dispar şi percepţia vizuală asupra mediului înconjurător revine la parametrii normali. Alteori, când intensitatea infrasunetelor este mai puternică, pot avea loc şi vibraţii ale unor obiecte metalice filiforme, ale corzilor unui pian, etc., sau se pot pune în mişcare obiecte pe suprafeţe relativ plane - fenomene ce au darul să bage spaima în sufletele unor semeni mai slabi de intelect. În atari situaţii e bine să ne păstrăm calmul, pentru că e vorba de fenomene fizice naturale, fără legătură cu ciudăţeniile paranormale.

Să reţinem totodată faptul că, sub influenţa unor radiaţii electromagnetice sau acustice de joasă frecvenţă, echilibrul psihic al  omului se poate altera temporar - împrejurare ce poate duce uneori la manifestări de panică maladivă dificil de controlat şi la tot soiul de vedenii. Ceva asemănător ni se poate întâmpla şi în preajma unor surse generatoare de radiaţii electromagnetice de inaltă frecvenţă în banda microundelor, cum ar fi releele de telefonie mobilă şi alte instalaţii tehnice de acest fel.

Se crede că fantomele ar fi responsabile uneori şi de devieri comportamentale ale unor indivizi, cum ar fi depresii, anxietate şi alte tulburări psihice, care se pot finaliza cu sinucideri. Se pare că în asemenea cazuri de vină sunt tot câmpurile intense de unde electromagnetice. Poate vă mai amintiţi de  valul de sinucideri apărut în rândul angajaţilor companiei franceze France Telecom. Sigur, e mai convenabil să dai vina pe nesiguranţa locului de muncă sau pe fantome, decât să recunoşti faptul că radiaţiile electromagnetice influenţează negativ comportamentul uman. Din această ecuaţie nu ar trebui exclusă nici ipoteza elaborată relativ recent de oameni de ştiinţă din SUA, potrivit căreia „focalizările” infrasonore cu frecvenţe foarte joase ar favoriza accesarea unei alte dimensiuni ale spaţiului-timp, denumită hiperspaţiu.      

Alţi cercetători, căptuşiţi cu titluri ştiinţifice solide, susţin că spectaculoasele fantome îmbrăcate în straie de epocă, ce apar uneori în calea unor drumeţi singuratici, ar putea avea un substrat fizic cuantic insuficient cercetat până la ora actuală. După socotinţa menţionaţilor savanţi, se pare că unele evenimente istorice cu potenţial energetic intens se „imprimă” în rocile din mediul înconjurător, întrucâtva asemănător hologramelor; iar în anumite împrejurări electromagnetice, hologramele naturale s-ar „derula” tridimensional în spaţiu, stârnind panică în rândul unor călători mai puţin avizaţi. Când are loc un asemenea fenomen exotic, nu trebuie să fim surprinşi nici de faptul că acele apariţii „ignoră” prezenţa omului, întrucât e vorba de simple imagini holografice.

Exită şi o ipoteză recentă, ce încearcă să explice acest discutabil fenomen de frontieră prin luarea în calcul a probabilităţii apariţiei accidentale a unor entităţi dintr-un univers paralel, aflat la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare ce scapă legilor fizicii actuale. Dar nici acele apariţii neortodoxe nu ar prezenta vreun pericol pentru pământeni, susţin aceiaşi investigatori ai fenomenului menţionat, întrucât arătările cu aspect relativ extraterestru se „dezintegrează” în atmosferă în cel mult zece-cinsprezece secunde de la apariţie. Alţi savanţi, îndeosebi proveniţi din branşa psihologiei transpersonale, susţin că fantomele - inclusiv cele care se menifestă cu tărăboi vizual şi acustic - ar fi creaţia energetică externă a creierului uman, determinată de circumstanţe electromagnetice mai puţin cunoscute.

De curând, căţiva oameni de ştiinţă americani au luat în serios numeroasele relatări despre fantome văzute la celebra închisoare Eastern State Penitentiary (Philadelphia, statul Pennsylvania, funcţională între 1829 – 1971), au adus aparate de detecţie electromagnetică din ultima generaţie şi alte ustensile superperformate şi au purces la treabă, în căutarea unor eventuale urme fizice ale fenomenului apariţiilor spectrale.     

N-au elucidat problena fantomelor, dar câteva concluzii la care au ajuns în legatură cu o posibilă trecere a entităţilor fantomatice prin zidurile închisorii, merită reţinute. Potrivit părerii savanţilor, pentru a penetra zidurile inchisorii, fantomele ar trebui să se descompună în atomi. Or, în jurul atomilor se rotesc electroni, ceea ce ar fi de natură să determine apariţia femonenului de respingere a electronilor în momentul trecerii acestora prin zid. Prin urmare, potrivit legilor fizicii actuale, lucrul acesta este  imposibil. Nu pot fi luate în calcul nici particule de genul  neutrino, nici alte energii electromagnetice cunoscute. Concluzia finală a fost că, ar putea fi vorba de unele energii exotice necunoscute – şi dacă este aşa, conchid savanţii, acest lucru ar trebui să ne sperie cu adevărat. Ce înţeleg savaţii prin sitagma „ar trebui să ne sperie cu adevărat” – rămâne de văzut.

Pentru a ne lămuri dacă aşa stau lucrurile sau altmiteri, trebuie să aşteptăm şi alte studii, cu mai puţine ambiguităţi asupra acestei fenomenologii de frontieră. Este bine să ne păstrăm cumpătul la vederea unor asemenea ciudăţenii şi să reţinem cât mai multe detalii ale femomenului la care avem „norocul” să asităm. Dacă avem cu ce, ar fi cu folos să fotografiem ceea ce vedem; iar în cazul în care fantoma apare în poză, putem fenta cu succes atuala criză economică mondială, comercializâd cum se cuvine  fotografia  respectivă. Dacă nu apare în poză, s-ar putea să fie la mijloc una dintre variantele enumerate mai sus.