Două cititoare ale JP – din Cluj-Napoca și respectiv din Constanța -, semnalează un fenomen straniu: dispariția temporară a unor obiecte și reapariția lor în același loc. Întreabă dacă ar putea fi vorba de teleportare sau de alt fenomen fizic, mai puțin cunoscut. Mai ales că și alte persoane au observat un proces asemănător.

Fenomenul se petrece în realitate. Este vorba de „teleportarea” unor obiecte de uz curent și apariția acestora, după un anumit timp, în același loc. De exemplu, după dispariția unui obiect dat de pe masă – constatare făcută prin simțul văzului -, dacă se scanează suplimentar cu palma tăblia mesei, nu se mai gășeste obiectul respectiv. Și totuși după un anumit timp, obiectul reapare în același loc. Acest fenomen implică simțul văzului și simțul tactil. Prin detecție extrasenzorială se poate constata că “fantoma” obiectului, rămâne pe loc. Care ar fi explicația producerii acestei manifestări ale materiei?

Oamenii de știință au descoperit relativ recent că, creierul uman preia doar circa 10% din informații captate prin simțul văzului, restul de 90% îl completează din banca sa de date, înregistrate anterior. Prin urmare, este posibil ca obiectul “teleportat” să fi scăpat accidental din sfera de interes vizual al creierului omului.

Cum se explică totuși faptul că, în urma explorării cu palmele pe tăblia mesei, deci prin simțul tacțil, nu se descoperă obiectul dispărut? Aici ne vine în ajutor… accindentul vascular cerebral. Se știe că din mâna opusă emisferei cerebrale care a suferit un AVC, dispare simtul tactil pentru o lungă perioadă de timp. La scanarea cu palma a unei mese, de pildă, persoana în cauză nu mai simte niciun obiect pe masă, deși a trecut cu palma peste obiectul respeciv. Neurologii spun cădispariția temporară a simțului tactil este dependentă de întreruperea accidentală a legăturilor interneuronale, la nivelul emisferei cerebrale afectate. Acest lucru poate fi cauzat de moartea unor neuroni sau de întreruperea funcționalității unor sinapse. Prin urmare, este posibil ca neuronii responsabili cu simțul tactil la nivelul palmei să-și întrerupă funcțiile, până ce aceste atribuții sunt preluate de alți neuroni.

Explicația de mai sus privitoare la dispariția temporară a unor obiecte din jurul nostru, este doar ipotetică, adică posibilă. Nu trebuie exclusă nici ipoteza potrivit căreia, obiectele respective să fi fost teleportate pentru un anumit timp, în alte locuri din universul în care trăim. Pentru acest lucru pledează și descoperirea recentă a oamenilor de știință, potrivit căreia electronii nu se rotesc în jurul nucleului atomului, cum s-a “știut” până de curând, ci ei există în același timp în fiecare punct din spațiu. Această nouă teorie este susținută și de existența – demonstrată din punct de vedere științific - a paradoxului EPR (abrieviere de la fizicienii Eistein, Podolski și Rosen), potrivit căruia doi fotoni corelați rezultați din același atom, comunică între ei telepatic instantaneu, chiar dacă se află la distanțe astronomice unul față de celălalt. Paradoxul EPR se află la baza fundamentării științifice a comunicației telepatice.

Descoperirea că electronii există în același timp pretudindeni în spațiu vine și în sprijinul ipotezei lansate de Albert Eistein, potrivit căreia trecutul, prezentul și viitorulsunt simple iluzii. Într-adevăr, cea ce numim noi trecut nu există în formă stabilă, întrucât timpul se derulează constant înainte. Nici prezentul nu există, deoarece timpul “pezent”devine instantaneu trecut, timpul înaintând  invariabil  către viitor. Putem vorbi doar de trecut relativ și viitor relativ. Timpul nu se poate disocia de spațiu.

Timpul trece diferit pentru speciile terestre și pentru fiecare individ în parte, potrivit programului individual existent pe “hard-disk-ul” său cerebral. Perceperea subiectivă a trecerii timpului este mai importantă pentru noi, decât timpul calendaristic. Procesul derulării timpului subiectiv poate fi încetinit, astfel încât să prelungim viața noastră de câteva ori; dar rămâne la latitudinea noastră dacă dorim acest lucru. (Acest subiect îl vom aborda cu alt prilej.)

Revenim la problema dispariției temporare a unor obiecte din jurul nostru. În cazul în care se constată fenomenul “teleportării” obiectelor, interesant ar fi să facem apel și la celelalte persoane aflate în preajmă, să certifice dispariția acelor obiecte. Dacă și celelalte persoane constată același proces, este posibil ca în locul respectiv să se producă un fenomen fizic necunoscut, care să faciliteze o astfel de manifestare a materiei. Nu ar trebui să excludem cu totul nici ipoteza ca obiectele în cauză să se teleporteze fizic. Ar trebui luată în calcul și prezumția exotică, că la mijloc este o farsă făcută de alte entități, situate la alt nivel de organizare a materiei. Copii spun, nu arareori, că văd unele entități invizibile pentru adulți, umblând prin camera în care stau.

Psihologii sunt de părere că, la vârsta copilăriei, omul are o imaginație bogată. Dar dacă copiii nu vorbesc doar din imaginație și văd cu adevărat  acele entități? Psihologii au depășit de mult vârsta copilăriei, prin urmare nu ar trebui să se pronunțe chiar atât de ferm referitor la psihologia copilului. Cel mult ar trebui să vorbească despre psihologia copilului, văzută prin prisma unui adult.

Adulții pot fi victime ale lacunelor temporale, individulale sau colective, induse de surse necunoscute; și aici vorbesc în cunoștință de cauză. De pildă, evoluțiile OZN din Curbura Buzăului, din noaptea de de 22/23 august 1980, fenomen observat de peste 20 de martori oculari adulți, cu aproximaţie între orele 1,30 şi 4,45. O parte dintre martorii oculari îl puteau descrie în detaliu și după trei decenii, alți martori oculari ai acelui eveniment cosmic nu își mai amitesc că acel fenomen să fi avut loc.(A se consulta în acest sens și articolul apărut în Jurnal Paranormal, intitulat Fenomenul OZN din Curbura Buzăului.)

Potrivit concluziilor la care au ajuns oamenii de știință, noi percepem la nivel conștient cel mult 1% din fenomenele ce se desfășoră în universul nostru.  Suntem dependenți de programul individual existent în creierului nostru, în ce privește sesizarea prin simțurile noastre conștiente a unor fenomene din spațiul înconjurător.

Articolul de mai sus se constituie într-un îndemn la meditație, adresat cititorilor JP.