FETIŞISMUL SURSELOR DOCUMENTARE

Unii dintre semenii noştri dau impresia că ating superlativul absolut al erudiţiei, dacă susţin că au citit opera unui scriitor „în original”. Deşi mă îndoiesc că au avut acces la manuscrisele originale ale unor opere literare sau stiinţifice, care, se ştie, sunt păstrate în biblioteci academice. Nu trebuie scăpat din vedere un lucru. Fiecare autor îşi cosmetizează ulterior opera originală de unele inadvertenţe, scăpate în lucrare. Cuvinte, fraze ori paragrafe întregi ale unei opere literare sau ştiinfice, suferă numeroase modificări operate de autor pe parcursul reeditării, în funcţie de evoluţia gândirii sale şi de informaţiile ce apar după editarea unei lucrări. Citirea „în original” a unui manuscris nu are decât o valoare simbolică, la îndemâna unui cercetător interesat de evoluţia gândirii în timp a unui autor.

          Fetişismul surselor documentare scrise, ne poate induce în eroare.  Operele literare sau stiinţifice cu carater documentar, sunt scrise de oameni, într-o epocă dată. Prin urmare, sunt tributare epocii în care au fost săvârşite. Chiar şi evagheliile scrise de autori consideraţi sfinţi, nu trebuiesc luate ad literam drept surse documentare. Au fost realizate într-o epocă în care se punea credit pe ce spuneau unii oameni, cu veleităţi de lideri ai comunităţii.  Nu a existat posibilitatea verificării conţinutului acestor opere şi a sănătăţii mentale a autorilor. Intuiesc că cele scrise de mine aici, vor stârni reacţii negative din partea unor credincioşi habotnici. De vreme ce am apucat să vorbesc despre fetişismul surselor documentare, să mă ierte acei credincioşi că îndrăznesc să nu fiu de acord cu ei. Şi eu sunt credincios, dar nu sunt adeptul enunţului din cărţile sfinte, care prevede formula sacramentală „crede şi nu cerceta”. Eu, înainte de a crede, cercetez.     

          Observ că literatura scrisă pe tema unor evenimente mai puţin obişnuite, este luată drept sursă documentară infailibilă. Cu permisiunea cititorilor noştri, doresc să fac o remarcă. Sursele documentare pe care le citeză diverşi autori, sunt compilate după alte surse, unele dintre acestea cu valoare documentară îndoielnică, ca să nu spun mai mult; autorii acestor surse, la rândul lor, s-au ispirat din alte surse, etc. Există şi surse documentare menite să oculteze evenimente sensibile, oferind cititorilor frânturi derutante de informaţii reale, combinate cu informaţii false. Este vorba de „dezinformare gri”, sintagmă folosită de servicii de informaţii.      

          Şi diferite articole publicate în presă, având autori jurnalişti dornici de senzaţional, sunt citate drept surse documentare. Nici autorul acestor rânduri nu a scăpat de părerile jurnaliştilor în cauză. Un reporter a mers până acolo încât a afirmat că „ne-am speriat” de ce am văzut, incluzând şi pe autor în acea „sperietură”. Dată fiind pregătirea de specialitate şi activitatea pe care am defăşurat, frica îmi este necunoscută, fără a fi tributar patologiei de rigoare. Absolvenţii modulului 2 pot verifica ei înşişi, cum se disipează senzaţia de frică prin accesarea repetată, prin teledetecţie extrasenzorială, a unui alt univers situat la alt nivel de organizare a materiei, gurvernat de viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale. Jurnaliştii sunt liberi să afirme ce doresc, să pună orice titluri la articolele pe care le scriu, uneori cu legătură incertă faţă de conţinut. Prin urmare, ceea ce scriu jurnaliştii, nu trebuie considerat neapărat drept sursă documentară  asupra unui fenomen dat.

          Un autor de bloguri, îmi reproşează că aş fi ahtiat după reclamă în mass-media. Lucru total neadevărat. Rarele mele apariţii la televiziune sau în presa scrisă, au fost făcute la insistenţele realizatorilor tv şi ale câtorva jurnalişti. Am primit şi vreo patru propuneri din partea unor regizori de televiziune, pentru a participa la realizarea unor filme documentare despre mine. Am refuzat oferta. La fel cum refuz solicitările în ultimii ani de a apărea în cadrul unor emisiuni tematice de televiziune.

          Unii autori, ce se manifestă prioritar pe bloguri, amestecă date reale cu date false, incluzând în ecuaţie propriile idei izvorâte din complexe de inferioritate, cumulate pe parcursul vieţii lor. Departe de mine gândul să vorbesc cu dispreţ despre aceşti autori. Profesiunea mea de credinţă este cea pe care am notat-o (pe patul de spital), în prologul manualului de supravieţuire:

          „În zilele şi în nopţile de chin ce au urmat, am ajuns la concluzia sinceră că nimeni - nici măcar cei mai inverşunaţi duşmani ai mei  -  să nu treacă prin suferinţele pe care le înduram eu. Şi atunci am simţit că mi se luminează mintea şi m-am detaşat de universul frâmăntărilor omeneşti. I-am iertat pe toţi cei care mi-au făcut rău, m-am împăcat cu toată lumea. Pentru mine nu mai există inamici. Toţi sunt oameni. Unii indivizi sunt programaţi genetic să facă bine pentru semenii lor; alţi indivizi sunt programaţi să facă rău. Nu este vina lor că s-au născut cu un program cerebral negativ. Viaţa lor devine un coşmar, fiind nevoiţi să gândească în permanenţă cum să şicaneze pe semenii lor, în loc să-şi canalizeze energiile psihice către ceva cu adevărat notabil; iar plata pentru acest comportament   se află mai sus de vrerea noastră."

          Cer scuze cititorilor, pentru că încă nu m-am debarasat de expresii „academice” în vocabularul pe care îl folosesc. Sunt născut în Bucovina de Nord (Ucraina), din părinţi ucraineni. Până la vârsta de 9 ani am vorbit exclusiv limba ucraineană. Am învăţat să vorbesc limba română la şcoală, după manuale. Şi nu regret că sunt un ucrainean care vorbeşte şi scrie în limba română. Regretabil este comportamentul unor români, care, mânaţi de instincte primitive, trăiesc cu credinţa deşartă, bolşevică, potrivit căreia dacă dai în capul românului de lângă tine, îl cobori la nivelul tău.

          P.S. Întrucât cititorii care agrează Jurnal paranormal au votat în proporţie de 95% pentru menţinerea rubricii editoriale, săptămâna viitoare va apărea articolul intitulat Complexul limbii materne. Este un material de actualitate, scris la obiect. Nu-l pierdeţi!