Gândul, atribut paranormal al omului

Calea de acces către palierul paranormal al existenţei noastre se află la îndemâna fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă, rasă sau convingeri religioase. Este creierul omului. Această fantastică îmbinare a materiei cu spiritul poartă omenirea spre culmile progresului. Ascunde totodată, energii latente nebănuite capabile să deschidă frontiere de nepătruns, să ne propulseze către depărtările infinite ale Universului.

Cu cele peste o sută de miliarde componente active ale sale (neuroni), cu o infinitate de legături interneuronale (sinapse) prin care circulă neurotransmiţători electrochimici şi de altă natură, cu formidabila sa capacitate de stocare şi procesare a informaţiilor, cu funcţiile sale cunoscute şi cu uimitoarele însuşiri ce se întrezăresc în mod accidental sau în urma unor investigaţii ştiinţifice sistematice, creierul va rămâne pentru omenire cea mai îndepărtată frontieră a cunoaşterii – o frontieră practic de neatins.

Pentru a ne face o idee despre fenomenala complexitate a acestei enigmatice structuri vii, ar fi suficient să amintim că potrivit unor estimări făcute de oameni de ştiinţă, numărul posibil de variante conexionale între cele peste o sută miliarde de neuroni ar putea egala numărul atomilor existenţi în Univers. Comparativ cu funcţiile rămase necunoscute ale acestui miracol al viului, ceea ce s-a reuşit a se descifra până la ora actuală nu depăşeşte, metaforic vorbind, un fragment din partea vizibilă a unui aisberg. Formarea neuronilor este un proces de-a dreptul incredibil. Începând cu a patra săptămână de la momentul concepţiei, celulele cerebrale ale fătului se înmulţesc într-un ritm vertiginos, câte 250.000 de celule pe minut. În primul an de viaţă, creierul copilului îşi triplează volumul, continuând dezvoltarea impresionantei sale reţele interneuronale. În acelaşi timp se formează o mulţime de microcircuite ce leagă minuscule conexiuni filamentoase situate la extremităţile neuronilor, numite dendrite.

Scoarţa cerebrală (stratul cutanat exterior al creierului) conţine aproximativ 1000 kilometri de fibre conexionale pe centimetru cub. Aceste câteva date sumare reprezintă doar o infimă parte din complexitatea întregului. În afara funcţiilor cerebrale ce coordonează şi menţin organismul biologic în viaţă, pe lângă porţiunile cortexului angajate pentru disponibilităţi intelectuale şi alte câteva atribuţii relativ cunoscute, creierul uman deţine şi un vast volum de particularităţi uimitoare ce pot fi lesne asimilate fenomenologiilor paranormale.

Este cunoscut faptul că, la nivelul percepţiei conştiente creierul omului poate prelucra până la proximativ 30 - 32 de unităţi de informaţie (biţi) pe secundă. Cea mai mare parte a informaţiilor captate pe căi senzoriale din mediul înconjurător se situează sub pragul de intensitate ce determină reacţii de răspuns la nivel conştient. Se ştie cu certitudine că informaţiile provenite pe căi subliminale, în afara percepţiei conştiente, se imprimă deasemenea în memorie şi sunt procesate ca atare. Iar la nivel subconştient, randamentul procesării informaţiilor creşte la milioane de biţi pe secundă. Cu ce scop are loc această masivă stocare şi prelucrare de date, ştiindu-se că formaţiunea reticulară din interiorul trunchiului cerebral triază informaţiile, permiţând trecerea către nivelul conştient doar a unui număr de câteva sute de mesaje? Ce se întâmplă cu grosul datelor înmagazinate în subconştient şi încotro sunt ele dirijate?

Disponibilităţile reale ale creierului uman sunt abia la începuturile cunoaşterii. Experimente ştiinţifice având un grad rezonabil de repetabilitate a rezultatelor, conduc la ipoteza că omul este dotat din naştere cu un volum impresionant de funcţii cerebrale surprinzătoare, pe care nu le foloseşte niciodată în viaţa sa. S-a constatat, tot pe cale experimentală, că acest fantastic computer biologic poate efectua la nivel subconştient, aparent instantaneu, analize comparative ce implică sute de mii de detalii diferite - fapt confirmat şi de abilităţile psihice fenomenale ale operatorilor de detecţie extrasenzorială. S-a demonstrat totodată, că în subconştientul uman există în stare latentă sisteme biologice subtile ale comunicaţiei telepatice, ale detecţiei şi teledetecţiei extrasenzoriale, ale premoniţiei. Aceste tainice abilităţi extrasenzoriale trebuiesc doar activate, sensibilizate prin antrenamente speciale şi aplicate în practica de zi cu zi spre folosul nostru, desigur cu prudenţa cuvenită.

Savanţii încă nu pot explica rostul evidentei supradimensionări a capacităţii cerebrale a omului, în comparaţie cu cerinţele sale existenţiale cunoscute. Să fie vorba despre un accident genetic, intervenit cândva pe parcursul evoluţiei speciei? Pentru că, dacă funcţia crează şi perfecţionează organul, nu era firesc ca în etapa evolutivă actuală homo sapiens să dispună de un creier ale cărui funcţii să fie corelate cu imperativele fiziologice şi psihice necesare vieţii de zi cu zi? Dacă creierul este un rezultat al evoluţiei speciei, supradimensionarea capacităţilor mintale ale omului nu ar constitui dovada că apogeul evoluţiei sale a fost atins cu mii de ani în urmă, iar în prezent cea mai „evoluată” specie din regnul animal se află în proces involutiv? Pentru că, forţează nota alţi cercetători, nimeni nu îşi cumpără cel mai sofisticat computer existent pe plan mondial, numai pentru a calcula ingredientele ce intră în compoziţia preparatelor culinare pe care le consumă zilnic. Sau, pentru a păstra aparenţele, să înţelegem că omul e un hibrid rezultat în urma procesului evoluţiei speciilor, căruia i-au fost implantate câteva organe sofisticate pe care va învăţa să le folosească la întreaga lor capacitate într-un viitor îndepărtat? Dar într-un asemenea caz ipotetic, cine a creat acele organe şi cine a făcut implantul, se întreabă, nu fără o anumită doză de sarcasm, adversarii teoriei evoluţioniste. E drept că în pomicultură se practică un procedeu întrucâtva asemănător, ce conduce la îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai unor pomi fructiferi. Totuşi, altoiul de calitate superioară trebuie luat de undeva, iar altoirea trebuie făcută de cineva cunoscător în materie.

Alţi gânditori se întreabă dacă omul înţelege cu adevărat menirea sa pe Pământ. Covârşitoarea majoritate a omenirii se lasă în continuare mânată de insticte primitive, ce nu necesită efortul folosirii integrale a funcţiilor cerebrale şi a abilităţilor extrasenzoriale ce se trasmit genetic de la o generaţie la alta.  

Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, părintele teoriei evoluţiei speciilor dă şi el cu parul în carul cu oale. În lucrarea sa de căpătâi, The Origin of Species – ediţia din anul 1902, Charles Darwin scria negru pe alb: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin evoluţie, pare cât se poate de absurd.” În acest context, ce ar fi putut adăuga celebrul naturalist despre creierul uman? Dar despre gând?

Iată cum, pe nesimţite, păşim în aria fenomenelor paranormale. Pentru că cercetători neuro-psihiatri, psihologi - ca să nu mai vorbim de parapsihologi - au ajuns la o concluzie cel puţin şocantă. Gândul nu este un rezultat al funcţiilor cerebrale ale omului, ci invers: gândul foloseşte creierul omului pentru a determina acţiunile sale prezente şi viitoare. Dar ce este gândul? „Gândul e cea mai mare jale în psihiatrie” – e de părere cunoscutul neuro-psihiatru René J. Bourdiol. Nu se ştie ce este, de unde vine şi la care nivel de alcătuire a materiei se află.

Este ştiut că ceea ce numim noi gând, se propagă în spaţiu cu viteze uluitoare. Viteza de propagare a gândului este net superioară propagării tahionilor, care depăşesc viteza luminii în vid. De pildă, în timp ce unda asociată gândului străbate distanţa de la Pământ la Soare în mai puţin de două secunde, fotonul - componenta de bază a luminii, parcurge acelaşi drum în aproximativ 8 minute.      Asemănător neutrinilor, gândul poate trece cu uşurinţă prin medii solide, cum ar fi betonul, plumbul, oţelul, piatra, etc. Să ne mire acest lucru? Se pare că nu este cazul. Ceea ce noi percepem prin simţurile noastre drept mediu solid, în realitate sunt atomi şi electroni în mişcare, cu alte cuvinte – energie. Dacă noi, oamenii, am reduce dimensiunile noastre la mărimea unui atom, am putea circula liber prin pereţii caselor sau prin alte obstacole materiale. Undele telepatice generate de creierul uman fac acelaşi lucru. Trec nestingherite, cu viteze practic instantanee, prin orice obstacol din Univers.

Pe de altă parte, potrivit unor informaţii provenite din documente declasificate în SUA, ar rezulta că există spioni extrasenzitivi americani ce posedă abilitatea practică de a efectua călătorii în trecutul şi în viitorul omenirii. Pare de domeniul SF? Să nu ne grăbim a trage concluzii pripite. Pentru că, după cum spunea celebrul fizician Albert Einstein, trecutul, prezentul şi viitorul sunt simple iluzii. Ca urmare, posibilitatea efectuării în timp real a unor călătorii în trecut sau în viitor atestă existenţa concomitentă a trecutului şi viitorului. Se conturează totodată, ipoteza potrivit căreia prezentul ar avea o durată insesizabilă de timp, de cel mult o picosecundă. Pentru că, susţin oamenii de ştiinţă implicaţi în acest gen de investigaţii, în clipa imediat următoare „prezentul” devine trecut, evenimentele avansând constant către viitor. Succesiunea trecutului, „prezentului” şi viitorului poate fi comparată cu o riglă a cărei cursor înaintează constant către viitor.

Să revenim la gând. În urma unor experimente pe care le-am făcut în anii ’70  la care au participat subiecţi umani copii, am remarcat că factorul principal care duce la obezitate în rândul copiilor, este gândul. Copiii supraponderali se gândesc obsesiv la mâncarea preferată, indroducând în subconştient informaţia subliminală care stimulează zona cerebrală responsabilă cu prelucrarea hranei la nivel bilologic. Seara, înainte de a adormi, copiii supraponderali se gândesc la ce vor mânca a doua zi, întroducând în acest mod în subconştientul lor „ingredientele” necesare dezvoltării ţesutului adipos. Am observat cu acel prilej că în situaţia în care se scade din raţia zilnică de mâncare sau se reduce potenţialul caloric al alimentelor pe care le consumă zilnic copii supraponderali, ei continuă să se îngraşe cu gândul la mâncare. Se ştie că un copil supraponderal va deveni un adolescent suprapoderal, apoi va deveni un adult obez. Şi aceste neplăceri sunt create de gând.

În urma unor teste experimentale recente făcute de oameni de ştiinţă, rezultă că gândul poate creşte masa musculară mai bine decât exerciţiile fizice. Cercetătorii au ales două grupe de subiecți umani. O grupă a fost pusă să facă antrenamente fizice la sală iar cealaltă grupă să facă exerciţiile în gând. În acelaşi interval de timp, subiecţii umani din prima grupă au beneficiat de o dezvoltare a masei musculare în medie de 25%, în timp ce subiecţii umani care au făcut exerciţiile în gând au obținut o dezvoltare a masei musculare de 28%.

Remediul supraponderabilităţii l-am găsit prin psihoterapie. Pe parcusul zilei, copiii suprapoderali erau atraşi în activităţi ce prezetau pentru ei un interes cu mult mai mare decât mâncarea. Astfel, suprapoderalii nu se mai gândeau seara la mâncare, creierul lor fiind ocupat cu procesarea informaţiilor rezultate din activităţile zilei precedente. Pentru a grăbi procesul de reducere a masei corporale, am găsit remedii naturale pentru creşterea nivelului metabolismului individual. Rezultatele au fost spectaculoase, fiecare copil a revenit la proporţile fizice optime.       

Gândul este un miracol al viului. Se află, posibil, la alt nivel de organizare a materiei, guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale.