De curând a ieşit de sub tipar o excepţională carte de memorii, scrisă de inegalabilul narator al vremurilor din urmă, Ion Pavel. Autorul, ofiţer superior de informaţii, provine din cele mai înalte paliere profesionale ale serviciilor secrete, în care a deţinut numeroase funcţii de comandă. Spun numeroase, pentru că Ion Pavel cu greu se acomoda şi niciodată întru totul în postură de ofiţer executant al unor ordine, ce nu erau în deplină potrivire cu propriile sale convingeri.

Mărturisesc, văzând cartea (sugestiv) intitulată DINCOLO DE APARENŢE. O VIAŢĂ PE MALUL CELĂLALT, nu mă aşteptam la prea multe destăinuri din labirintul obscurizat al serviciilor noastre de informaţii din perioada ceauşistă. Autorii unor atari memorii urmează, de regulă, litera codului profesional ce impune „condamnarea” la tăcere. Ion Pavel e însă excepţia de la regulă. A fost şi a rămas un rebel, credincios judecăţilor sale.

În lucrarea sa recent apărută în Editura PARADIGME, sub egida INSTITUTULUI NAŢIONAL PENTRU STUDIUL TOTALITARISMULUI, Ion Pavel ţine cumpănă dreaptă între regulamente militare şi informarea sinceră a cititorilor săi despre dedesubturile alambicate ale unei epoci nu demult apusă. Şi la acest capitol, rebelul Ion Pavel nu iartă. Asemănător unui artist plastic de mare clasă, autorul creionează din tuşe ferme portrete precise şi totodată nemuritoare  ale fostelor personalităţi statale comuniste, pe care le-a cunoscut pe parcursul tumultuoasei sale cariere de ofiţer de informaţii. Iată, de pildă, câteva dintre portretizările făcute de naratorul Ion Pavel, după cum cu modestie el însuşi se autointitulează.

Despre cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu: „Ea, ciuperca otrăvită, saprofită, el, planta devorată de acţiunea ei saprogenă. În simbioză trăind, i-a găsit şi noaptea de Crăciun a anului 1989, când gloanţele trase la comanda unor minţi tulburate de graba legitimării lor ca urmaşi de drept ai puterii deja picate, i-au trimis în veşnicia istoriei.” Cu privire la femeia Elena Ceauşescu: „Dacă la datul meu bărbătesc aş fi plecat în lume să-mi caut perechea şi aş fi întâlnit numai femei ca Elena Ceauşescu, aş fi rămas pentru totdeauna inocent şi becher.” În legătură cu generalul Mihai Pacepa, Ion Pavel consemnează: „Era obsedat de dorinţa ca el să fie perceput ca fiind EL, nu pur şi simplu locţiitorul şefului D.I.E. Mihai Pacepa şi Nicolae Ceauşescu se asemănau teribil în dorinţa lor bolnăvicioasă de a primi adulare.” Referior la generalul Iulian Vlad: „Se mişcă cu paşi egali, cumpăniţi ca ritm şi siguranţă. Chip blând, dar sobru, dominat de priviri sclipitoare, gata, parcă, să vălurească apele nepregătite să-i oglindească imaginea. (...) Nu se plânge, nu cere de la nimeni nimic, nici măcar repararea deplină a nedreptăţilor ce i s-au făcut de către puterea instalată în decembrie 1989.”

Prin aria evenimentelor confidenţiale şi prin galeria de portrete cu măiestrie zugrăvite de Ion Pavel, se perindă o pleiadă de personaje -  fiecare cu virtuţile şi tarele sale.

Lectura cărţii e captivantă. Din momentul în care începi să o răsfoieşti, cu greu te mai desparţi de ea. Am lăsat la urmă un pasaj tulburător, ce reflectă cu prisosinţă profesiunea de credinţă a patriotului militar, Ion Pavel.

„Toate pot să aştepte: şi florile primăvara, şi strugurii toamna, şi râurile ploile, şi mările fluviile, şi dimineţile soarele, şi nopţile stelele şi luna, şi mamele copiii să le treacă pragul, şi copiii mângâiatul pe creştet al părinţilor. Toate pot să aştepte – ţara nu! Pentru că ea înseamnă toate laolaltă şi toate deodată.”