Pe parcursul emisiunii-serial tv intitulată Terapii alternative, am promis telespectatorilor că, la timpul potrivit voi face publice rezultatele monitorizării activităţii unor vindecători sau pretinşi vindecători din aria terapiilor alternative. Deşi sunt conştient de viesparul pe care îl voi stârni cu acest demers, mă ţin totuşi de promisiune.

Când eram pe cale să răsuflăm liniştiţi că odată cu mult râvnita şi intens mediatizata noastră aderare la Uniunea Europeană se va face ordine şi în ograda sistemului autohton de protecţie a sănătăţii populaţiei în faţa  imposturii practicate în aria terapiilor alternative, realitatea din teren se menţine în continuare la cote îngrijorătoare. Se pare că năravul balcanic, împământenit de originala noastră democraţie postdecembristă  (democraţie pentru dulăi, nu pentru căţei!) e departe de a fi dezrădăcinat.

După apariţia Legii privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară şi alternativă  - (monument de ignoranţă, demn de cartea recordurilor!) şi câteva săptămâni de tatonare a  posibilelor reacţii ale oficialităţilor statului asupra puzderiei de cabinete terapeutice pretins naturiste, vânzătorii de iluzii bioenergetice s-au avântat cu şi mai mult zel în păcălirea românilor suferinzi, incapabili să ţină piept preţului prohibitiv al medicamentelor, stabilit abuziv de patronii comerţului cu produse farmaceutice.

Leacurile farmaceutice vândute în ţara noastră sunt de 4-5 ori mai scumpe decât cele comercializate în unele ţări vest-europene; iar dacă punem la socoteală şi salariul mediu pe economie sau nivelul pensiilor destinate „cetăţenilor de rând”, comparativ cu cele din statele occidentale, mai că îţi vine să pui mâna pe bâtă şi să dai iama în aleşii la grămadă cuibăriţi în confortabile fotolii parlamentare, ce nu prididesc să voteze noi şi noi privilegii personale. Şi atunci să ne mire faptul că în acest climat viciat proliferează şarlatania în terapeutica alternativă, cu îngăduinţa nedisimulată – şi zice-se dezinteresată – a unor factori de decizie din Ministerul Sănătăţii?     Şi cum pot fi interpretate dedesubturile zgomotosului tam-tam publicitar, ce îndeamnă amărăştenii să dea buzna în aşa-zise cabinete cu bioenergie (?!), în care îşi lasă până şi ultimul bănuţ economisit pentru coşciug şi tradiţionala şpagă pentru popi, în schimbul binecuvântării celei de pe urmă?

Pare ciudată şi sârguinţa aceluiaşi minister de a elibera pompieristic, fără o verificare pertinentă prealabilă, autorizaţii, atestate şi certificate de omologare pentru tot soiul de cabinete „naturiste” şi invenţii dubioase, necesare chipurile pentru funcţionarea ziselor cabinete terapeutice.

Sigur că, oriunde în lume – poate cu excepţia papuaşilor din  Noua-Guinee – oricare cetăţean are dreptul legal să propună spre brevetare orice invenţie pofteşte. De pildă, se pot breveta aparate tehnice sau utilaje industriale pentru făcut bătături la tălpi, pentru neutralizarea aprinderii chibriturilor sau pentru inversarea jetului de apă la robinetul din baie.  Anual se organizează şi saloane destinate expunerii invenţiior inutile, iar cele mai stupide creaţii ale minţii umane sunt premiate cu diplome şi medalii. Dar de aici, până la omologarea invenţiilor inutile de către instituţii guvernamentale autohtone, destinate chipurile tratamentelor medicale alternative, e cale lungă.

Telespectatorii îşi amitesc, desigur, de un inventator extravagant ce a prezentat românilor o invenţie omologată de Ministerul Sănătăţii, zicea el, capabilă să vindece toate boleşniţele de pe mapamond. Bineînţeles că în timpul prezentării maşinăriei create de imaginaţia sa înfierbântată, s-au îngrămădit „spontan” la telefon o sumedenie de foşti „bolnavi incurabili”, ce nu mai conteneau cu temenele la adresa inventatorului-terapeut, pentru fericirea de a fi fost trataţi cu acea miraculoasă născocire tehnică, menită să aducă sănătate în casele amărâştenilor.

Cu ceva timp în urmă am fost contactat şi eu de un inventator din Galaţi, care mi-a cerut sprijinul pentru promovarea unei năzdrăvănii omologate de acelaşi minister, ce avea nemaipomenitul dar de a „imuniza” pe vecie familii întregi faţă de agresiunea agenţilor patogeni. Era un mic generator de ioni negativi, hărăzit să purifice aerul din apartamente, spaţii administrative şi complexe comerciale.

Pentru a primeni aerul viciat, aparatul era proiectat să funcţioneze non-stop, în spaţii închise ermetic. Inventatorul socotise cu rigurozitate câţi ioni negativi erau necesari pe metru cub de aer, viteza de rotaţie a ventilatorului, etc. În graba lucrurilor, uitase însă un lucru esenţial: nu luase în calcul împuţinarea oxigenului din încăperi în urma proceselor biologice şi creşterea galopantă a nocivităţii aerului. Să nu fi ştiut funcţionarul care omologase invenţia că, pentru a trăi, omul are nevoie şi de oxigen, nu numai de mâncare şi apă?

Un alt inventator „celebru” bântuie fără răgaz televiziunile, făcând reclamă unui maldăr de invenţii brevetate la OSIM şi omologate de acelaşi neinspirat minister, destinate „vindecărilor miraculoase cu bioenergie”,  „anihilării” microundelor din telefoane mobile şi fotografierii... aurelor umane. Pretinde că dispozitivele sale sunt folosite de americani, ruşi, japonezi şi de „cei de la NASA”. 

Dar inventatorii de aparate-minune sus-menţionaţi par mieluşei pe lângă alţi făuritori de instrumente „medicale”, mai galonaţi, deci mai credibili la prima vedere. De exemplu, un inventator fistichiu, doctor în inginerie electronică, a încercat să-şi facă „numărul” la o televiziune respectabilă, punând pe tapet o altă invenţie brevetată şi omologată de... aţi ghicit, nu mai intru în detalii. Norocul a fost că realizatorii emisiunii nu erau din cei cu mintea dusă cu sorcova şi au cârmit-o la timp pe divertisment, afişând pe ecran inseraţia corespunzătoare. Tipul inventase o cunună din sârme de oţel, de care atârnase câteva eprubete umplute pe jumătate cu pietricele şi cocoloaşe de hârtie. Ca să funcţioneze, aparatul trebuia legat zdravăn în jurul scăfârliei bolnavului, unde trebuia ţinut preţ de zece minute – răstimp în care, pretindea inventatorul, erau decimaţi germenii tuturor bolilor din organismul omului.

Pentru demonstrarea nemaipomenitelor virtuţi ale sculei, luase drept cobai un cameraman din platou. După ce scalpul victimei prinse a se congestiona sub presiunea sârmelor, inventatorul îndepărtă instrumentul şi arătând pielea înroşită, exclamase entuziasmat: „Vedeţi că are efect?!” Dacă ilustrului „savant” i-ar fi venit ideea să-l strângă de gât pe cameraman cu sârmele alea, cu siguranţă că efectul ar fi fost şi mai interesant.

Principiul fizic după care funcţiona aparatul trebuie să fi fost foarte sofisticat, pentru că nici inventatorul nu-l înţelegea. Drăcovenia aia cică „trăgea” – nu se ştie cum – energie cosmică din cer (radiaţiile cosmice sunt cancerigene! – n.a.), o „transforma” în bioenergie, după care o împrăştia printre circumvoluţiile creierului bolnavului.

Cu alt prilej „savantul” cu pricină declarase cu modestie că era pe cale să prindă şpilul funcţionării invenţiei sale şi să încaseze – de ce nu? – un „mic” premiu Nobel pentru asta. Iar o doctoriţă cu accent slav a lăsat de izbelişte chirurgia pentru care se specializase ani de-a rândul şi s-a apucat şi dânsa de „tratamente cu bioenergie”, făcând reclamă televizată unui alt aparat tehnic, cumpărat la Moscova după spusele sale, prin intermediul căruia „repara aura” pacienţilor cu boli incurabile! 

În ce priveşte procedura autohtonă de omologare a unor invenţii şi metode pentru tratamente bioenergetice, lucrurile capătă uneori conotaţii hilare. De pildă, ani de-a rândul Ministerul Sănătăţii a eliberat autorizaţii pentru funcţionarea cabinetelor de tratamente cu „bioenergie”, numai pe baza unor „expertize” ochiometrice făcute asupra „bioterapeutului” solicitant. În unele cazuri era suficient ca individul să demonstreze că transpira abundent şi că sudoarea sa era lipicioasă, la care aderau monezi, linguri sau fiare de călcat, pentru a fi declarat „paranormal” şi  găsit apt pentru exercitarea meseriei de terapeut cu bioenergie.

Nici sectorul terapiei alternative cu plante medicinale nu se simte prea bine. Medicina naturistă a fost poluată – până la limita sufocării – de o liotă de farsori ce se dau drept terapeuţi, comercializând tot felul de licori „tămăduitoare” fără nici un beneficiu vizibil asupra organismului uman, dar cu posibile efecte secundare negative.  În prospectele ataşate recipientelor cu „ceaiuri vindecătoare” se menţionează că sunt comercializate cu aprobarea Ministerului Sănătăţii şi că producătorii... nu garantează vindecarea bolilor pentru care sunt recomandate. Curat şarlatanie postdecembristă!

Nici cu ceaiurile pentru „slăbit” lucrurile nu stau mai bine. Pe de o parte medicii specialişti susţin, pe bună dreptate, că acele ceaiuri „miraculoase” nu ajută la slăbit – dimpotrivă, se obţin efecte contrare scopului declarat de către producător -  iar pe de altă parte, populaţia continuă să fie bombardată cu reclame televizate în care sunt elogiate „virtuţile” acelor licori.

Nici la ora actuală nu există un minim control asupra procedurilor terapeutice alternative, aplicate fără discernământ asupra bolnavilor cu maladii considerate incurabile de medicina alopată actuală.             

După cum lesne se poate observa, în aria medicinei alternative continuăm să defilăm prin praful balcanic în sens giratoriu către UE, via Papua-Noua Guinee.