Primesc frecvent mesaje din partea unor cititori, care îmi cer să mă întâlnesc cu dânșii pentru discuții confidențiale, întrucât au descoperit că ar poseda puteri paranormale. Mărturisesc, cu scuzele de rigoare, că șterg acest gen de solicitări din computerul meu, pentru că oricare semen deține în stare latentă energii paranormale. Orice ființă din Galaxia noastră este structurată din materie vie, care poate dezvolta energii subconștiente în funcție de necesități de supraviețuire. Premoniția pericolului, telepatia, teledetecția extrasenzorială, premoniția cutremurelor sunt doar câteva din energiile ancestrale care există în subconștientul uman. Din cauza facilităților oferite de actuală civilizație tehnologică, aceste super-simțuri au trecut în ”adormire” în mintea noastră subconștientă; dar ele există cu certitudine, se transmit pe care genetică între generații și pot fi activate.

Creierul uman – o enigmă universală

Cu cele peste o sută de miliarde componente active ale sale (neuroni), cu o infinitate de legături interneuronale (sinapse) prin care circulă neurotransmiţători electrochimici şi de altă natură, cu formidabila sa capacitate de stocare şi procesare a informaţiilor, cu funcţiile sale cunoscute şi cu uimitoarele însuşiri ce se întrezăresc în mod accidental sau în urma unor investigaţii ştiinţifice sistematice, creierul va rămâne pentru omenire cea mai îndepărtată frontieră a cunoaşterii – o frontieră practic de neatins. Pentru a ne face o idee despre fenomenala complexitate a acestei enigmatice structuri vii, ar fi suficient să amintim că, potrivit unor estimări făcute de oameni de ştiinţă americani, numărul posibil de variante conexionale între cele peste o sută miliarde de neuroni ar putea egala numărul atomilor existenţi în Univers. Comparativ cu funcţiile rămase necunoscute ale acestui miracol al viului, ceea ce s-a reuşit a se descifra până la ora actuală nu depăşeşte, metaforic vorbind, un fragment din partea vizibilă a unui aisberg. Formarea neuronilor este un proces de-a dreptul incredibil. Începând cu a patra săptămână de la momentul concepţiei, celulele cerebrale ale fătului se înmulțesc într-un ritm vertiginos, câte 250.000 de celule pe minut. În primul an de viaţă, creierul copilului îşi triplează volumul, continuând dezvoltarea impresionantei sale reţele interneuronale. În acelaşi timp, se formează o mulţime de microcircuite ce leagă minuscule conexiuni filamentoase situate la extremităţile neuronilor, numite dendrite. Scoarţa cerebrală (stratul cutanat exterior al creierului) conţine aproximativ 1000 kilometri de fibre conexionale pe centimetru cub. Aceste câteva date sumare reprezintă doar o infimă parte din complexitatea întregului. În afara funcţiilor cerebrale ce coordonează şi menţin organismul biologic în viaţă, pe lângă porţiunile cortexului angajate pentru disponibilităţi intelectuale şi alte câteva atribuţii relativ cunoscute, creierul uman deţine un vast volum de particularități uimitoare, ce pot fi lesne asimilate fenomenelor paranormale.

Este cunoscut faptul, că la nivelul percepţiei conştiente, creierul omului poate prelucra până la aproximativ 30 - 32 de unităţi de informaţie (biţi) pe secundă. Cea mai mare parte a informaţiilor captate pe căi senzoriale din mediul înconjurător se situează sub pragul de intensitate ce determină reacţii de răspuns la nivel conştient. Se ştie cu certitudine, că informaţiile provenite pe căi subliminale în afara percepţiei conştiente, se imprimă de asemenea în memorie şi sunt procesate ca atare. Iar la nivel subconştient, randamentul procesării informaţiilor creşte – potrivit estimărilor relativ recente - la peste 100 trilioane de biţi pe secundă. Cu ce scop are loc această masivă stocare şi prelucrare de date, ştiindu-se că formaţiunea reticulară din interiorul trunchiului cerebral triază informaţiile, permiţând trecerea către nivelul conştient doar a unui număr de câteva sute de mesaje? Ce se întâmplă cu grosul datelor înmagazinate în subconştient şi încotro sunt dirijate? Și cine sau ce manipulează acest volum impresionant de date?

Disponibilităţile reale ale creierului uman sunt abia la începuturile cunoaşterii. Experimente ştiinţifice având un grad rezonabil de repetabilitate a rezultatelor, conduc la ipoteza că omul este dotat din naştere cu un volum impresionant de funcţii cerebrale surprinzătoare, pe care nu le foloseşte niciodată în viaţă. S-a constatat, tot pe cale experimentală, că acest fantastic procesor biologic poate efectua la nivel subconştient aparent instantaneu, analize comparative ce implică milioane de detalii diferite - fapt confirmat şi de abilităţile psihice fenomenale ale operatorilor de teledetecţie extrasenzorială. S-a demonstrat totodată, că în subconştientul uman există în stare latentă sisteme biologice subtile ale comunicaţiei telepatice, ale premoniţiei pericolului, ale teledetecţiei extrasenzoriale, etc. Aceste tainice abilităţi extrasenzoriale trebuiesc doar activate, sensibilizate prin antrenamente speciale şi aplicate în practica de zi cu zi, desigur cu prudenţa cuvenită.

Savanţii încă nu pot explica rostul evidentei supradimensionări a capacităţii cerebrale a omului, în comparaţie cu cerinţele sale existenţiale cunoscute. Să fie vorba despre un accident genetic, intervenit cândva pe parcursul evoluţiei speciei? Pentru că, dacă funcţia crează şi perfecţionează organul, nu era firesc ca în etapa evolutivă actuală homo sapiens să dispună de un creier ale cărui funcţii să fie corelate cu imperativele fiziologice şi psihice necesare vieţii de zi cu zi? Dacă creierul este un rezultat al evoluţiei speciei, supradimensionarea capacităţilor mintale ale omului nu ar constitui dovada că apogeul evoluţiei sale a fost atins cu mii de ani în urmă, iar în prezent cea mai „evoluată” specie din regnul animal se află în proces involutiv? Pentru că, forţează nota alţi cercetători, nimeni nu îşi cumpără cel mai sofisticat computer existent pe plan mondial, numai pentru a calcula ingredientele ce intră în compoziţia preparatelor culinare pe care le consumă zilnic. Sau pentru a păstra aparenţele, să înţelegem că omul e un hibrid rezultat în urma procesului evoluţiei speciilor, căruia i-au fost implantate câteva organe sofisticate pe care va învăţa să le folosească la întreaga lor capacitate într-un viitor îndepărtat? Dar într-un asemenea caz ipotetic, cine a creat acele organe şi cine a făcut implantul, se întreabă nu fără o anumită doză de sarcasm, adversarii teoriei evoluţioniste.

Alţi gânditori se întreabă dacă omul înţelege cu adevărat menirea sa pe Pământ. Covârşitoarea majoritate a omenirii se lasă în continuare mânată de insticte primitive, ce nu necesită efortul folosirii integrale a funcţiilor cerebrale şi a abilităţilor extrasenzoriale ce se trasmit genetic de la o generaţie la alta. Pentru a încurca şi mai mult lucrurile, părintele teoriei evoluţiei speciilor dă şi el cu parul în carul cu oale. În lucrarea sa de căpătâi, The Origin of Species – ediţia din anul 1902, Charles Darwin scria negru pe alb: „A presupune că ochiul s-ar fi putut forma prin evoluţie, pare cât se poate de absurd.” În acest context, ce ar fi putut adăuga celebrul naturalist despre creierul uman? Dar despre gând? Iată cum, pe nesimţite, păşim în aria fenomenelor paranormale. Pentru că cercetători neuro-psihiatri, psihologi - ca să nu mai vorbim de parapsihologi - au ajuns la concluzii cel puţin şocante. Gândul nu este un rezultat al funcţiilor cerebrale ale omului, ci invers: gândul foloseşte creierul uman pentru a determina acţiunile prezente şi viitoare ale ființei umane. Dar ce este gândul? „Gândul e cea mai mare jale în psihiatrie” – este de părere cunoscutul neuropsihiatru francez, René J. Bourdiol. Nu se ştie de unde vine şi la care nivel de alcătuire a materiei se află. Este ştiut că ceea ce numim noi gând, se propagă în spaţiu cu viteze uluitoare. Viteza de propagare a gândului este net superioară propagării tahionilor, care depăşesc viteza luminii în vid. De pildă, în timp ce unda asociată gândului străbate distanţa de la Pământ la Soare în mai puţin de două secunde, fotonul - componenta de bază a luminii, parcurge aceeași distanță în aproximativ 8 minute. Asemănător neutrinilor, gândul poate trece cu uşurinţă prin medii solide cum ar fi betonul, piatra, plumbul, oţelul, etc. Să ne mire acest lucru? Se pare că nu este cazul. Ceea ce noi percepem prin simţurile noastre drept mediu solid, în realitate sunt atomi şi electroni în mişcare; cu alte cuvinte – energie. Dacă noi, oamenii, am reduce dimensiunile noastre la mărimea unui atom, am putea circula liber prin pereţii caselor sau prin alte obstacole materiale. Undele telepatice generate de creierul uman fac acelaşi lucru. Trec nestingherite cu viteze practic instantanee, prin orice obstacol din Univers. Gândul este un miracol al viului. Se află la un nivel necunoscut de organizare a materiei și este guvernat de energii şi viteze de propagare corpusculară ce sfidează legile fizicii actuale. (Sursa: articolul Gândul, atribut paranormal al omului - autor  Vasile Rudan.)

Cum se manifestă super-simțurile materiei vii?

Ar fi suficient să ridicăm pentru o clipă vălul ce ne obturează vederea și rațiunea și iată ce putem afla. În urma cercetărilor făcute de prestigioase instituţii ştiinţifice din diverse țări, s-a constatat că la canide (câini, lupi, coioţi, şacali) simţul mirosului este de aproximativ o mie de ori mai dezvoltat decât la specia umană, fiind pe deasupra şi stratificat. Câinele poate deosebi prin miros toate ingredientele din care este structurată o formă a materiei. Există câini şi pisici care presimt fără greş, cu câteva zile înainte, iminenţa decesului oamenilor. Sunt şi câini specializaţi să descopere droguri, arme, muniţii, bani ascunși, să detecteze zăcăminte minerale în adâncul pământului, etc. Practic în orice domeniu al activităților umane, câinele poate contribui la rezolvarea problemelor care depășesc capacitățile senzoriale actuale ale omului.

Urşii polari pot adulmeca prada de la o distanţă de 40 km. Lupul poate mirosi de la 5 km distanţă o particulă olfactivă, diluată într-un miliard de molecule de aer. Copoii pot mirosi de la 11 km un gram de sudoare. Fluture mascul al viermilor de mătase simte femela de la 16 kilometri distanţă. Rechinul alb este capabil să discearnă urmele unei picături de sânge, dizolvată într-un milion de litri de apă de mare, detectând urme de sânge de la distanţa de 5 km. Crocodilii simt prada de la o distanţă de 6,5 km. Albinele au simţul mirosului de un milion de ori mai dezvoltat ca al omului.

Şoimul vede prada de la 10 km depărtare. Uliul și elanul văd şi în radiaţii ulraviolete. Triboliții aveau 5.000 de cristaline dispuși în jurul capului, ceea ce le conferea o vedere panoramică. Iar unele specii de păianjeni din pădurile tropicale, au acuitatea vizuală mai mare de 2000 de ori decât a omului, putând reface retina în permanență printr-un impuls cerebral, ceea ce le permite să vadă și la luminozitate zero. Vipera malaieziană simte prin fosele sale termice, diferenţa de o miime de grad Celsius. Anghila-electrică descarcă o energie electrică de 600 V timp de 40 secunde, putând să ucidă și caimani. Ţiparii din fluviul Amazon sunt capabili de descărcări electrice repetate de până la 1000 V pentru a ucide prada.

Elefanții comunică prin infrasunete cu alți semeni până la 100 kilometri distanță, Iar balenele mențin contactul între ele prin infrasunete, pe distanţe de mii de kilometri. De plidă, balenele cu cocoașă pot transmite și recepționa semnale pe o distanță echivalentă cu o jumătate din circumferința Pământului.

Atunci când furnicile din America Centrală se înmulţesc excesiv în muşuroi, o parte dintre acestea trebuie să roiască pentru a întemeia o nouă colonie. În vederea migrării, printr-un impuls cerebral le cresc aripi cu care zboară spre destinaţie, după care îşi smulg aripile şi devin furnici pedestre. Abilitatea furnicilor de a se dota cu aripi în vederea migraţiei, nu este un caz izolat în lumea animală. De pildă, lăcustele când se pregătesc să roiască în altă zonă pentru a se hrăni, printr-un impuls cerebral le cresc aripi și zboară întru-un roi format din miliarde de indivizi. Şopârlelor, când îşi pierd coada, le creşte alta la loc. Racii masculi marini când îşi pierd câte un braţ cu cleşti în timpul unei lupte cu alţi masculi, îngroapă membrul amputat (ca să nu vadă rivalii handicapul intervenit), se retrag într-un loc ascuns şi în două săptâmăni le creşte membrul la loc.. Stelele de mare când sunt taiate în bucăți, fiecare segment se regenerează într-o stea de mare, similară cu steaua de mare din care provin. Viermele plat din Madagascar când este tăiat transversal, se regenerează în doi indivizi cu funcţii identice. Salamandra are capacitatea fenomenală de refacere a tuturor organelor din corpul său.

Urşii hibernează de la 3 până la 7 luni fără să mănânce şi fără să bea apă. Aceste animale şi-au dezvoltat un mecanism biologic care previne osteoporoza şi alte boli în timpul hibernării. Şerpii pot sta 6 luni fără să mănânce. Crocodilul poate sta 2 ani fără mâncare iar ploşniţa 6 ani. Căpuşele pot supravieţui fără mâncare 9 ani iar alte specii până la 18 ani.

În ceea ce priveşte miracolul supravieţuirii în condiţii extreme, salamandra siberiană poate rămâne îngheţată la - 40°C ani de zile iar când se dezgheaţă, îşi reia imediat toate funcţiile biologice. Omida-păroasă siberiană nu este capabilă să mânănce îndeajuns de multe frunze pentru a se transforma în fluture, din cauza verii scurte siberiene. Când vine iarna, omida îngheață iar primăvara se dezgheață reluând hrănirea. Acest ciclu îl repetă timp de 14 ani, fiind considerată cea mai bătrână omidă de pe Pământ.

Cercetătorii austrieci au descoperit, că ouăle unor crustacee supravieţuiesc mii de ani în terenuri aride, în aşteptarea ploilor necesare eclozării. Recent, oamenii de știință ruși au descoperit în Siberia o plantă care a rămas în viaţă, sub pământ, 35.000.000 de ani. După ce au scos planta la lumină, aceasta a înflorit. Şi exemple de acest fel ar putea continua, fără să epuizăm posibilităţile de manifestare ale energiilor materiei vii.

În privința informației transmisă pe cale genetică, exemplele din lumea animală sunt edificatoare. Puii berzelor negre din Rezervația Dunării din Serbia pornesc în migrație în Africa înaintea părinților lor, având moștenite în subconștient informațiile despre necesitatea migrației, locul unde trebuie să ajungă - inclusiv ruta pe care trebuie să o urmeze. Iar fluturii-monarh din pădurile de pin din Mexic, dovedesc abilităţi paranormale fantastice în procesul migraţiei anuale. La începutul verii, pornesc în zbor către estul Canadei şi după ce străbat o distanţă de 4.000 de kilometri – timp în care se succed patru generaţii – se reproduc şi mor. La sfârşitul verii, urmaşii lor refac drumul în sens opus pe parcusul unei singure super-generaţii, urmând cu rigurozitate itinerarul transmis pe cale genetică între generații, până ajung la pădurile de pin din Mexic şi acolo se aşează pe aceiaşi arbori pe care au roit predecesorii lor. Și exemple de acest gen sunt cu miile în lumea animală. Prin urmare, este o dovadă incontestabilă că informația este indisolubil legată de energie; informația nu piere niciodată și însoțește perpetuu formele noi ale materiei. Faptele bune și faptele rele pe care le comitem zi de zi se înregistrează în subconștientul nostru sub formă de informații corpusculare, ce își pun amprenta asupra vieții noastre viitoare; iar viața noastră viitoare este strâns legată de informațiile atașate de energiile noastre anterioare. Marele savant Henri Coandă a spus că omul deține și energii gravitaționale, capabile să propulseze ființa umană în spațiul cosmic. Este necesar doar un dispozitiv tehnic care să ecraneze aceste energii, pentru a le imprima o direcție și un sens prestabilite. Autorul a fost prezent când celebrul omul de știință a făcut această declarație.

Revenind la esența acestui articol putem afirma fără să greșim, că omul are în subconștientul său puteri paranormale uimitoare, comparabile cu cele deținute de celelalte specii terestre, ce se transmit de la o generație la alta și pot fi activate în folosul propriu și al semenilor noștri. Cu o condiție: să renunțăm la ură, la rapacitate și la alte practici primitive și să ne axăm pe dezvoltarea sănătății noastre organice și psihice, fără să ne risipim energiile extrasenzoriale iscodind ce se întâmplă în ograda vecinului. Trebuie să devenim mai buni, mai concilianți cu alți semeni și cu celelalte specii terestre; și avem grijă de mediul înconjurător, ce întreține viața tuturor organismelor pe planeta noastră.