CUPRINS | DESPRE AUTOR | ABOUT THE AUTHOR | REDACȚIA | CONTACT
(Din spovedania unei jurnaliste postdecembriste.)
Sunt răvăşită, întoarsă pe dos. Sosind la redacţie am și fost luată-n şuturi de redactorul-șef. ”Politicos” cum îl ştim, mi-a zis de la obraz:
- Babo, să nu te-ntinzi cu lălăiala, că iei un şut în cur de-ţi sar capacele! Să-mi aduci materialu’ într-o jumătate de oră!
Acum spuneţi şi dumneavoastră, vorbă de intelectual e asta? Şi ce fac cu maldărul de scrisori sosite pe adresa rubricii „Poşta sentimentală”? Îşi închipuie dumnealui, că se poate da gata într-o jumătate de oră un material publicabil? Hait! M-am luat cu vorba şi au trecut deja două minute. Ia să vedem noi, ce avem aici…
O scrisoare, din Strehaia: „Mă numesc Ţiţirigă Haralambie, am 37 de ani, ochii căprui, 1,57 m înălţime, 51 kg şi sunt născut în zodia Berbecului*). Săptâmăna trecută fiind cam băut, trecui pe lângă un gard pe care era desenat cu graffiti un organ sexual feminin. De atunci am gura umflată ca o bute. Ce mă sfătuieşti să fac?”
Răspuns: Du-te la doctor să-ţi scoată aşchiile din limbă, zevzecule!
Virginia Ortansa Jeanine B., din Calafat: “Am ochii negri, 1,54 m înălțime, 86 kg, sunt în etate de 47 de ani și sunt născută în zodia Fecioarei. Îmi place muzica, sportul și călătoriile în țări străine. Aș vrea să devin manechin. Ce trebuie să fac să-mi îndeplinesc acest vis?”
Răspuns: Tulai, doamne!
Steluţa B., din Moroieni: „Am 42 de ani, ochii verzi, l,50 m înălţime, 59 kg şi sunt săgetător. Sunt căsătorită şi am doi copii. Un coleg de serviciu mi-a propus să întreţinem relaţii sexuale. Eu nu prea aş vrea să-mi înşel soţul dar colegul e tânăr şi insistent. Ce să fac?”
Răspuns: Sfatul este aşteptat şi de Hortensia L. din Babadag, Angela F. din Caracal, Edilko M. din Braşov, Didina F. din Ploieşti, Marcela Marciuc din Suceava, Codruţa S. din Beclean, Larisa K. din Tulcea, Beatrice P. din Cluj-Napoca, Temea (sau Timea - nu se înțelege prea bine scrisul) din Constanţa, etc.
Ce să vă zic, dragele mele? Dacă vă mănâncă pielea, scărpinaţi-vă! Dar să fiţi totodată pregătite pentru clipa în care soţii voştri vor afla de trebuşoara asta. Masculii obişnuiesc să se laude cu aventurile lor amoroase, aşa că...
Stan Gavrilă, satul Pătărlagele, județul Argeș: „Am ochii căprui, 1,72 înălțime, 51 kilograme și sunt născut în zodia Taurului. Sunt în etate de 87 de ani. Am luat viagra dar penisu’ nu se mișcă. Ce mă sfătuiești să fac?”
Răspuns: Încearcă un leac băbesc. Freacă penisu’ timp de trei zile cu sare, ardei iuți și găinaț de curcan. Apoi fă-i împachetări cu „măsline” de capră, macerate-n urină de țap. Pricepi, tâmpitule?
Mariana C., din Mangalia: „Sunt elevă la o școală din localitate. Am 14 ani, ochii negri, 1,67 m înălţime, 59 kg şi sunt născută în zodia Peştilor. Te rog să-mi spui la ce oră trebuie să se culce fetele cuminţi.”
Răspuns: La ora 7 seara, ca la ora 9 să fie acasă!
Gligor S. din Aleşd, jud. Alba: „Am 79 de ani, ochi albaştri, 1,68 înălţime, 70 kg şi sunt născut în zodia Scorpionului. Când urinez, mă stropesc pe încălţări. Am auzit că există metode pentru lungirea penisului. Poţi să-mi recomanzi una?”
Răspuns: Da, există o metodă pe care ai putea s-o încerci şi tu. Leagă penisul cu un capăt de frânghie, celălalt capăt prinde-l zdravân de clanţa uşii, apoi strigă din toţi rârunchii: ”Foc, săriţi oameni buni!” Dacă vecinii care vor trage trage de uşă vor fi destul de solizi, fleşcăitura ta se poate lungi până la o jumătate de metru – fire-ai al dracu’ de tâmpit!
Beganu Gheorghe, din cătunu’ Nucu, judeţul Buzău: „Am 35 de ani, ochii căprui, 1,61 m înălţime, 70 kg şi sunt născut în zodia Vărsătorului. Am cumpărat, la Buzău, prezervative pentru contact sexual. Cu toate astea, muierea mea rămâne însărcinată. Oare n-or fi bune prezervativele?”
Răspuns: Nu mai tăia moţu’ prezervativelor, nătărăule! Dacă nevastă-ta rămâne însărcinată şi cu prezervativul neamputat, s-o pândeşti când se duce în pădure, după bureţi.
Şi cu asta am terminat - restul rămân pe săptămâna viitoare. Trebuie să predau articolu’ redactorului-şef.
După ce parcurse textul, acesta ridică ochii.
- Ce e... asta?
- Poşta.
- Poşta?
- Poșta sentimentală…
- …?
- Adică, răspunsuri date cititorilor.
- Astea-s răspunsuri?
- Dacă-s tâmpiţi.
- Cine-s tâmpiţi?
- Ăia care întreabă.
- ?!
- ...
- Când ţi-ai făcut ultima dată analizele?
- Eu nu mai fac analize literare, de când am absolvit…
- Nu literare, femeie. Medicale!
- ?...
- La pshiatrie, neurologie... La bibilică!
- Eu?
- Da’ cine, papa de la Roma?
- Dacă iar mă jigniţi...
- Nu te jigneşte nici dracu’! Crezi că o să public porcăriile astea?
- Nu sunt porcării.
- După mintea ta pusă pe moaţe, ce sunt?
- Dacă asta-i obsedează pe cititori...
- Acuma mă iei şi cu obsesii? Când ziceam de psihiatrie…
- În fond, eu scriu după cum sunt plătită.
- Bine, bine, lasă materialu’ şi cară-te naibii de aici!
*) În presa postdecembristă, la rubrica sentimentală, se utilizau expresii de acest gen.