Anunț
Autorul revistei Jurnal Paranormal, Vasile Rudan, a încetat din viață în luna aprilie 2021.


Începând cu data de 01.05.2021, Jurnal Paranormal este arhivat și păstrat online. Nu vor mai fi însă publicate noi articole.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi in ultimul deceniu de activitate.

Proto-sumerienii au plecat în Mesopotamia din teritoriul Daciei

În urma descifrării unui text străvechi sumerian, rezultă că zeii sumerieni au fost de origine extraterestră și posedau cunoștințe științifice ample despre Univers. În ultimul timp, circulă pe această temă numeroase știri în mass-media internațională. Și posturile de televiziune Discovery transmit emisiuni despre zeii sumerieni, numai că se face abstracție de locul de obârșie al pro-sumerienilor: Munții Orăștiei, din România. Autorul aduce dovezi materiale concludente pentru suplinirea acestei omisiuni.

Dovezi materiale certe care atestă, că proto-sumerienii au plecat din teritoriul Daciei

Potrivit dovezilor materiale reale, obârșia proto-sumerienilor se află în Munții Orăștiei, din România. Pe o stelă dintr-un vechi templu din sudul Mesopotamiei, există semnul solar al zeului suprem, Anu; același semn solar se găsește pe ceramică antică de cult, din siturile arheologice din Munții Orăștiei.

Semnul solar al zeului suprem sumerian, Anu, înfățișat pe o stelă dintr-un templu vechi din Sumer, se găsește și pe ceramica de cult răspândită în situri arheologice din Munții Orăștiei.

În siturile arheologice din Munții Orăștiei se găsesc sute de brățări din aur, similare cu cele purtate de zeii din Sumer

Brățări de aur pe care le purtau zeii din sudul Mesopotamiei, se găsesc numai în siturile arheologice din Munții Orăștiei.

Zei sumerieni purtând pe brațe brățări din aur.

Brățări din aur similare cu cele purtate de zeitățile sumeriene, se găsesc numai în siturile arheologice din munții Orăștiei. Dacii nu purtau brățări.

Leii de pe matrița din bronz, recent descoperită la Sarmizegetusa Regia, sunt similari cu leii înfățișați pe vestigii sumeriene antice

Recent, un grup de vizitatori la Sarmizegetusa Regia a descoperit sub rădăcinile unui arbore prăbușit, o matriță antică din bronz, de o valoare istorică inestimabilă. Pe matriță sunt înfățișați lei, similari cu cei din relicvele antice sumeriene.

Leii de pe matrița din bronz, recent descoperită la Sarmizegetusa Regia, sunt similari cu leii înfățișați și pe relicve sumeriene. A se observa similitudinile dintre capul de leu din centrul matriței și capul de leu de pe relicvele antice sumeriene.

Zeitate sumeriană cu brățări identice cu cele existente în siturile arheologice din Munții Orăștiei, ținând un leu având capul similar cu cel al leului de pe matrița din bronz, găsită recent la Sarmizegetusa Regia.

Harta Imperiului Persan, din anul 490 î.e.n.

A se observa pe harta Imperiului Persan din anul 490 î.e.n., că actuala provincie a României, Dobrogea, făcea parte din Imperiul Persan. Este posibil ca anterior anului 490 î.e.n., Imperiul Persan să fi cuprins pe lângă Dobrogea și restul teritoriului Dacei.

Harta Imperiului Persan din anul 490 î.e.n. (Sursa: Enciclopedia Wikipedia.)

Numele unei provincii din sudul Imperiului Persan este identic cu numele celor mai vechi familii atestate istoric în România Mare

Provincia Rudan având capitala cu același nume, din sudul Persiei (Rudan County). The Central District of Rudan County (Persian: بخش مرکزی شهرستان رودان‎‎) is a district (bakhsh) in Rudan County, Hormozgan Province, Iran. (Sursa: Enciclopedia Wikipedia.)

Rudan este cel mai vechi nume de familie, atestat istoric în România. Tatăl meu păstra copia unui manuscris persan, în care era menționat numele provinciei sumeriene Rudan, act pe care l-a distrus în timpul prigoanei comuniste asupra refugiaților din Bucovina de Nord, Basarabia și ținutul Herta. Familia noastră a trebuit să se ascundă timp de patru ani sub un nume fals (Budău) în comuna Săcălaz, județul Timiș. Un alt frate al tatălui meu, Rudan Dumitru, a fost prins de ruși cu concursul securității autohtone și fost deportat împreună cu toți membri familiei sale în Siberia, pentru originea sa aristocratică”. Despre acest capitol întunecat al Istoriei României, istoricii noștri păstrează o tăcere jenantă. Dar să revenim asupra fondului temei acestui articol.

Pe pământul Daciei există necropole cu schelete gigantice ale proto-sumerienelor

Pe tăblițe cu scriere cuneiformă a fost înserată informația, că zeii proto-sumerieni aveau o statură înaltă, de aproximativ 2,50 metri. A fost descoperită o necropolă străveche cu schelete gigantice la marginea satului Scâieni, aparținând de comuna Bozioru, județul Buzău și o necropolă cu schelete similare în Munții Orăștiei. Pe metopele Monumentul colosal antic de la Adamclisi sunt reprezentați militari cu statură gigantică. Monumentul antic de la Adamclisi, potrivit unor cercetări multidisciplinare desfășurate în anul 1980, datează din epoca bronzului. Se confirmă astfel informațiile despre statura înaltă a proto-sumerienilor. Până când vor susține istoricii români aberația monumentală, că Monumentul antic de la Adamclisi ar fi fost înălțat de împăratul Traian?

Potrivit dovezilor documentare reale, obârșia proto-sumerienilor se află pe teritoriul Daciei

Istoricii au emis ipoteza, că proto-sumerienii ar fi venit în sudul Mesopotamiei din stepele Siberiei, aproximativ în anul 4.500 î.e.n. Această prezumție nu se sprijină pe nici un argument științific. Este o simplă ipoteză, fără acoperire materială. Cert este faptul, că proto-sumerienii au fondat în sudul Mesopotamiei prima civilizație umană cunoscută în istoria omenirii. A se vedea și articolul din JURNAL PARANORMAL, cu titlul: Ipoteză șocantă: În Munții Orăștiei, din România, a fost leagănul civilizației proto-sumeriene.

Se știe sigur din surse documentare concludente, că proto-sumerienii au structurat în sudul Mesopotamiei cea mai veche civilizație a omenirii. Au inventat calendarele, sistemele de irigații, armura, carul de lupta, săbiile, bărcile, harnașamentul cailor, cuiele, morile, sandalele, roata olarului, harponul, dalta, inelele, șeile și acul. Tot aici lua naștere și prima mare opera literara a umanității, Epopeea lui Ghilgameș, descoperită în secolul al XIX-lea între ruinele străvechiului oraș Uruk, precum și prima religie politeistă. Teoriile general acceptate astăzi, despre cunoștințele de astronomie ale sumerienilor, spun că aceștia remarcaseră prezența pe bolta cereasca a celor cinci planete vizibile cu ochiul liber: Venus, Saturn, Jupiter, Mercur și Marte, cele care, alături de Soare și Lună, vor da, în majoritatea culturilor lumii, sistemul săptămânal de șapte zile. În Sumerul antic au fost inventate scrierea, roata, matematica, astronomia. (…)

Și cu toate acestea, descoperirea unei plăcuțe de lut sumeriene, celebra VA-243, aflată în prezent la Muzeul de Istorie din Berlin, șoca lumea oamenilor de știință. Nu numai că sistemul solar, gravat în detaliu, arăta toate planetele cunoscute astăzi (inclusiv nou retrogradata de la stadiul de planeta, Pluto), ba mai mult, alături de cele 11 corpuri cerești recunoscute astăzi: Soarele, Luna, Mercur, Venus, Terra, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto, apare reprezentată, la o distanță considerabilă, o altă planetă, numită în mediile academice Planeta X sau Nibiru. (Citate din articolul: Misterioasa moștenire a sumerienilor, publicat în Descoperă.ro)

Potrivit dovezilor materiale prezentate în din acest articol, proto-sumerienii au plecat în sudul Mesopotamiei din teritoriul DACIEI antice.

Este neapărat necesar ca numele țării noastre să revină la denumirea antică, DACIA

Pledez din toată ființa mea pentru revenirea țării noastre la denumirea antică, DACIA. Niciun partid politic din România nu are prevăzut în statutul său, revenirea țării noastre la denumirea pe care o avea în antichitate, ca să scăpăm de ocara seculară de român, care își trage obârșia din rumân, adică iobag, clăcaș, șerb, conform Dicționarului Explicativ al limbii române (DEX), editat de Academia Română. Europenii fac confuzie între români și romi (țigani). În Anglia, de pildă, în acte oficiale nu se mai face nicio diferență între români și țigani. Nu sunt xenofob; și printre țigani sunt oameni de caracter. Dar fiecare etnie trebuie să-și asume răspunderea pentru faptele comise de indivizii proprii.

Este neapărat necesar să organizăm o Fundație europeană, care să aibă în statutul său prevederea expresă de revenire a țării noastre la denumirea antică, DACIA - în cel mai scurt timp posibil. Cerem sprijinul cititorilor pentru această MARE SCHIMARE DE NUME A ȚĂRII NOASTRE. Trebuie să ne implicăm cu toți în acest proces, să nu așteptăm ajutorul străinilor pentru schimbarea numelui țării noastre, pentru că nu o vor face. Că dinspre partea partidelor politice românești post-decembriste, nu avem nicio nădejde. Schimbarea numelui țării noastre în DACIA este cel mai de preț dar pe care îl putem face pentru generațiile viitoare, care ne vor urma pe acest pământ strămoșesc. Treziți-vă, urmași ai dacilor și faceți ce trebuie făcut!

Vasile Rudan

 

Error | Jurnal paranormal

Error

The website encountered an unexpected error. Please try again later.