Bioterapeuţii (termenul este discutabil) se bizuie, în special, pe puteri extrasenzoriale reale sau imaginare pe care le folosesc în actul medicinii alternative. „Aura umană” constituie în acest sens calul de bătaie al tuturor vindecătorilor populari. Terapeuţii „văd” aura bolnavului, o „repară” prin „pase” făcute cu mâna, astfel încât omul suferind de orice maladie incurabilă din punctul de vedere al medicinei alopate actuale, să se poată „vindeca”.  (Într-un interval de timp, aş adăuga eu, egal cu resursele sale financiare.)

         Ce sunt aurele despre care vorbesc vindecătorii populari?

         Aure văzute de clarvăzători. Esoteriştii asociază „aurele umane” cu unele proprietăţi fizice speculative, cum ar fi culorile, sunetele, etc., pentru înlesnirea înţelegerii pe căi filosofice a acestui fenomen de frontieră, care nu poate fi investigat, potrivit preceptelor esoterice, prin mijloace  materiale sau prin simţuri. Culorile sau sunetele asociate „aurelor umane”  nefiind reale, nu pot fi văzute sau auzite.

         Unele persoane pretind că ar vedea aure colorate în jurul semenilor noştri. S-a dovedit că acest gen de afirmaţii nu are suport fizic real, fiind simple speculaţii. De exemplu, din 11 subiecţi umani ce susţineau că văd aure colorate şi au acceptat să fie testaţi clinic, două persoane aveau deficienţe de vedere ce generau difracţia luminii, una era sub tratament psihiatric iar restul „paranormalilor” s-a dovedit că practica impostura în scopuri comerciale.

         Supersimţul telepatic, supersimţul premoniţiei şi supersimţul biodetecţiei se numără printre abilităţile extrasenzoriale latente ale omului, pe care ar trebui să le dezvolte personal oricare bioterapeut, pentru a vindeca cu eficienţă bolnavi cu maladii considerate în prezent drept incurabile.

         Supersimţul telepatic. Se manifestă cu pregnanţă la vârsta copilăriei, se menţine la cote  atenuate pe parcursul adolescenţei şi, de la caz la caz, pe toată durata vieţii. Poate fi activat la orice vârstă.

         Supersimţul premoniţiei. Dacă este activat în mod corespunzător, îşi păstrează viabilitatea toată viaţa, până în pragul trecerii omului în nefiinţă.

         Supersimţul detecţei extrasenzoriale (biodetecţiei). Este pronunţat în copilărie, atenuat în adolescenţă, revine sporadic la vârstă adultă. Dacă este activat şi corespunzător exersat, poate fi utilizat cu bune rezultate ani îndelungaţi. Este supersimţul uman care poate fi dovedit în mod repetat şi  controlat cu rigoare ştiinţifică.

         Pe de altă parte, vindecătorii populari trebuie să posede informaţii reale despre biocâmpul uman şi să fie în stare să detecteze (în limite rezonabile) unele componente spectrale ale acestei bioenergii.   

          Ca metodă de investigare, detecţia extrasenzorială – după alţi autori, biodetecţia – este definită drept ansamblul operaţiilor efectuate cu mijloace şi procedee specifice biosinergeticii, cu implicarea directă a biocâmpurilor vieţuitoarelor (vegetale, animale, umane) în scopul obţinerii de informaţii funcţionale, spaţiale şi/sau temporale asupra unui fenomenfizic, chimic, biologic, social. Enunţul a fost elaborat de savantul român profesor univ. dr. Alexandru Măruţă şi acoperă în mod satisfăcător plajele teoretică şi aplicativă ale detecţiei extrasenzoriale.      

         Biocâmpul organismelor vii – impropiu spus „aura umană” - este structura energetică externă a organismelor biologice şi este generat de funcţiile fiziologice şi phisice ale organismelor vii. Biocâmpul se propagă omnidirecţional în spaţiul înconjutător pe distanţe nedeterminabile, începând de la limita de separare a organismului viu faţă de mediul proximal. Prin urmare, este imposibil să fie detectat în totalitatea sa. Biocâmpul este o caracteristică definitorie a viului. Organismele biologice aflate în stare letală nu generează biocâmp.

         Pseudocâmpul organismelor vii este redat prin aure marginale, înclusiv aura Kirlian şi aure simulate.

         Totodată, trebuie să atragem atenţia şi supra aurelor comerciale create prin programe de calculator de către diverşi intreprinzători, aure care nu au nici o legătură cu biocâmpul organismelor vii.

         În privinţa harului tămăduirii deţinut de diverşi vindecători populari, lucrurile sunt nuanţate. Am întâlnit terapeuţi (foarte puţini la număr) serioşi şi eficienţi; după cum am văzut şi mulţi vindecători falşi, ineficienţi. Într-un articol viitor voi detalia la modul concret problema falşilor vindecători, dintre care unii pretind că ar „colabora” cu extratereştrii, cu entităţi ale iadului sau cu alte plăsmuriri ale minţii umane.

          Deasemenea mă voi referi şi la uşurinţa cu care unii dintre aşa-zişi vindecători îşi cumpără titluri ştiinţice. De pildă, o doamnă semianalfabetă figurează în revista unei societăţi academice ca fiind cercetător la o universitate de medicină şi farmacie.  

         În aria medicinii alternative s-a instalat haosul după decembrie’89, în privinţa metodelor de tratament, eficienţa vindecării şi a reclamelor televizate pe care le fac vindecătorii pentru produsele lor. Unele televiziuni contribuie direct la îmbrobodirea bolnavilor, difuzând emisiuni-reclamă cu diverşi neaveniţi în aria medicinii alternative, înserând pe ecran titluri bombastice ca la bălci în genul „fenomenul cutare”, bioterapeut „fenomenal”, etc.

         Nici la capitolul licorilor-panaceu nu stăm mai bine, pentru care fac reclamă televizată unii „terapeuţi”. Zilnic telespectatorul este bomdardat cu informaţii false despre „medicamente” inventate de vindecători populari, fără ca aceste produse să fie testate de către o instituţie abilitată,  specializată în controlul medicamentelor. Cine decide dacă produsele scoase la vânzare sunt eficiente, dacă sunt contraindicate sau sunt pur şi simplu apă de ploaie?

         De 22 de ani în medicina alternativă legile ţării şi ale bunului simţ au fost lăsate de izbelişte. Trăim într-o Românie aşezată invers.