Raport "paranormal"

 

         Septembrie, 1988. La cererea generalului Ilie Ceauşescu mă deplasez în zona Adamclisi din sudul Dobrogei, pentru efectuarea unor experimente paranormale. Printre altele, era vorba şi de verificarea preciziei localizării extrasenzorilale a unor ţinte subterane. În Gara de Nord sunt abordat de un emisar al generalului, care îmi transmite un ordin verbal confidenţial vizând un al doilea obiectiv al experimentelor pe care urma să-l rezolv într-o zonă de litoral, după retragerea la vatră a observatorilor militari. „Dacă va fi necesar, adăugase emisarul, cereţi utilaje pentru decopertare de la unitatea militară din B. Au primit ordin în acest sens.”

         În locul destinat pentru faza preliminară a testelor stabilite de general, aştepta o echipă de observatori cu mutre sictirite, încropită din ofiţeri superiori proveniţi de la câteva unităţi din teritoriu. Deşi grosul „specialiştilor” era constituit din colonei, am am remarcat că şeful grupului era un maior negricios şi uscăţiv cu mustăţile pe oală, ce mă întâmpinase cu ostilitate făţişă de parcă aş fi rămas dator maică-si pentru cine ştie ce servicii neprincipiale. Acesta mă informă precipitat ce anume urma să fac şi cât timp aveam la dispoziţie pentru executarea misiunii „ordonate de tovarăşu’ general”.

         Din motive rămase necunoscute, scopul iniţial al experimentelor fuse deturnat, în sensul că mi se ceruse să localizez prin scanare extrasenzorială  un obiect minuscul, disimulat pe o arie geografică însumând vreo patru-cinci hectare de teren semiarid, presărat cu pietriş. Or, îmi amintisem că acel lucru nu figura pe agenda de lucru întocmită la cabinetul potentatului de la M.Ap.N. Drept urmare, maiorul cel uscăţiv se proţăpise la periferia zonei delimitată pentru teste, cu ochii pe cronometru; iar eu am demarat procedura de teledetecţie extrasenzorială, operaţie de rutină pentru un operator psi profesionist. În câteva secunde am reperat direcţia în care se afla ţinta şi în aproximativ alte două minute şi patruzeci de secunde eram pe verticala locului în care se afla pitit sub o piatră obiectul. Am chemat grupul de observatori să-şi recupereze „marfa”.

         Spre surprinderea mea, în loc să se bucure de reuşita experimentului,  maiorul cel cârcotaş parcă turbase. Îmi smulse din mână dispozitivele de reacţie şi porni zălud prin scaieţi să caute ţinte imaginare, zămislite de mintea sa pusă pe moaţe. Fireşte că, fiind ageamiu în materie, nu obţinuse nicio reacţie psihică în căpăţâna sa de gulgutier.

         ─ Vedeţi?! exclamase triumfător, după ce dăduse chix în demersurile sale „extrasenzoriale”. La mine nu merge!

         După o sfătuire scurtă cu ceilalţi observatori, mi se adresă cu aceeaşi privire răutăcioasă.

         ─ O să scriem în raportu’ către tovarăşu’ general că chestia asta odată merge (la mine, n.a), altădată nu merge (la el, n.a.). Deci 50% precizie de detecţie -  nu mai mult!

         Astea fiind zise, celelalte experimente ordonate de general fuseră sistate. Eram contrariat de faptul că un simplu maior luase iniţiativa anulării ordinului dat de ditamai generalul Ilie Ceauşescu. Abia câteva luni mai târziu când începuseră a se prefigura evenimentele din decembrie ’89, am înţeles pe de-a-ntregul dedesubturile elucubraţiilor ofiţerului cu mustăţile pe oală.