Directorul Casei pionierilor şi şoimilor patriei din Popândăi era fiert. Reciti panicat ştirea din gazeta judeţeană, îşi şterse fruntea năpădită de sudoare, întredeschise uşa cabinetului şi amuşină cu precauţie în direcţia coridorului. După ce se asigură că „turnătorul” numărul unu al instituţiei, profesorul de la Cercul de înţărcare a mormolocilor de broască, născuţi prematur nu se afla în perimetrul acustic, râcni autoritar:

- Mărie!

 Îngrijorată, secretara se precipită la raport.

- Mărie! Tovarăşă Mărie! - se lamentă şeful pionierilor şi şoimilor patriei din Popândăi. Dumneata eşti secretara acestei instituţii, au ba?

- Sunt, tovarăşe director. Adică, mai sunt… - completă cu glas stins biata femeie, bănuind că iar începuse nenorocita ”rotire” a cadrelor pe organigrame, clocită-n mintea pusă pe moaţe a vicelui CNOP-ului, tovarăşu’ Văcaru.

- Păi dacă eşti - scânci cu glas plângăreţ directorul -, de ce nu mă ţii la curent cu realizările caselor rivale, cum ne fuse vorba?

- Vai de mine, tovarăşu’ director! se lepădă ca de satana secretara. Suntem cu fişele la zi. Totu’ e înregistrat, catalogat...

- Rahat! îi scurtă elanul mai-marele instituţiei. Priveşte aici! și-i indică cu un gest coleric gazeta judeţeană, răstignită pe colţul biroului. Citeşte rândurile subliniate cu roşu!

Timorată, secretara şterse ochelarii aburiţi de emoţie şi după ce-i potrivi pe nas, citi cele ce urmează:

„ ... astfel, micii inventatori de la Casa pionierilor şi şoimilor patriei din Potârlagele, vor participa la concursul „Cântarea României” cu o minicentrală nucleară construită de ei”.

- Ei? făcu interogativ starostele pionierilor şi şoimilor patriei din Popândăi.

Copleşită de cumplita veste, secretara se lăsă vlăguită-n scaun. Întra-devăr, afacerea asta i-a scăpat din mână. Simţea că de la o vreme   cei din Potârlagele coceau ceva, dar ce anume, nu fuse în stare să afle. Consternată, se zgâi la director.

Acesta prinse aspectul unui cazan în clocot, pe cale să-i sară toate supapele. După câteva clipe tensionate, cazanul dădu drumu’ la aburi:

- De unde au adus ăia din Potârlagele, un specialist în reacţii nucleare?

- Cică de la NASA.

- American?

- Oltean.

- ?

- Se pripăşise la NASA dar l-au găbjit ăia de acolo şi...

- Ce spui?! Dacă l-au „întors” cei de la CIA?

- Americanii nu i-au făcut nimic. După ce l-au scuturat după tipicul lor, i-au dat un şut la noadă şi... L-au „întors” ai noştri, când l-au recuperat. Acuma nu mai ştie nici cum îl cheamă. Stă toată ziua la Casa pionierilor din Pătârlagele şi lipeşte într-una circuite electronice, amestecă tot soiul de prafuri în ţucale, bagă sârme-n ele... Ca să nu moară de foame, trebuie să tragă patru inşi de el, să-l trimită acasă la nevastă-sa.

- Măi, să fie!

- Şi cum scapă din mâinile neveste-si...

- Frusina a lu’ Boştină?

- Frusina a fost prima lui muiere, înainte să-l fi făcut scăpat în America. După ce l-au recuperat de acolo, l-au dat în primire uneia buhăite, lată-n spete cât un dulap săsesc. Ţi se-ncreţeşte pielea numai când o vezi! În fiece dimineaţă iese-n bătătură înfăşurată într-o cămeşoaie lălâie, legată cu cingătoare neagră şi sparge cărămizi.

- ?...

- Cu muchia plamei.

- !

- În rest trage la măsea, fumează mahorcă şi suduie ruseşte de se bat calicii la gura ei!

- Deci aşa stau lucrurile cu ăia din Potârlagele... – medită îngândurat diriguitorul pionierilor din Popândăi.

- Cam aşa… Eu zic să nu ne luăm în beţe cu ei, că...

- Ce vorbeşti? Nu renunţăm în ruptu’ capului la competiţie! se înverşună directorul, amintindu-şi că la trecuta „rotaţie” a cadrelor era cât pe ce să rămână de căruță. Le dăm la moacă! decise cu o grimasă sinistră, ce nu prevestea nimic bun pentru cei de la Potârlagele. Revenind la tonul oficial, înfipse arătătorul în bloc-notesul din mâna secretarei şi ordonă sec: 

- Notează: în termen de cinşpe zile să-mi găseşti un specialist în calculatoare electronice. Cel mai bun, auzi? Să fie cel mai bun!

-  Dar nu mai avem post în schemă să-l...

- Găsim noi soluţia. Transformăm cercul de radioamatorism, în cerc de proiectare şi produţie de computere electronice superperfomante. Sună bine, nu?

- Cercul de radioamatorism?! Păi ăsta e singurul cerc, ce ne aduce premii în fiecare an…

- N-avem ce face, nu înghite tovarăşu’ Văcaru! Tovarăşu’ Văcaru i-a zis instructorului nostru să o lase mai moale cu premiile, că mai sunt alte cercuri din ţară care trebuie să câştige. Dar dacă instructorul nostru e greu de cap şi nu-i lasă pe oamenii lu’ tovarăşu’ Vacaru să iasă în faţă.  Asta ne trebuie nouă, să strice regulile lu’ tovarăşu’ Văcaru?

- Deh, aşa o fi.

- Nu „aşa o fi”; aşa este! o corectă cu severitate şeful.

- Şi cum procedăm să-l scoatem din pâine pe radioamatorist?

- Simplu. Aplicăm tactica lu’ tovarăşu’ Văcaru. Îi desființăm cercul, îl punem pe instructor pe liber, reinfiinţăm cercul după plecarea acestuia şi îl trasformăm în cerc pentru repararea calculatoarelor.

- Parcă ziceaţi ceva de proiectare şi con...

- Aşa-i, că bine zici! Mă luai cu vorba şi... Sigur, Cerc de proiectare şi construcţie de calculatoare.

- Şi cum îl dăm afară pe istructor?

- Găsim noi soluţia! Punem vreo doi-trei profesori-instructori cu salarii grase şi activitate zero la cerc să dea declaraţii despre radioamatorist, că nu-şi vede de treabă, că-i beţiv...

- Păi, ăla nu bea şi îşi vede de treabă.

- N-are a face. S-au te pomeneşti că ţi-a căzut cu tronc?

- Vai de păcatele mele, tovarăşu’ director!

- Atunci lasă vorba şi treci la treabă!

- Şi care grupă de pionieri îl vom repartiza noului instructor? Că radioamatorii...

- Una bună. Numai de grupa ăluia cu mormolocii să nu te atingi că... Ce grupă mai e disponibilă?

- Niciuna. Mai avem numai şoimii, că ceilalţi...

- Dă-i şoimii!

- Păi...

- Nici un „păi” – executarea! comandă diriguitorul pionierilor şi şoimilor patriei din Popândăi, pălit de primele frisoane ale înverşunatei competiţii „Cântarea României”. Lasă că-i aranjez eu pe ăia de la Potârlagele, cu tot „atomicul” lor!

*

Docentul I. Gh. Popescu-Uluci se plimba nervos prin cabinetul său, cu părul vâlvoi şi fizionomia chinuită de stres. Era obsedat  teribilul incident, ce era cât pe ce să-i pulverizeze prestigiul ştiinţific. Şi vinovatul nu putea fi altul decât cretinul ăla de la televiziune, care tot timpul îşi ştergea nasul jilav cu măciulia microfonului, după care întindea scula cufurită la gura docentului. Învitat la concursul televizat Cine ştie câştigă, omul de ştiinţă se pregătise temeinic, în sensul că notase întrebarea şi răspunsul pe o fiţuică. Şi a dat dracu’ să apară pionierul ăla căpos! Rugat să pună întrebarea, docentul tuşise discret în palmă, scoase fiţuica şi citise cât se poate de clar: În ce an au fost puse bazele electronicii şi de către cine? După care strecurase bileţelul în buzunar şi se aşezase demn pe scaun, în aplauzele asistenţei.

Întâmplarea a făcut că dobitocul de pionier nu reţinuse întrebarea şi docentul a trebuit să o repete. Cotrobăi prin buzunare dar fiţuica se mistuise. Pe semne alunecase printre scaune, naiba ştie pe unde era. Norocul lui a fost, că un alt pionier reţinuse întrebarea şi-l scoase din rahat. Altfel... Iar acuma chestia asta din ziar, cu super-computerul de la Casa pionierilor din Popândăi. Trebuie să se ducă, să vadă minunea. Altfel organele de partid l-ar putea suspecta că nu se implică în educaţia socialistă a tinerei generaţii.

Şi docentul I. Gh. Popescu-Uluci își pregăti valiza, să purceadă la Popândăi…

*

Femeia de serviciu de la Academia Română rămase fără glas. Dimineaţă, primind ziarele de la portar, le distribuise cum era regula somităţilor academice. Cinci minute după lecturarea presei cotidiene, trei docenţi ţâşniră ca la foc, se zvârliră într-o maşină hororogită şi se avântară către Popândăi…

Când să potrivească ştergătorul de picioare la uşa instituţiei, biata femeie fuse proiectată cu violenţă de perete. Secretarul ştiinţific trecu ca un meteor prin uşă şi văzând maşina instituţiei că se pierde-n zare, se aruncă din mers pe bicicleta portarului și pedală furibund pe urmele fugarilor.

*

În clipa următoare, o maşină cu insemnele televiziunii ieşea ca din puscă prin poarta Pangratti, în direcţia Popândăi. Cârdul de colaboratori, ce aştepta stoic remuneraţia de la revelinoul trecut, abia avuse timp să se risipescă-n panică, pentru a nu cădea sub roţile automobilului.                               

*

Câteva minute mai târziu, o „Volga” neagră plină-ochi cu redactori şi fotoreporteri de la Agerpres se năpusti spre Popândăi, cât pe ce să pulverizeze agentul de circulaţie din Piaţa Scânteii. Acesta, năucit de spaimă, apucă doar să-şi scupe în sân. Ştia din păţaniile unor foști miliţieni, că pe ăştia nu e bine să-i fluieri!

*

Directorul Casei pionierilor şi şoimilor patriei din Popândăi era pe cale să facă un atac de panică. În urma ştirii apărute în gazeta judeţeană despre calculatorul Popândăi-01XM realizat la instituţia sa, care era mai tare decât supercomputerul din ultima generaţie Cray-1 produs în lagărul capitalist, s-a trezit pe cap cu o groază de ziarişti, activişti de partid şi savanţi din Bucureşti şi din alte centre universitare din ţară. Cel mai mult se temea de şomi, ce vor răspunde la întrebările puse de oamenii de ştiinţă, vizavi de funcţionarea computerului Popândăi-01XM.

Ziariştii care i-au întervievat pe şomi, nu reuşiră să scoată nimic din gura acestora cu privire la modul în care au gândit şi au construit calculatorul. Sigura şoimăriţă care ridicase două degete în sus, întrebase dacă poate să meargă la toaletă, să facă „pişu”. Ana Negru, redactor la Televiziunea Română, nu se descurajă şi se postă la uşa closetului, împreună cu operatorul de imagine şi cu sunetistul, sperând că feţita după ce va da drumul la „pişu”, va deveni mai vorbăreaţă. Sunetistul însă o dezamăgi, spunând că e puţin probabil să mai iasă de acolo. Şi avuse dreptate.

 Instructorul cercului de calculatoare, năduşit din pricina tracului, oferea savanţilor explicaţii despre funcţionarea sculei, agitând niste cartele binare vechi, procurate pe șest de la Centrul de calcul al Ministerului Transporturilor. Şoimii, care îl asistau, îşi făceau de lucru la butoanele computerului. Și într-un moment de neatenţie, se produse ireparabilul! Latura cu butoanele calculatorului căzu, lăsând să se vadă circuitele aparatului minune… 

Asistenţa se ridică să vadă ce e înăuntrul computerului Popândăi-01XM și rămase năucită. În locul pieselor electronice, erau îndesate gogoloaşe de hârtie igenică! Directorul instituţiei se făcu stacojiu la faţă şi începu să facă semne cabalistice cu pumnul către instructor. Acesta rămase stană-de-piatră cu ochii pironiți pe şoimi, ce îl băgaseră în bucluc. Savanţii se priviră stânjeniţi dar nu ziseră nimic şi se aşezară la locurile lor.

Când tărâșenia se terminase şi fiecare participant încerca să restabilească în felul său adevarata măsură a lucrurilor, cu un scârţâit lugubru uşa se dădu de perete şi apăru o arătare prăfuită, ca de pe alte   tărâmuri. Târa după ea o grămadă de fiare contorsionate, ce aduceau a bicicletă sau ceva asemătător. Ajunsă în mijlocul încăperii, năluca lăsă încetişor fierăria pe duşumea, işi şterse cu dosul palmei praful din jurul ochilor şi se înteresă care-i treaba cu expertiza. Făcuse aproape două sute de kilometri pe ceea ce iniţial fuse biclicletă. Aflând că chermeza se isprăvise, arătarea se înviroră brusc, scoase un chiot de piele roşie şi înşfâcând de jos grămada de fiare, o izbi cu sete de pământ. După care sări deasupra şi începu să joace tontoroiul. Oprindu-se brusc din avânt, bulbucă ochii şi declară cu spume la gură, că e Napoleon Bonaparte!

Asistența se declară satisfăcută. În secundele următoare fiecare ţâşnea pe unde apuca: prin uşă, pe ferestre, prin acoperiş... Pentru unul dintre docenţi, ghinionul nu se isprăvise pe ziua aceea. Realizând că arătarea nu era nimeni altul decât secretarul ştiinţific, ce îl săpa de ani de zile, zlobozi un urlet de satisfacţie și năzui să mai arunce o privire prin fereastra pe care tocmai sărise, asupra celui ce se credea Napoleon.         Pentru strădania sa se alese cu o măciucă-n moalele capului și prin puzderia de stele verzi ce prinseră să-i joace în faţa ochilor, abia avuse timp să ia act, că de bâtă era ataşată mâna păroasă a secretatului ştiinţific. Înainte de a-şi pierde conștiența, docentul avu prezenţa de spirit să se lase să lunece la adăpostul unor bălării, ce creșteau din bulșug sub fereastra clădirii. 

Directorul Casei pionierilor şi şoimilor patriei din Popândăi a fost chemat la Consiliul Judeţean, unde i se trase o săpuneală straşnică pentru „goana absurdă pentru rezultate cu orice preţ”. Și fuse pus să-şi ia angajamentul, că se va îndrepta. Ceea ce directorul şi făcu. Adică, îşi luă angajamentul. La plecare spre Popândăi, avuse însă grijă să se documenteze cu atenţie asupra viitoarelor confruntări pioniereşti din cadrul Festivalului național „Cântarea României” și să-şi ia unele noţiţe. Pentru că, vorba ”rotaţiei” cadrelor: dacă ai rezultate precare și nu ai sprijinul lu’ tovarăşu’ Văcaru, poți fi zvârlit în orice moment de pe schema instituției.

Pentru conformitate,

Petrache Lupu