Anunț
Autorul revistei Jurnal Paranormal, Vasile Rudan, a încetat din viață în luna aprilie 2021.


Începând cu data de 01.05.2021, Jurnal Paranormal este arhivat și păstrat online. Nu vor mai fi însă publicate noi articole.
Vă mulțumim că ați fost alături de noi in ultimul deceniu de activitate.

ROLUL ÎNVELIȘULUI CUTANAT (PIELII) ÎN PROCESELE PSIHOFIZIOLOGICE ALE OMULUI

         Rolul pielii în sănătatea noastră fizică și mentală este important. Oxigenul pentru funcționarea organismului uman pătrunde în organism pe trei căi: prin respirație, prin piele și prin alimentele pe care le consumăm. Prin intermediul radiațiilor UV solare, prin piele se produce sinteza vitaminei D. Carența vitaminei D în organismul uman este responsabilă de o serie de afecțiuni, printre care dezvoltarea tumorilor și a gripei, iar potrivit unui studiu efectuat pe copii la Universitatea Harvard din Anglia, carența vitaminei D duce și la proliferarea astmului. Alte studii au demonstrat că vitamina D are rol în menținerea funcțiilor neurologice, iar carența vitaminei D duce la apariția artritei reumatoide la femei.

         Pielea absoarbe, în medie, 60%din substanțele cu care vine în contact. O piele sănătoasă este o garanție pentru dezvoltarea organismului uman din punct de vedere organic și mental; și implicit, pentru păstrarea unei sănătăți optime. Cum ne gospodărim acest atribut natural al omului?

         Aici intervin o serie de prejudecăți și moda costumelor de plajă. Din  cauza acestui fapt, sunt zone ale corpului uman care nu sunt expuse la briza mării și la soare niciodată în viață. La vârsta copilăriei, omul trebuie să suporte aberațiile adulților care decid asupra sănătății sale viitoare. Pielea copiilor este obturată în fața factorilor benefici din mediul ambiant, prin costume de plajă pe care le poartă. Pielea este silită să inspire oxigen prin detergenți cancerigeni, produse cosmetice toxice și fibrele sintetice din care sunt realizate costumele de plajă, care conțin bisfenol - un alt produs chimic cancerigen. Totodată, pielea copilului trebuie să respire prin emanațiile sudorale ce se depun pe epidermă sub costumele de plajă, prin bacterii ce proliferează la suprafața pielii, prin praf, nisip și alte substanțe nocive.

         Majoritatea mamelor care au fetițe optează să le pună sutien, la vârsta la care nu au ce pune în sutien. Cele mai multe mame cred că este mai bine să îmbrace fetițele lor cu costume de plajă întregi. Pe de altă parte, acele mame apar în costume minuscule de plajă, iar în ultimii ani au adoptat moda “topless”. De unde vine prejudecata ca fetițele să fie încotoșmănate în costume de plajă până în gât, în pofida ravagiilor comise asupra sănătății?

         Apropo de prejudecăți. Din ce în ce mai multe tinere când se duc la mare, renunță la sutien. Nu cumva gestul lor este determinat din spirit de frondă, față de cum au fost tratate în copilărie de mamele lor? Și atunci care este logica lucrurilor?

         Personal, am lăsat pe cei trei copii ai mei să se joace dezbrăcați pe plaja mării, să benefiecize de factorii de mediu marin. Și slavă Domnului, au devenit adulți sănătoși și fără complexe. Fiica mea cea mare are coeficientul de inteligentă 142. (Ceilalți doi copii nu a făcut testul IQ). De unde se poate deduce că ceea ce spun savanții se confirmă: vitamina D sintetizată de radiațiile solare are efecte benefice și la nivel mental.

         Pe de altă parte, nu se pot exclude și efectele nocive ale radiațiilor solare. În acest sens, părinții trebuie să urmeze sfatul medicului în privința orelelor recomandate pentru plaja copiilor.

Error | Jurnal paranormal

Error

The website encountered an unexpected error. Please try again later.