Suntem ceea ce gândim

La sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice organizată de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, cunoscutul neuropsihiatru general (r) prof. dr. Dumitru Constantin-Dulcan pleda pentru elaborarea unei noi spiritualităţi umane în raport cu realitatea propriei noastre biologii,  concluzionând că suntem ceea ce gândim. Cu alte cuvinte, comportamentul uman este condiţionat de gândurile omului – bune sau rele – ce interacţionează cu energiile psihice ale persoanelor din jurul nostru. În ce măsură gândurile pot influenţa destinul unor semeni de-ai noştri, vom vedea în cele ce urmează.

Cu câteva decenii în urmă, am avut prilejul să urmăresc reacţiile emoţionale ale unor operatori extrasenzitivi militari în timpul executării unor misiuni speciale, în prezenţa unor persoane generatoare de energii patogene. Am observat cu acel prilej că era suficient ca un singur individ de acest gen să fie la un moment dat în preajma operatorului extrasenzitiv, ca acesta să iasă din regimul său de lucru şi să dea rateuri. De pildă, unul dintre operatorii psi ghinionişti, colonelul C.S., bine dotat nativ pentru detecţii extrasenzoriale şi având la activ câteva performanţe remarcabile în domeniu, intra într-un asemenea grad de surescitare când simţea că era obiectul focalizării unor energii psihice negative, încât nu mai era în stare să efectueze nici măcar detecţii de rutină. Mai mult, după un timp s-a relevat faptul că în situaţii în care C.S. era în misiuni speciale în teritoriu, iar unul dintre „amicii” săi prindea de veste – îndeosebi un maior de artilerie uscăţiv şi psihogen cât încape – C.S. nu avea altă opţiune decât să renunţe la îndeplinirea misiunii şi să suporte consecinţele de rigoare. Până la urmă s-a lăsat de meserie, socotind că nu avea aptitudinile necesare unui operator extrasenzitiv profesionist.  

După această sumară introducere în temă, să abordăm problema efectelor energiilor psihice destructurante, în relaţiile interumane. În scopul evitării unor teoretizări aride şi nu întotdeauna foarte convingătoare pentru reliefarea acestui fenomen, vom apela – ca de obicei – la exemple practice concrete.

Întâmplarea a făcut ca într-una din zile, la interval de câteva ore să fiu contactat telefonic de două persoane cu alcătuiri psihice diametral opuse. Primul apel era de la un bun prieten din Timişoara, inginerul Mihail Bour. Voia să afle veşti în privinţa sănătăţii mele, întrucât mă visase într-o împrejurare îngrijorătoare. Într-adevăr, mă confruntam cu unele probleme de sănătate şi mă străduiam să le combat prin psihoterapie, pentru a evita efectele secundare ale chimioterapiei. Mihail Bour, deşi are o „afurisită bucată de ţeavă din plastic” – potrivit expresiei sale – implantată în zona inimii, e de un optimism debordant. „Nu mor caii, când vor câinii” – răspunde celor care îl întreabă de sănătate. În ciuda celor peste 70 de ani ai săi, e surprinzător de activ în viaţa de zi cu zi croind planuri de viitor până în pânzele albe, ignorând cu cerbicie nazurile trecătoare ale ştuţului de plastic  implantat de un chirurg local în cuşca sa toracică. După ce am tăifăsuit preţ de trei-patru minute încurajându-ne reciproc să ţinem piept anilor următori, am hotărât să dăm o raită la vară prin desişurile pădurii în care şi-a durat o cabană turistică, pentru a căuta vestigii din vremi apuse.

În urma conversaţiei cu amicul meu, m-am simţit revigorat sufleteşte şi fizic. E bun de pus la rană, cum se spune în popor. Bine-dispus, am scos din sertar manuscrisul matusalemic al unei viitoare cărţi – pe care editorul a pierdut nădejdea să-l mai vadă vreodată – şi m-am aşternut gospodăreşte la treabă, decis să nu las lucrarea din mână până nu o finalizam cum se cuvine. În graba lucrurilor, am uitat să scot telefonul din priză, pentru a avea mai mult spor la lucru. Telefonul a sunat din nou, însă când am auzit cine era la celălalt capăt al firului, mi se muiaseră picioarele şi am văzut negru în faţa ochilor. Era doctoriţa A.D., în vârstă de 67 de ani, un vampir cronofag şi bioenergetic cum rar s-a văzut. Timp de peste o oră a trebuit să ascult lamentările stereotipe despre nefericirea vieţii sale, despre boala incurabilă ce îi macină zilele – suferă de agorafobie (teamă patologică de spaţii deschise) – despre singurătatea ce îi întunecă existenţa, despre fiul dânsei  căsătorit şi realizat profesional dar suferind de altă fobie – teama de întuneric, despre fiica dumneaei frumoasă şi inteligentă, apreciată realizatoare de programe de televiziune, dar nefericită, etc., etc.

Ţineam cu mâna tremurândă receptorul telefonului şi mâzgăleam în neştire manuscrisul cu arabescuri obscure, ale căror semnificaţii numai un psiholog versat le putea desluşi. După mai bine de o oră de calvar, doamna A.D. a consimţit să închidă telefonul şi să-mi redea libertatea de gândire şi mişcare. În urma „conversaţiei”  tensiunea arterială îmi crescuse vertiginos, inima bătea să-mi spargă pieptul şi mă cuprinse o sfârşeală generalizată. Am încercat să reiau lucrul, dar până şi simpla aptitudine de a îngemăna două fraze oarecare se volatilizase cu desăvârşire. După câteva clipe de şovăială, am zvârlit manuscrisul la loc în sertar şi am ieşit la aer, pradă unor gânduri nu tocmai măgulitoare la adresa cronofagilor  şi vampirilor bioenergetici de pe întregul mapamond.

Veţi crede sau nu, simptomele „efectului A.D.” au dăinuit zile în şir, iar optimismul sădit de amicul meu timişorean se duse pe apa sâmbetei. Chiar şi ideea că menţionata doamnă se gândeşte la mine punând probabil la cale o nouă „conversaţie” telefonică, îmi crează o stare de nelinişte inhibatoare ce se răsfrânge asupra activităţilor mele zilnice. Şi vă asigur, cazul semnalat, nu este unul izolat. Din păcate, majoritatea persoanelor generatoare de energii patogene nu sunt conştiente de faptul că prezenţa şi comportamentul lor induc disconfort psihic, cu urmări imprevizibile asupra sănătăţii şi reuşitei în viaţă a celor din jur. Dimpotrivă, generatorii de energii distructive trăiesc cu convingerea fermă că sunt fiinţe neînţelese şi nedreptăţite, iar când sunt marginalizaţi reacţionează nu rareori cu violenţe verbale, atribuind altora cusururi imaginare.

Psihologii au observat că indivizii generatori de energii maladive nu au darul perfectibilităţii, în sensul bun al cuvântului. Ei insistă să fie acceptaţi cu tarele lor conştiente şi subconştiente ce se adâncesc odată cu înaintarea în vârstă, devenind o povară pentru familiile lor. Persoanele generatoare de energii patogene au aceleaşi gânduri, simţuri şi comportamente indiferent dacă stau acasă sau călătoresc în altă parte. Şi, fatalmente, simt mai tot timpul necesitatea morbidă de a se manifesta în prezenţa semenilor apropiaţi  sau cunoscuţilor. Sunt încredinţate totodată, că alţii sunt responsabili pentru nefericirea lor, fără să conştientizeze fapul că ei înşişi sunt cauza neadaptării la mediu. Pentru că, potrivit legii cauzalităţii ce semeni, aia culegi. Semeni grâu, vei culege grâu, nu porumb. Semeni ură, vei culege ură, nu te aştepta să ai parte de iubire.

Este înţelept să fim atenţi la modul în care gândim, întrucât gândurile se propagă în jurul nostru sub forma unor energii benefice sau distructive – după caz - ale căror efecte se vor întoarce tot asupra noastră, potrivit principiului rezonanţei. Referindu-se la psihicul omului, la gândurile şi faptele sale, Iisus a spus că cerul şi infernul sunt în noi, nu altundeva. Noi decidem ce cale urmăm în viaţă. Alegem cerul, vom avea parte de cer; alegem infernul, vom avea parte de infern. Totul se rezumă la modul în care gândim.

În privinţa frecventelor solicitări adresate de cititori şi telespectatori în scopul recomandării unor hipnoterapeuţi credibili capabili să trateze unele fobii, e bine de ştiut că hipnoza poate fi folosită numai ca terapie complementară şi nu alternativă. Tratarea fobiilor prin hipnoză nu înlătură cauzele menţionatelor tulburări neuropsihice, contribuind doar la inhibarea temporară a manifestării acestora. Problema tratării fobiilor este sensibilă şi complexă (ştiinţa medicală atestă existenţa a peste 500 de forme distincte ale  unor asemenea disfuncţii neuropsihice) şi trebuie abordată cu atenţia cuvenită, numai de personal medical specializat. În unele cazuri se obţin rezultate satisfăcătoare prin utilizarea psihoterapiei – procedeu terapeutic neinvaziv, ce include colaborarea conştientă a bolnavului la procesul vindecării.

Cât despre posibila recomandare a unor hipnoterapeuţi capabili să vindece fobiile, buna-cuviinţa mă îndeamnă să mă abţin deocamdată.