(Continuare la articolul „Medicina alternativă, între U.E. şi Papua - Noua Guinee”).
 

         În România este pe cale să se permanentizeze expresia bioterapeut, pentru a desemna pe vraci şi şamani. Problema a mai fost dezbătută şi în cadrul emisiunilor de televizuine pe tema terapiilor alternative, pe care le-am susţinut timp de peste doi ani de zile. Emisiunile au trecut şi după un timp de şovăială între vraci, şaman şi bioterapeut, tămăduitorii autohtoni (reali sau bănuiţi) au preferat să se autointituleze în continuare drept „bioterapeuţi”. Întrucât în actul medical alternativ intervin deopotrivă medici, vraci şi şamani, se impune o precizare mai detaliată a acestei probleme, spre ştiinţa bolnavilor care apelează la terapii alternative.

         În primul rând, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, editat de Academia Română, bioterapie înseamnă „utilizarea terapeutică a unor produse provenite de la fiinţe vii”. Iar potrivit dicţionarului citat, terapeut înseamnă medic specialist în terapeutică. Bioterapeut este medic  care utilizeză în terapie produse provenite de la fiinţe vii.  

         Vraci a fost denumirea populară pentru doctor (azi ieşită din uz). Prin  vraci se mai înţelege tămăduitor sau vrăjitor. Prin „contribuţia” vracilor indieni termenul s-a demonetizat, fiind sonimim cu înşelătoria. Meseria de vraci şi de vrăjitor este practicată îndeosebi de ţiganii indieni care rătăcesc în ambarcaţiuni pe fluviul Gange, nefiindu-le permis să se stabilească pe uscat.

         Şaman pare să fie denumirea care să împace cele două tabere, în prezent ireconciliabile - medici şi tămăduitori populari. Potrivit DEX, şamanismul este religie animistă, primitivă, are la bază credinţa că slujitorii cultului pot influenţa spiritele bune sau rele printr-un ritual special, manifestat prin extaz religios, prin dansuri şi formule magice, practicată de unele populaţii din nordul şi centrul Asiei, de diverse triburi de eschimoşi şi de indieni din America de Nord, din America de Sud, din Indonezia şi din Africa.

         După Dictionnaire de L’Ésotérisme (Dicţionarul esoterismului),  întocmit de Pierre Riffard, lucrare de referinţă în domeniu, şaman este un cuvânt tungus (limbă altaică). Defineşte pe cel ce practică şamanismul, bărbat sau femeie. Şamanismul este un fenomen religios şi iniaţic, caraterizat prin: 1. extaz personal, adică urcare la cer şi coborâre în infern a sufletului; 2. credinţă în spirite animale stăpâne a naturii; 3. un statut social şi supranatural, asfel încât şamanul poate fi totodată magician, poet, vraci, conducător de ceremonii, preot, intermediar între oameni şi puteri supranaturale, specialist psihopomp, ghicitor inspirat.

         Potrivit lui Mircea Eliade, prin şamanism se înţelege o tehnică a extazului.

         Prin procedee şamanice se obţin uneori vindecări miraculoase, care nu pot fi explicate prin cunoştinţele medicale actuale. Rasputin, de exemplu, şaman siberian, putea ţine sub control hemofilia moştenitorului tronului Rusiei ţariste. Relativ recent, un şaman sud-american a dovedit,  în faţa medicilor, că poate vindeca rabia declaşată la om. A vindecat trei cazuri consecutive de turbare umană.

         Şamanismul, ca proces de vindecare, se bizuie pe trei elemente fundamentale: încrederea şamanului în virtuţile sale vindecătoare, credinţa bolnavului că şamanul îi va reda sănătatea şi încrederea familiei bolnavului şi a celorlalte persoane din jur că miracolul videcării se va produce. După cum se poate constata, succesul vindecării prin procedee şamanice se bazează pe o etică profesională fără cusur. Câţi dintre practicanţii terapiilor alternative din ţara noastră, se pot lăuda că respectă criteriile eticii profesionale?

         În occident, în special în SUA, neoşamanismul este studiat în mod serios atât din punctul de vedere al contribuţiei psihicului uman în procesul vindecării, cât şi al plantelor medicinale culese din pădurile junglei pe care le utilizează şamanii. Există deja şi 4-5 practicanţi ai neoşamanismului în SUA, care vindecă forme de cancer în câteva zile.

         Sigur că, metodele pe care le aplică tămăduitorii autohtoni sunt încă departe de ceea ce s-ar numi şamanism sau neoşamanism. Cei mai mulţi se axează pe datul din mâini şi alte gesturi de iarmaroc, deprinse prin imitarea altor „terapeuţi” mai bătrâni în branşă. Dar să sperăm că în curând şi tămăduitorii noştri vor adopta metode oneste de tratamente alternative, spre folosul bolnavilor incurabili. Toate au un început.

         Cu îngăduinţa cititorilor, fac o ultimă observaţie. Tămăduitorii populari au deprins obiceiul să-i numească pe bolnavii care le calcă pragul, pacienţi. Conform DEX, pacient înseamnă 1. Persoană bolnavă care se găseşte în tratamentul unui medic, considerat în raport cu acesta. 2. Persoană supusă unui supliciu; victimă; martir. Nefiind medici, tămăduitorii autohtoni nu ar avea dreptul să-i numească pe bolnavi pacienţi. Presupun că vindecătorii la care facem referire nu îi consideră pe cei ce apelează la serviicile lor, drept victime.

         Aştept şi alte păreri asupra acestei controversate probleme, nu neapărat în acord cu cele scrise de mine. Orice părere este binevenită, cu excepţia elucubraţiilor debitate de „foşti bolnavi”, care sunt puşi (contra cost!) de către presupuşi vindecători să laude „priceperea” acestora de a trata boli incurabile.